”Freeman’s: Cele mai bune texte noi despre California”
Editura Black Button Books, București, 2020
Editat de John Freeman
Traducere de Anca Dumitrescu
”Dar aceste cuvinte nu înseamnă nimic. Cei care n-au văzut un apus californian nu pot înțelege auriul luminii, așa cum un cititor care citește descrierea buclelor arămii ale unei femei nu va putea niciodată să le atingă și să privească infinitele nuanțe roșiatice printre degetele mângâietoare.” (Yiyun Li, pag. 36)
Nu citesc decât rareori proză scurtă și cu atât mai puține antologii. Dar câteodată descopăr mici comori ale acestui gen, precum este această antologie marca John Freeman (despre care am mai scris aici), care a adunat mai mulți scriitori care trăiesc, scriu în sau despre California. Sunt puține nume mari aici sau, cel puțin, sunt puține nume care să spună ceva cititorului român obișnuit. Dar acesta este și farmecul, să descoperi scriitori care scriu bine sau excelent și să le cauți, în viitor, propriile cărți, direct în limba engleză sau insistând să fie traduși în limba română.
John Freeman a avut de unde alege aici, iar ”Freeman’s: Cele mai bune texte noi despre California” îmbină spectaculos proza scurtă cu poezia, ficțiunea cu non-ficțiunea, subiectele care par banale cu cele care reprezintă semnale de revoltă asupra problemelor actuale ale lumii, de la minoritățile Californiei la incendii, de la feminitate și feminism la mișcările prezentului precum Black Lives Matter sau #metoo.
Am descoperit în acest volum mici minuni pentru fiecare categorie, proză sau subiecte care m-au atras și m-au determinat să îmi fac notițe pentru prezent și viitor. Astfel, avem o suită de foarte mici texte, aparținând a șapte autori diferiți, grupați sub titlul ”Șapte scurte”. Dinte acestea, mi-au atras atenția ”Notele de incendiu: noiembrie 2018” ale lui Jaime Cortez, o privire sinceră, autentică asupra incendiilor care au distrus orașul Paradise în 2008, dar și ”Avocado”, scris de Xuan Juliana Wang o excepțională mărutărie asupra diferențelor dintre bogăție și sărăcie, dintre bunăstare și lipsuri (autoarea este originară din China și a ajuns în California la vârsta de șapte ani).
Rabih Alameddine a mai fost tradus în limba română la Editura Polirom și semnează aici un text superb, intitulat ”Cum să fii barman”, auto-biografică, în care își povestește perioada când a fost barman (”Am fost cel mai bun barman, am fost cel mai prost barman”) pentru a-și susține studiile și pentru a supraviețui în mijlocul epidemiei de SIDA, mai ales că fusese și el, la rândul său, testat HIV pozitiv. Un text puternic, sincer și care împletește umorul cu duritatea și lipsa de empatie a celor din jur, într-o atmosferă care seamănă cu cea din pub-urile celebre din sitcom-urile americane, dar cu o nuanță importantă de tragism.
”Omaki-san”, de Karen Tei Yamashita, este un proză sub formă epistolară, care are în prim-plan pe imigranții japonezi din America de după cel de-al doilea război mondial, care au venit acolo cu speranțe mare și, în mare măsură, creduli și neexperimentați.
De departe, mai ales pentru că nu cunosc suficiente lucruri despre California (dezavantajul distanței, al sentimentului că nu voi ajunge niciodată acolo), cele mai bune texte mi s-au părut cele de non-ficțiune, în care ni se descriu locuri sau obiceiuri, în care ni se înfățișează realitatea momentului sau locuitorii, în care imigranții își povestesc neficționalizat cât de greu a fost să rămână aici și să se adapteze acestor noi realități.
Aici, menționez trei texte care mi-au rămas în minte: ”Spectacolul Californiei”, de Lauren Markham, ”11 povestiri despre bizonul din Parcul Golden Gate”, de Heather Smith și ”California mamei mele”, de Reyna Grande. Iată un fragment din ultimul text menționat:
”Tata, mecanic cu trei clase, vorbea foarte puțin engleză. Pe atunci nu aveam acte și ne-a spus că ne adusese în această țară ca să putem avea o educație, o carieră, o casă și bani pentru pensie. Acestea erau visurile lui pentru noi și ne cerea să avem note excelente și să nu lipsim de la școală. Își dorea să trăim Visul American 2.0. Își dorea să avem o viață complet diferită de cea pe care o lăsaserăm în urmă în Mexic. Acum eram în California și trebuia să privim înainte, nu înapoi.
Mama era exact opusul tatei. Avea aspirații umile, nu visuri înalte. Era mulțumită cu puținul pe care îl avea pentru că nici un grad de sărăcie din Los Angeles nu se putea compara cu sărăcia adevărată pe care o lăsase în urmă. Atât timp cât nu era la fel de săracă, era fericită. Tata își dorea mai mult și le-a transmis această ambiție copiilor săi. ”Nu v-am adus aici ca să ajungeți niște neica nimeni. Nu ne-am riscat viața trecând granița ca să sfârșiți ca niște ratați”, ne spunea adesea.” (pag. 212-213)
Așadar, texte foarte bune, care sunt general valabile și care ne oferă câteva priviri din interior despre ceea ce se întâmplă în această zonă a lumii: vorbim despre incendiile californiene, la fel cum vorbim despre discriminările rasiale, fie că vorbim despre negri, fie că vorbim despre urmașii indienilor. Vă recomand acest volum puternic, incitant și, în mare parte (ca în orice antologie, nu e totul perfect), foarte bine scris.
Puteți cumpăra cartea: Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: Cartepedia.ro, www.textpublishing.com.au)
