”O sută de mii de miliarde de poeme”, de Raymond Queneau
Adaptate / adoptate în română de către Șerban Foarță
Editura Art, Colecția „Malul albastru”, 2013
Postfață de François Le Lionnais
Se iau 10 „sonete matriciale”, cu o structură sintactică și semnatică asemănătoare, se aruncă mai mult sau mai puțin într-o pălărie fiecare vers, decupat din sonetul originar, și se extrage, pentru a alcătui mereu un alt nou sonet. Rezultatul este un număr de sonete echivalent cu 10 la puterea 14 (la puterea 14 – după câte versuri există în orice sonet). Sau, după cum spune postfațatorul acestei cărți, „cartea pe care-o țineți în mână reprezintă, ea singură, o cantitate de texte evident mai mare decât tot ceea ce scris-au muritorii de la născocirea scrisului încoace, inclusiv romane populare, corespondență comercială, diplomatică sau cu simplu caracter privat, ca și ciornele făcute mototol și aruncate-n coșul de hârtii, plus numeroasele grafitti.”
Nimeni altul decât Șerban Foarță nu era indicat pentru traducerea acestui volum-cult al literaturii potențiale (OULIPO, „ouvrage de littérature potentielle”) din anii 1960; poetul holorimelor (adică al versurilor ce rimează integral unul cu altul), traducătorul Psalmilor, cel mai bun autor de versuri pentru copii din prezent, poetul Phoenixului, dacă vreți, Șerban Foarță a traversat cele mai semnificative experiențe ale vieții de poet, iar această traducere îi confirmă puterea la care nici nu se gândesc mai tinerii de azi (și poate că nici nu vor).
Volumul spune, în fond, povestea „cadavrului adorabil” („cadavre exquis”, „exquisite corpse”), jocul suprarealist prin excelență, de sorginte dadaistă (Tristan Tzara amesteca cuvintele decupate din ziar într-un sac), prin care se creează un text colectiv (sau un desen), urmărind anumite tipare sau o sintaxă dată.
Cartea, în sine, arată neobișnuit, pentru că cititorul este invitat, o dată în plus, să creeze sonete, doar răsfoind… versurile: fiecare vers este decupat (se mai ține doar într-o parte de cotorul cărții), constituind astfel o „pagină”; pe o singură suprafață deci, sunt 14 astfel de „pagini”, care se combină permutațional cu cele 10 suprafețe-sonet; nu întâmplător, miliardele de poeme (și chiar sunt!) sunt precedate de un motto din Alan Turing, inventatorul computerului de azi: „Doar o mașină poate aprecia un sonet meșteșugit de-o alta”. Queneau nu e o mașină, el a existat, dar limbajul poate fi o mașină. Queneau (și Foarță, așadar) nu fac decât să pună în mișcare această mașinărie a limbajului, pentru a produce virtualități de sonete, de poeme. Tot o mașină poate aprecia dacă un singur vers e schimbat într-un întreg de 14 versuri: adesea diferențele pot fi nesemnificative – dar nu înseamnă că nu există!
„Modul de întrebuințare”, un text funcțional al autorului, plasat în deschiderea acestor poeme este însoțit de câteva note explicative ale traducătorului; și ceea ce este excepție în franceză, devine acum excepție în română, în primul rând prin cuvintele rare și rimele rare pe care le mânuiește Șerban Foarță; poetul nostru adaptează (de pildă, folosește „corndbif” direct în română, de la „corned beef”, carne uscată și sărată de vită), verifică (scrie „cinci o’clock”), șochează neologic („ignivor”, devorator de foc, „a se îmbreloca”, de la un fel de „breloc”), adoptă (nu întâmplător verb prezent pe pagina de titlu!: „coantro”, „kytiză”) sau preia x („baiocca”, monedă medievală italiană), cu expresii de un baroc calm. Ultimul, chiar ultimul vers arată însă adevărul, îndeung „amânat”: „ci-un capăt tre’să aibe cu toatele Amin”.
Volumul a apărut într-o colecție ce arată o preocupare deosebită a Editurii Art; e vorba de „Malul albastru”, colecția editorială purtând numele unui volum al lui Gellu Naum (cu coperta realizată de Dan Stanciu). Colecție care mai cuprinde suprarealiști precum Sebastian Reichmann, Dan Stanciu (autorii unui recent volum de „cadavre esquize”, Dimensiunea „Umbrella”) sau Iulian Tănase, artiști care l-au admirat pe Gellu Naum în mod constant; nu lipsesc din colecție clasici de felul lui Michaux sau e.e. cummings.
1 comment