“Totul ne parea pe atunci extrem de simplu. Ne lipseau resursele, pentru ca vise aveam o multime.”
Amintiri din Cotroceni ale unui fiu de “burghezo-mosier”, de Sorin M. Rădulescu
Editura Vremea, Bucuresti, 2017
Profesorul universitar Sorin M. Rădulescu, autorul volumului prezentat, este cercetător la Institutul de Sociologie al Academiei Române şi redactor‑şef al ,,Revistei Române de Sociologie”. Este specialist în domenii precum sociologia devianţei şi a problemelor sociale, sociologia medicinei, sociologia criminalităţii şi a delincvenţei juvenile, sociologia sexualităţii.
Autorul ne face urmatoarele confidente:
“Am scris această carte din dorinţa de a oferi atât celor apropiaţi (familiei, prietenilor), cât şi acelora pe care i-ar putea interesa aceste amintiri, o mărturie despre copilăria mea şi a generaţiei mele, despre greutăţile cu care s-a confruntat familia mea, la fel ca atâtea alte familii, într-o perioadă ,,grea” (folosesc un eufemism!), atunci când, în România, se instaurase un nou sistem politic, menit să şteargă amintirile a ceea ce ,,a fost” şi să inducă false speranţe despre ce ,,va fi”: întâmplări sau fapte mai relevante pentru dificultăţile cu care m-am confruntat datorită originii mele ,,burghezo-moşiereşti”.
“Cartea mea nu este o istorie fidelă a vremurilor pe care le-am trăit, a perioadei care cuprinde „obsedantele” decenii 5 şi 6 ale secolului trecut, ci o rememorare, bazată pe IMAGINI, a evenimentelor din timpul copilăriei şi tinereţii mele şi, în mod complementar, a semnificaţiei pe care am acordat-o atunci anilor petrecuţi sub regimul comunist, a ceea ce au însemnat pentru mine şi pentru familia mea anii regimului comunist. Unele pagini sunt încărcate de o puternică nostalgie, motiv pentru care s-ar putea să pară că mi-am asumat, în mod veleitar, pretenţii literare nejustificate. Nu sunt scriitor, sunt de profesie sociolog şi acest fapt este evident, cred, din numeroasele citate cuprinse în text, însoţite de note de subsol lămuritoare.”
Sigur, faptul ca formatia profesionala a autorului este sociologia, evocarea cartierului, evocarea si analizarea personajelor care il populau, a familiei sale largite si a complicatelor relatii inter-familiale din timp este profund influentata (avantajul citirorului) de observatii de factura socio-psihologica-antopologica.
Si citez (caci consider ca citatele vor ajuta si vor invita prezumtivul cititor catre acest volum):
“Cel mai frumos cartier din Bucuresti” – Cartierul Cotroceni – “a fost si mai este in integralitatea sa, o zona ultracentrala, eleganta si ‘aerisita’, alcatuita din strazi purtand nume de doctori si care era locuita in timpul copilariei mele, in cea mai mare parte, de fosti: fosti militari de cariera, fosti ministri, fosti oameni politici, fosti profesori, fosti avocati sau fosti magistrati cu notorietate, intelectuali de mare tinuta si personalitati celebre din elita stiintifica si artistica. In marea lor majoritate erau reprezentanti ai ‘micii burghezii’. Nici saraci, dar nici extrem de bogati. In general, cu unele exceptii, erau numai persoane din ‘lumea buna’. Am cunoscut o parte dintre ei, unii au fost chiar vecinii mei.” (“Despre sarmul deosebit al Cotroceniului a amintit, intre multi altii, cuoscutul architect Serban Sturdza, care mi-a fost coleg de scoala si vecin de cartier si care, la fel ca si mine, a cutreierat toate strazile, parcurile si gradinile acestei minunate zone din inima Capitalei.”)
“(…) in cartierul Cotroceni locuiau si persoane sarace, unele aflate in slujba celor cu ‘stare’ (in calitate de soferi, jupanese, femei de serviciu, s.m.d), altele stabilite intamplator in zona si care ocupau locurile cele mai modeste din locuintele cartierului (subsoluri sau mansarde, de exemplu). Regimul comunist a determinat nivelarea partial a acestor diferente de clasa, iar o parte, destul de redusa, a nomenclaturii, s-a mutat in acest cartier.”
O lista – ‘incompleta’ a personalitatilor locuitoare gasim la paginile 23-24 si nu mica este mirarea cittorului descoperind ilustre nume.
Extractia familiala, obarsiile, obiceiurile vremurilor, educatia, identitatea si stabilitatea intelectuala : “O catedra in invatamantul superior din Romania veche valora – acesta-i termenul exact – cat o mosie buna, cu avantaje, in plus, fata de aceasta. Caci, afara de <glorie>, posesorul ei se buura de un frumos venit material, care era asigurat, fara teama, pe care o avea mosierul, ca o seceta sau alta intamplare asemanatoare il poate ruina.” (citat Iorgu Iordan, utilizat de catre Sorin M. Radulescu)
Descendenta intelectuala a tatalui autorului, cele doua casatorii ale sale menite sa-i ridice standardul financiar limitat, se integreaza intr-o analiza socio-psiho-etno-politica specifica nu numai unui timp istoric anumit, ci umanitatii in general. Si iata cum relateaza autorul, fara niciun ascunzis, o poveste trista, pe care si-o asuma biografic, prima si a doua casatorie a tatalui sau.
“Astfel, în ceea ce îl priveşte pe tatăl meu, acesta, împreună cu fratele său Stelian, mai mic cu 3 ani, au luat în căsătorie două surori evreice: tata pe Elena – pe care am menţionat-o deja –, iar Stelian pe Aneta, sora mai mică a Elenei. Aceste căsătorii au fost motivate, cred, nu atât de sentimente de iubire (Elena, de pildă – aşa cum se poate vedea din fotografiile rămase –, era, încă de tânără, extrem de grasă şi nu prea frumoasă), cât mai ales de zestrea considerabilă a celor două surori. În pofida acestei motivaţii, cât se poate de… „raţionale”, familia (românească!) a tatălui meu n-a privit cu ochi buni aceste căsătorii, atât din considerente religioase, cât şi în baza unor prejudecăţi etnice. În ceea ce-l priveşte pe tata (ştiu asta din relatările unor membri ai familiei), nici una dintre rudele apropiate şi nici părinţii nu au fost de acord ca el să se căsătorească cu o „jifcă” (aşa-i spuneau Elenei!), pentru ca „să nu se spurce sângele neamului”. Asemenea mentalităţi, pe care, personal, nu le-am împărtăşit niciodată, nu erau singulare în vremurile de atunci.”…
A doua casatorie, la varsta de peste 60 de ani a tatalui, cu cea ce avea sa devina mama autorului, s-a “comis” ca urmare a “obiceiului vremii”, un anunt in anul 1945 in ziarul Universul. Peste 100 de “pretendente”, castigatoare o tanara frumoasa de 21 de ani (39 de ani diferenta intre soti), dintr-o familie modesta, dar cu “calitati genetice” recomandabile pentru a deveni mama unor copii sanatosi. Iar nasul de botez al autorului a fost Kurt Mott, “din vestita familie germana, venita in Romania odata cu dinastia Hohenzzolern si care a introdus si comercializat, pentru prima data in tara, sampania denumita intai Mott si devenita, in timpul comunismului, Zarea.” (“Sampania Mott peste tot” 🙂 ).
Au urmat loviturile socio-politice ale vremurilor noi, “rigorile regimului”… pierderea locuintelor, a locurilor de munca, nationalizarea afacerilor, arestarile masive, lipsurile, foamea, furtul ca ocupatie a noii clase politice (expropierile) “notiunea ideologica anacronica de <exploatator> (care) devenea astfel, in perioada postcomunista, un concept juridic in baza caruia spolierea tatalui meu de bunurile accumulate prin munca a reprezentat un act legal, just si justificat.”
Relatarile copilariei si adolescentei autorului sunt impregnate cum ne spune acesta de “Imagini senzoriale, cromatice, auditive, de tot felul. Acestea se confunda de fapt, cu copilaria mea. In mod foarte ciudat, imaginile care mi-au ramas in memorie din acea perioada difera fundamental de acelea descrise de oameni care, in vremea in care eu eram copil, erau persoane adulte. Acolo unde eu imi amintesc o lume vie, cromatica, acestia descriu o lume terna, gri sau cenusie pe care, personal, nu am cunoscut-o in cartierul Cotroceni.”
Si cat de bine ii inteleg aceste amintiri!
Vecini, “fosti” sau “actual aliniati politic”, problemele curente domestice, lemnele pentru foc, hrana modesta de toate zilele, educatia in casa si in familie – limbi straine, din nou vecinii, dusmanii tacite nascute din locuirea in comun si tabere adverse, adversitati ideologice, foamea-foamea… “o frustrare permanenta pentru noi, copiii”
“Marmelada e alimentul miraculos, ieftin si salvator al regimului (…) Marmelada in … <bloc>… marmelada in amestec, in ladite si borcanele de juma’ de kil… marmelada la cutie, cu 5 lei kilul… marmelada <extra> (de caise, de visine, de zmeura si capsuni)… marmelada <superioara)… felia de paine neagra si rece cu marmelada <Excelsior>… Taiata in felii, marmelada e, cum se spune, <salamul saracilor>“ (citeaza autorul din “Asa s-a nascut omul nou. Din Romania anilor 1950”, de Dorin-Liviu Bitfoi – Editura Compania. 2012, p. 298)
Foamea de la oras si foamea de la sat ocupa o mare parte din amintirile autorului.
Mergem si la “Mama-mare si strada Abrud din fosta <Mahalaua Dracului>” (dupa despartirea parintilor, pentru revederi cu mama), prilej de multe si importante observatii sociologice si antropologice ale autorului.
Vezi si parafraza “Un flamand la curtea unchiului Ionel” la celebrul “Un yankeu la curtea regelui Arthur”, pe care o face S.M.R. in capitolul “Un flamand in satul bunicului: prima vacanta la tara”.
Ca si mine in copilarie, autorul traieste si simte “Magia Targului Mosilor”, ne vorbeste despre “Jocurile si prietenii din copilarie”, despre parcurile din cartier, despre sporturile practicate, despre scoala, despre cozile la filme, despre initierile adolescentine :-), despre şparlelile din vecini – atacuri la fructe, dulceturi, visinate, despre figurile pitoresti ale cartierului, despre “Farmecul unui loc aparte ”strandul Bragadiru”, despre “Stadionul Republicii din fostul cartier Uranus”etc.
Un capitol special apropiat sufletului meu este cel numit “Primele mele lecturi”. Amintiri apoape identice cu ale mele. Si sunt citate titluri ale volumelor pe care ori ca le mai am acasa, ori ca imi amintesc de ele pe rafturile Bibliotecii Mihail Sadoveanu, inmanate fie-mi de catre neuitatul Grigore Bajenaru. ”Mica e vacanta mare “ – Mihai Stoian, “Marea batalie de la iazul mic” – Octav Pancu-Iasi, “Cu si fara ghiozdan” – Mircea Santimbreanu, “Vitea Maleev la scoala si acasa” – Nikolai Nosov, “Aventurile lui Habarnam” – Nikolai Nosov…”Ttrei intr-barca”- Jerome K. Jerome, “Cuore” – Edmondo de Amicis, “Singur pe lume” – Hector Malot,, “Micul Print” – Antoine de Saint-Exupery, “Aventurile lui Gordon Pym”– Edgar Allan Poe, “Ocolul pamantului in 80 de zile / Capitan la 15 ani / 20.000 de leghe sub mari si altele” – Jules Verne, “Robinson Crusoe” – Daniel Defoe, “Comoara din insula” – Robert Louis Stevenson, “Winnetou “ – Karl May, “Chemarea strabunilor” – Jack London, “Contele de Monte Cristo” – Alexandre Dumas, “Aventurile lui Tom Sawer si ale lui Huckleberry Finn” – Mark Twain, basme si povesti romanesti, rusesti si de pe tot globul, apoi Mihai Drumes, Ionel Teodorianu, Cezar Petrescu, Grigore Bajenaru, Panait Istrati, apoi Cronin, Maugham, Bromfield, Douglas, Sinclair!
Numai si dupa acest capitol as putea sa-i fiu recunoscatoare lui S.M.R. si sa ma simt ca apartinand, drept sora mai mica cu doi ani, unei familii comune in “cuget si simtire” (si amintiri)! La extractia burgheza, + + +, mie adaugandu-se inca un plus esential care sa aduca oprobii pana in ziua de astazi – etnia evreiasca 🙂 .
Dar a urmat capitolul numit “Radioul in Romania deceniilor 5 si 6, asa cum l-am receptat eu”, astfel incat recunostinta mea si sentimentul ca apartinem aceleasi lumi formative – mi s-au adancit. Pentru ca in anii fara televizor, in iernile cand din lipsa lemnelor ne inghesuiam 6 membrii ai familiei intr-o singura camera si in jurul unui amarat de aparat radio, am invatat sa ascult, am invatat drumul catre muzica clasica, catre teatru, catre autori de seama si actori de varf, catre umorul fin si ascutit al lui Mircea Crisan, Stroe si altii, catre muzica moderna (mascata sub diferite alte denumiri), am ajuns chiar sa evoluez in emisiunile de “Teatru la microfon pentru copii”.
Si citeaza autorul un banc celebru al lui Mircea Crisan, “rostit in cadrul unei emisiuni la <Europa Libera>, mentionat de cei care au alcatuit <Arhiva Comica a Securitatii>, de catre Vladimir Tismaneanu si multi altii: <Gata tovarasi, acum avem dreptul de a vorbi, nu mai e ca pe vremea burghezo-mosierimii cand toti se cacau in capul nostru! Acum avem gura!>”
Si cireasa de pe tort, S.M. Radulescu o evoca si pe Silvia Chicoş. Dumnezeule, putini, tare putini isi mai amintesc de numele ei, chiar daca aud din intamplare la radio, reluarea unui scenariu in care rasuna vocea ei inconfundabila. Si ne spune autorul: “Vocea ei putea interpreta baietei, veverite, grauri, detectivi-pitici, pe Copperfield, pe Nica, pe Decebal – in Titanic Vals, toate personajele copilariei noastre. Vocea ei cristalina se auzea din difuzoare si a fost intodeauna identificata cu <micuta> mare actrita. A fost copilul teribil al teatrului radiofonic, a fost deopotriva baiatul de pe maidan, nazdravanul, orfanul suferind care inspira mila sau <print si cesetor>.”
Si ma mandresc cu faptul ca, inca de pe sfarsitul anilor ’50, am pe o carte a lui Octav Pancu-Iasi, alaturi de autograful acestuia si autograful Silviei Chicoş!
De asemenea si capitolele numite “Primele mele experiente de cinefil” si “Incursiunile mele timpurii in lumea teatrului” s-au calchiat ca informatie si gusturi pe amintirile mele, ceea ce denota iarasi, trasaturi comune ale apartenentei la o anumita epoca, extractie sociala si tip de educatie familiala.
Pot spune si eu despre strada pe care m-am nascut si am copilarit, fosta soseaua Bonaparte, ceea ce spune in final, Sorin M. Radulescu ca “nu mai recunosc pe niciunul dintre oamenii cartierului (…) si ce mi se pare cel mai dezamagitor lucru, nu ma mai identific in niciun fel cu spiritual comunitar al Cotrocenilor, care a fost, cu adevarat, un veritabil <rai> al copilariei mele”.
Cu sublinierea ca din nefeicire, zona Bonaparte/Piata Victoriei a fost dur maltratata de nebunia megalomaniei lui Ceausescu, de ifosele de mare architect-ziditor al unui oras care si-a ingropat in betoane frumusetea istorica.
“O copilarie fericita, in ciuda unor privatiuni greu de imaginat de catre cei care nu s-au confruntat cu ele. O lume careia am incercat sa-i trasez contururile, fara a reusi decat partial sa-I surprind esenta in aceste pagini. Asa cum a fost, asa cum am fost! Au trecut multi ani de atunci, cat o viata intreaga, propria mea viata.”
Astfel incheie acest volum, cu seninatate inteligenta, Sorin M. Radulescu.
Un volum elaborat intr-un mod extrem de organizat de catre un autor care prin pregatirea sa profesionala si experienta de sociolog, cercetator, intelectual de rasa, a stiut sa –si acordeze amintirile, trairile – bucurii sau amaraciuni, unui stil de scriitura lejera, lesnicioasa si cu placere la lecturare. Insa mustind de informatie atent documentata si explicitata prin note de subsol catre o bibliografie bogata. Si in plus, atractiv presarat cu fotografii de epoca si de familie. Reusind sa aflu pe internet (facebook) o fotografie a autorului, mi-am luat libertatea de a o adauga acestei mici recenzii, apre ilustrare, pentru ca cititorul sa aiba parte de o imagine a povestitorului (si sper ca fapta mea este pardonabila).
O carte care te indeamna, daca nu ai facut-o pana acum, sa faci o plimbare prin Cotroceni si prin imprejurimi, locuri evocate cu atata dragoste, talent si nostalgie de catre Sorin M. Radulescu. O carte care iti lasa un gust de copilarie!
Si totusi, sa cum mi-e firea, am o mica observatie. Cartierul Cotroceni geme (o spun cu zambet), geme de constructii emblematice ale marilor nostri arhitecti, care au proiectat cu precadere in stilurile Neoromanesc si Art Deco. Probabil ca autorul nu a avut curiozitate, aplecare, interes, cunostinte si catre aprecieri privind arhitectura Cotroceniului. Ceea ce nu impieteaza cu nimic asupra valorii documentare si scriitoricesti a acestui volum de amintiri publicat de Editura Vremea in colectia “Planeta Bucuresti”, planeta ai caror locuitori suntem si noi alaturi de Sorin M. Radulescu.
