Candva la Baneasa, de Alexandru Grigorescu
Editura Vremea, Colectia Planeta Bucuresti, 2008
Prefata de Cristian Topescu
Acest volum il urmeaza pe precedentele, “La potou” si “Odinioara la Baneasa”, si despre care se afirma in presa atunci ca “ar putea deschide in peisajul publicistic romanesc o serie a restituirilor”. Si intr-adevar, seria cartilor “restituri” a continuat, spre multumirea iubitorilor Bucurestiului si nu numai. Carti scrise cu talent, cu profesionalism si cu suflet, cu dragoste, dar si cu durere in fata distrugerilor si a pierderilor incomensurabile din istoria si din frumusetea orasului. Si am mai scris pe acest blog despre volumele doamnei Victoria Dragu-Dimitriu aparute tot in colectia Planeta Bucuresti.
Alexandru Grigorescu, nascut la Bucuresti in anul 1929 si decedat in Germania in anul 2003 si-a petrecut copilaria si tineretea in Baneasa si a deprins o mare intelegere si dragoste pentru animalul atat de frumos si nobil, pentru calul de curse, dar a acumulat si o multitudine de cunostinte despre aceasta lume speciala si fascinanta a turfului: despre cursele de cai, rasa romaneasca de pur-sangi, jochei, antrenori, proprietari, fruntasi ai societatii, obiceiuri si mode ale acelor timpuri. Si acest volum al sau “Candva la Baneasa” cuprinde toate aceste vaste cunostinte ale autorului, care din prea plinul sufletului sau vine si ne spune: “Cartile mele nu au fost scrise ca sa-mi treaca timpul, nici cu vreo intentie de intrecere – sunt unice prin tematica abordata – si in niciun caz cu vreo ravna literara. Ele mi-au fost impuse de reala mea suferinta si a multora ca mine, dar si de regretul multora din generatia actuala care privesc spre vest, fiindca atunci cand intorc capul spre casa nu vad nimic. Sigur ca randurile scrise despre lucrarea mea au fost pentru mine ca un balsam, dar acesta nu mi-a alinat marea durere ca Hipodromul Baneasa – cel mai cochet hipodrom european la vremea lui – nu mai exista si ca rasa romaneasca de cai pu-sange a fost distrusa, distrusa fiind si lumea hipodromului”.
Si in introducerea la volum, Alexandru Grigorescu vorbeste despre aceasta durere a sa: “Iata de ce atunci, in 1961, la inceput de an, pe zapada, m-am dus sa vad – ziceam eu – pentru ultima data hipodromul in demolare (….) Se daramase tribuna, din care se mai vedeau ultimele caramizi in gramezi mari de moloz, se vedeau si resturi de grilaje de fier forjat, se stricase pista, se daramase totul, dar ramasese, parca simbolic, o parte din gardul potoului cu linia de sosire. Era ceva straniu sa vezi, pe toata intinderea fostului camp de alergari, bucatica de potou care sfida totul si care parca striga cu voce tare: aici a fost Hipodromul Baneasa! (…) Atunci m-am jurat ca voi scrie despre Baneasa, despre cai, despre propritari, despre antrenori, despre jochei, adica despre aceia care au dat totul si au facut tot ce-au putut pentru ca hipodromul sa ramana generatiilor ce vor veni. Dar soarta creata de comunisti a vrut altfel.”
Din stralucitoarea fresca a vietii complexe si trepidante a Hipodromului Baneasa descrise de autor am aflat multe aspecte interesante despre societatea romaneasca interbelica si mai ales am invatat despre etica si morala lumii speciale a turfului, unde nu era loc decat pentru profesionalism, cinste si dragoste pentru “acest animal superb si inteligent, de care omul si-a legat viata inca din preistorie” dupa cum ne spune Alexandru Grigorescu.
Cartea este prefatata de catre Cristian Topescu, un alt mare admirator si iubitor al calului si al echitatiei, fiul renumitului Felix Topescu – multi ani membru al echipei de echitatie al Romaniei si care spune:
„Nu stiu altii cum sunt sau ce isi mai aduc aminte din perioada de glorie a cailor de curse in Romania, dar eu, cand imi aduc aminte de nume ca Negroponte, Marghiloman si altele asemenea, de celebrul cal Petrica, castigator de Derby, incep sa cred ca Romania a existat totusi pe harta tarilor cu blazon, a tarilor cu adevarat occidentale, nefiind doar epava de azi la care unii dau la vasle impotriva curentului, incercand sa faca ceva pentru a mai reconstrui macar un pic din istoria ei distrusa.
De cate ori trec spre aeroportul Baneasa, ma uit cu jind la Casa Presei si la Romexpo si imi imaginez cum isi petrecea pe vremuri protipendada bucuresteana sfarsiturile de saptamana la hipodrom, cum isi etalau doamnele toaletele si palariile, in timp ce domnii discutau afaceri si treburi politice.
Aceasta este lumea descrisa cu deosebit talent narativ de Alexandru Grigorescu, in cartea pe care o aveti in maini.
Calul este un simbol care nu trebuie sa dispara odata cu era tehnologica. N-am vazut inca un Lamborghini care sa ne intruchipeze blandetea, demnitatea, devotamentul, libertatea, iubirea pura si dezinteresata.
Din aceste motive, precum si din dragoste si respect pentru frumos, pentru ceea ce reprezinta calul ca simbol si ca realitate, o mana de oameni inimosi se zbat pentru ca, „totusi, calul sa ramana”.
Sigur ca dupa anul 1990 a renascut Jockey Clubul Roman (data nasterii sale este 8 ianuarie 1875 – Presedinte de onoare Carol I), insa ma intreb dupa aceasta lectura impresionanta: cand va renaste in Bucuresti urmasul Hipodromului Baneasa?
