”Audiență la un demon mut. Roman istorico-fantastic despre soarta Bisericii in vremurile de pe urma”, de Savatie Baștovoi
Editura Cathisma, 2009
Ieromonahul Savatie Baștovoi este un scriitor ucrainian din Republica Moldova cu o scriitură limpede și lipsită de pretențiozitate. Scrie simplu, însă plin de încărcătură, cu subiecte care suscită curiozitatea, amintind uneori de stilul americanului Dan Brown.
Probabil că cel mai cunoscut roman al său este „Iepurii nu mor”, un roman despre copilăria în republica sovietică a unui băiat poreclit Sașa, o lecție de istorie imposibil de ignorat.
„Audiență la un demon mut” este, după cum spune chiar autorul, „un roman istorico-fantastic despre soarta bisericii în vremurile de pe urmă”. Este o scriere potrivită pentru cei care sunt interesați de istoria ideilor, de religie și de istoria ei, precum și de teorii ale conspirației.
Romanul se desfășoară pe mai multe planuri, de la ședințe secrete de partid, la povestiri din vremurile de demult, ale scrierii Septuagintei sau din timpul martirizării arhidiaconului Ștefan, și până la culisele rândurilor bisericești din România anilor 2000. Un soi de axă centrală care leagă aceste planuri și care face ca romanul să nu fie o grupare de scrieri dispersate se găsește într-unul dintre personaje, anume un profesor de fizică de la Chișinău, fost agent KGB, Victor Rotaru. El este cel care meditează îndelung la felul în care au fost persecutați creștinii de-a lungul istoriei și la cauzele pentru acest lucru. De asemenea, Rotaru este și un personaj care decide să își schimbe în mod radical modul de viață, îndreptându-se către cele sfinte și luând astfel contact cu personaje cheie ale ierarhiei bisericești.
Similar scrierilor lui Dan Brown, acest roman avertizează și el că orice asemănare cu persoane, locuri și întâmplări reale este pur întâmplătoare. Dată fiind realitatea zilelor noastre, când vine vorba de BOR de exemplu, probabil că s-ar putea trasa ușor anumite similarități între patriarhul Daniel și Preasfințitul „K”. Nu zic că în mod cert s-ar putea, zic doar că e „probabil”.
Personal, mi-a plăcut foarte mult acest personaj, Preasfințitul „K”, pe numele său real, Dacian, pentru că Baștovoi introduce prin el, într-un roman de altfel foarte sobru, un personaj cu o ușoară tentă caragialească. Îi acord câteva rânduri pentru că într-un fel sau altul, paradoxal, nu Rotaru, ci el este cel care conferă romanului doza de dinamism în sensul că părțile cele mai intrigante sunt declanșate de acțiunile sale.
„K” este ridicol, dar în același timp grotesc, –grotesc de ridicol, dacă dorițo- un individ în interiorul căruia se încalecă mai multe personalități. Este ipocrit și infatuat, jucând un adevărat spectacol în fața mulțimilor și a presei, pentru ca în restul timpului să își dea arama pe față. Totuși, autorul punctează că acest individ este rezultatul unei istorii personale zbuciumate de relația comunism-biserică, de o viață în care este pus să aleagă: bunăstare sau iubire. Astfel, „K” este singur pe lume, singura sa bucurie fiind aceea de a se înconjura de obiecte scumpe și de a apărea în fața mulțimilor îmbrăcat în veșminte noi.
„Nici mama Preasfințitului nu putea spune ceva coerent despre propriul fiu. Sărmanul trup al episcopului „K” părea să fie bântuit de mai multe suflete. […] Preasfințitul, dincolo de fastul cu care se înconjura, era atât de singur, încât lăsa impresia că nu a apărut pe lume ca toți oamenii, dintr-o mamă și un tată, ci că a fost găsit în magazinul de obiecte bisericești al episcopiei.”
Ca de obicei, o să evit să dau detalii despre acțiune și, în cazul de față, despre ipotezele cu privire la diverse aspecte ale creștinismului înaintate de scriitor prin intermediul personajului Rotaru.
Totuși, pentru a vă da un stimulent, trebuie știut că Baștovoi pune accentul pe o idee destul de îndrăzneață cu privire la ceea ce el numește „cenzurarea adevărului istoric”.
Conform acestei idei, Hristos a fost scos din punct de vedere istoric, din sânul poporului evreu, devenind astfel o figură a mitologiei creștine. În Biblie ar fi fost consemnat că evreii l-au ucis pe Mântuitor, dar acest aspect, subliniază scriitorul, este șters. Acest lucru este explicat, consideră el, printr-un soi de dorință a oamenilor de a fi corecți politic față de acest popor în special datorită grozăviei Holocaustului. Figura lui Hristos își pierde astfel dovada existenței în istorie, devenind un personaj mitologic.
„Aducând toate aceste dovezi biblice milenare…nu am nicidecum intenția de a învinovăți poporul evreu de uciderea propriului Mântuitor, ci doar să semnalez gravitatea cenzurii aplicate unor întregi culturi și religii, pornind de la prejudecățile aduse de ideologiile totalitate moderne. A-L scoate pe Hristos din cadrul poporului evreum din care S-a născut, în sânul căruia a propăvăduit, a fost trădat și răstignit, înseamnă a nega realitatea Lui istorică și faptul că El este Mesia cel prezis de proroci.”
„Audiență la un demon mut” merită din plin o lectură dacă sunteți interesați de subiectul religie, sub egida teoriilor conspirative. Dacă interesul nu este unul foarte mare, pe alocuri este posibil să vă pierdeți răbdarea, însă acesta nu e un motiv suficient ca să o abandonați pentru că romanul este echilibrat: după pasaje stufoase de tip istoric, apar pasaje pline de intrigă și cu personaje simple, dar care captivează rapid atenția într-un fel sau altul. Printre acestea se numără niște măicuțe arestate care transformă în mod uluitor închisoarea, „K”, un paznic de închisoare, sau un episcop la care Rotaru caută îndrumare, anume Mitrofan, aflat la antipod față de „K”.
De asemenea, finalul este unul care dă fiori pe șirea spinării. Este simplu, dar demn de ecranizare. E greu de intuit cum s-ar putea încheia un roman care este atât de încărcat de istorie și în care accentul nu se pune foarte mult nici măcar pe personaje, dar Baștovoi reușește pur și simplu să năucească cititorul în ultimul capitol. Așadar, citiți această carte și pentru a ajunge la acest capitol, uluitor atât prin simplitate, cât și prin ceea ce înfățișează.
1 comment
părintele Baștovoi nu este deloc ucrainean…