„Miracolul de a fi”, de Bodhipaksa
Editura Paralela 45, Colecţia Cărţi practice, Piteşti, 2021
Traducere din limba engleză de Camelia Munteanu
Într-o lume în care avem din ce în ce mai multă nevoie de a comunica şi implicit de a fi ascultaţi şi sfătuiţi într-un mod cât mai adaptat la zbuciumul vieţii cotidiene, psihologia a devenit, pentru cei mai mulţi dintre noi, o cale principală de a ne reconecta cu sinele şi de a recontextualiza, pe cât posibil, acele vremuri în care ucenicul participa, cu mult mai multă linişte şi răbdare, la diverse dialoguri dominate de prezenţa unui maestru – demn moştenitor al înţelepciunii trecutului.
Astfel, dacă secolele anterioare atestă existenţa unor scrieri menite să ilustreze legătura indisolubilă care trebuie (sau ar trebui) să existe între fiinţa umană muritoare şi spiritul etern al unei instanţe divine, literatura prezentului, fie ea pusă sub semnul ficţiunii, tributară celor mai noi studii din domeniul ştiinţelor minţii sau orientată spre diverse viziuni filosofico-religioase, propune, printre altele, redescoperirea acestei dimensiuni aparent pierdute prin intermediul unor scrieri ce au drept punct central dezvoltarea armonioasă a omului, nu doar în carieră, ci şi din punct de vedere social, cognitiv şi spiritual.
Printre aceste apariţii, primite cu mult entuziasm de o societate aflată deopotrivă în goana continuă după succes şi sub umbra unui nor încărcat de suferinţe, nelinişti şi dezamăgiri, se află şi scrierile lui Bodhipaksa, instructor de meditaţie budistă, ale cărui viziuni se bazează pe o permanentă fuziune între anumite ritualuri provenite din înţelepciunea străveche şi o serie de puncte de vedere aparţinând psihologiei şi neuro-ştiinţelor intens dezvoltate în zilele noastre. În această ambianţă, volumul Miracolul de a fi propune o serie de Lecţii de la înţelepciunea vieţii prin intermediul cărora cititorul, fie el educat în tehnicile budiste sau practicant al unei alte credinţe religioase, este iniţiat în tainele autocompasiunii conştiente, o practică mult controversată pe plan spiritual dar ale cărei legi tind să reactualizeze adevăruri universal-valabile de-a lungul istoriei omenirii:
Imaginează-ţi cum ar fi să ai alături pe cineva care să-ţi păzească permanent spatele. Imaginează-ţi cum ar fi să existe cineva care să te încurajeze ori de câte ori cedezi şi să se bucure alături de tine atunci când lucrurile merg aşa cum trebuie. Imaginează-ţi cum ar fi să existe cineva care să te asculte şi căruia să-i pese de tine. Imaginează-ţi cum ar fi să treci prin viaţă având permanent certitudinea că există cineva pentru care tu contezi (…). Acea persoană suntem fiecare dintre noi. Dacă tu însuţi te-ai trata cu un dram de bunătate, ai avea mereu parte de bunăvoinţă în viaţă. Ar exista deci permanent cineva care să te sprijine, căruia să-i pese de tine, care să îţi ofere încurajre şi care să îţi reamintească faptul că şi tu contezi (p.9).
Pornind de la propriile experienţe, adesea umbrite de agitaţia cotidiană şi perioade de tumult sufletesc intens, autorul evidenţiază faptul că, la fel ca în orice act de vindecare, primul pas constă în conştientizarea lucidă a sinelui, fapt ce determină, fără îndoială, ordonarea minţii, îmbunătăţirea memoriei pe termen scurt şi păstrarea calmului în situaţii care ne pun la răbdarea la încercare. Pe parcurs, vom cizela, cu siguranţă, capacitatea de a ne raporta la noi înşine cu mai multă îngăduinţă, nu pentru că suntem egoişti, ci pentru că simţim nevoia să extindem regulile jocului, dinspre propria persoană către cei din jur:
Realitatea este că tindem să ne concentrăm cu atât mai mult doar asupra noastră, cu cât suferinţa este mai mare. Autocompasiunea conştientă ne oferă o modalitate prin care să reacţionăm la propria durere cu empatie, bunătate şi compasiune. Odată ce am început să ne raportăm la noi înşine punând în joc aceste calităţi, dăruirea lor şi către alţii vine de la sine (…). Relaţia ta cu tine este cea care dă tonul celorlalte relaţii din viaţa ta (p.39).
Un alt aspect adus în atenţie este faptul că adesea tindem să ne raportăm la propriile emoţii şi suferinţe înzestrând propria conştiinţă cu vocea unui critic aspru, care consideră că în spatele acelor momente mai puţin plăcute din viaţa noastră şi chiar a voinţei de exteriorizare a sentimentelor să află, de cele mai multe ori, o slăbiciune sau un eşec de care trebuie să ne fie ruşine. Făcând apel la străvechea practică a Bunătăţii Iubitoare, dar şi la o serie de cercetări dovedite pe cale ştiinţifică, Bodhipaksa consideră că, odată iniţiaţi în tainele empatiei faţă de sine, vom înţelege că starea de suferinţă reprezintă, de fapt, o oportunitate de a învăţa din greşeli, o consecinţă a permanentei dorinţe de a cuceri o stare de bine, mai mult mai puţin imaginată şi imaginară.
La această concluzie vom ajunge treptat, pe măsură ce starea de autocompasiune va fi subordonată unei griji înţelepte faţă de sine, unei capacităţi de a ne conștientiza şi accepta emoţiile şi suferinţele, încercând totodată să ne dedicăm o parte din timpul nostru preţios unor activităţi asociate fericirii pe termen lung, aşa cum sunt implicarea în viaţa de familie sau în diverse acţiuni caritabile, aparteneţa la o tradiţie religioasă sau reconectarea conştientă cu natura. Prin intermediul lor, vom reuşi, cu siguranţă, să transformăm starea de autocompătimitre în autocompasiune şi tendinţa de autocompasiune în compasiune, înţelegând că toată această poveste fascinantă în care empiricul conlucrează cu pragmaticul nu ascunde cine ştie ce formule magice, menite să ne distrugă integritatea morală şi spirituală, ci readuce în prim-plan acele viziuni care au demonstrat că raportarea la propria persoană într-un mod firesc, lipsit de prejudecăţi, contribuie nu doar la creşterea noastră în plan fiinţial, ci şi la îmbunătăţirea relaţiilor cu semenii:
A deveni mai buni şi mai plini de compasiune ne modifică întreaga experienţă socială în moduri benefice (….). Atunci când suntem mai prietenoşi, este mai uşor pentru oameni să stea în preajma noastră (….). Atunci când suntem buni cu ceilalţi, şi ei sunt motivaţi să manifeste în schimb bunătate faţă de noi. Toate acestea ne fac să ne simţim mai susţinuţi şi mai hrăniţi din punct de vedere emoţional (pp.185-186).
Iar odată ajunşi pe această treaptă – ultimul popas pe calea care duce la uşurarea anevoioasei sarcini a fiinţării ca oameni – vom înţelege că una dintre etapele trezirii lucide la realitate este raportarea la noi şi implicit la cei din jurul nostru cu mai multă seninătate şi răbdare, asistând de la distanţă la acele gânduri şi experienţe trecătoare, nestatornice, schimbătoare şi nesatisfăcătoare pe care mintea noastră tinde să le făurească pentru a tulbura clipele de linişte. Astfel, eliberaţi pe cât posibil de povara unui sine rătăcit adesea pe aleile unui labirint al ideilor profund logice care se bat cap în cap cu cele preconcepute, trecerea directă prin timp ne va demonstra faptul că, oricât de mult ne-am dori, nu putem cunoaşte cu adevărat nicio fiinţă – nici măcar pe noi înşine – în profunzime. Fiecare făptură e un mister, în vreme ce compasiunea noastră nu e altceva decât un mister care glăsuieşte către alt mister (p.216).
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://www.amberunmasked.com/, https://mbasic.facebook.com/edituraparalela.patruzecisicinci, https://www.amazon.com)
