”Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane – Boieroaice din Moldova și Țara Românească în veacurile XVI – XIX”, de Constantin Gane
Editura Corint, Colecția Istorie cu blazon, București, 2016
Ediție îngrijită de Viorel Gh. Speteanu
Pe Moș Costică nu l-am mai cunoscut. Așa îl numeam în familie pe Constantin Gane, scriitorul fratele bunicului meu Gheorghe […]. Despre Moș Costică am aflat mai multe de la mama și de la unchii mei, cu trecerea anilor, în special după plecarea noastră definitivă din România comunistă, la începutul anilor 1970. Avea o gândire precisă, ordonată. Studiile în Germania și contactul cu educația germană, potrivite caracterului său, au avut darul să accentueze aceste calități. Era parolist și punctual, ceea ce aștepta și de la cei din jurul său. Avea mult haz, umorul lui regăsindu-se de altfel și în paginile operei sale. (Dan Ciudin, strănepot al lui Constantin Gane).
Opera Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane, parte a colecției Istorie cu blazon, Corint, ne poartă de-a lungul istoriei atât datorită subiectului, cât și scriitorului. Constantin Gane (1885–1962) s-a născut în vechea familie boierească moldovenească a Găneştilor. A făcut studii de Drept în Germania, unde şi-a luat şi doctoratul. La întoarcerea în ţară, a practicat avocatura. S-a oferit voluntar în Războiul Balcanic (1913) şi în Primul Război Mondial. Experienţele de pe front le va relata în Amintirile unui fost holeric (1914) şi Prin viroage şi coclauri (1922). În perioada 1940-1941 a fost ambasador al României la Atena. În 1949 a fost condamnat de către regimul comunist şi a murit în închisoarea de la Aiud, din cauza regimului de exterminare. Pasionat şi competent cercetător al trecutului, scriitorul rămâne în istoria literaturii române prin lucrările Trecute vieţi de doamne şi domniţe (1932–1939) şi Amărâte şi vesele vieţi de jupânese şi cucoane (1943), cu povestiri pline de farmec şi antren, redate într-un limbaj arhaic savuros, care recreează atmosfera epocilor trecute.
Cu ocazia reeditării ediției, cititorul se va bucura atât de o prefață scrisă de Mihai Dim. Sturdza, cât și de un cuvânt despre autorul Constantin Gane, moș Costică, scrisă de către strănepotul acestuia, Dan Ciudan. Trebuie să recunosc că după lectura cuvintelor așternute de către strănepot, mi-am dorit cu adevărat să-l fi cunoscut pe acest om vertical, om demn, cu bun simț, ce și-a dedicat viața istoriei, și mai ales numelor mari, căci până la urmă el însuși a fost un nume mare, cu origini boierești moldovenești.
Găsirea informațiilor necesare scrierii lucrării de față nu a fost ușoară pentru Constantin Gane. El însuși recunoaște că pentru a le da deci de urme, trebuiește multă răbdare; le găsim tupilate prin cronici și letopisețe, prin maldăre de acte vechi, catastife, zapise și izvoade. Greu este a trasa linia istorică a unui personaj dacă este ea Doamnă sau Domniță, dar și mai greu este dacă personajele cărții sunt femei mai puțin ilustre, despre care cu greu, dar tot se mai poate spune câte ceva.
Cartea lui Gane reprezintă o incursiune în istoria țării noastre, așa cum nu am studiat-o în școală; povești din culise, ce le au în prim plan pe femeile care au avut un rol mai mare sau mai mic în marile evenimente ale celor două teritorii românești. Vă dați seama bineînțeles că stilul literar amintește de letopisețele pe care le-am studiat în liceu: greu de citit și mai greu de înțeles uneori. De asemenea, structura capitolelor nu urmează neapărat structura clasică de introducere, cuprins și încheiere, cititorul fiind plasat pe neașteptate în culisele unei lumi de mult apusă și fiind nevoit să facă față unui val mare de informații. Cu multitudinea de informații existente în această carte, realizarea unui arbore genealogic a familiilor de boieri din secolele XVI – XIX ar fi posibilă; și atunci mirarea în fața diverselor relații existente între familii din Moldova și Țara Românească ar fi și mai mare!
La început, viețile jupâneselor și cucoanelor au fost amărâte, căci pe vremea invaziilor tătarilor, multe femei au fost furate și atunci rudele lor trebuiau să facă rost de bani pentru a le răscumpăra. Sanda și Drăguța, nepoatele bătrânului Vlad pârcălab și strănepoatele comisului Groza al lui Ștefan cel Mare, erau boieroaice de frunte din țara Moldovei și au fost răscumpărate, dar acestea erau cazuri fericite. Căci se întâmpla ca tătarii să nu returneze fetele, fie că erau prea frumoase, fie că rudele lor nu reușeau să facă rost de bani pentru răscumpărare. Alte povești sunt cele ale marelor Doamne, jupânesele martore și jurătoare, adică femei cu o înaltă poziție în societate, precum Sima stolniceasa Buzeasca, soție a stolnicului Stroe Buzescu, ostaș al lui Mihai Viteazul sau Maria Floreasca, fiica lui Drăghici, vel vornicul din Florești pe Răstoaca, azi în Ilfov. Aceste doamne erau consultate în privința unor situații delicate, atunci când o decizie trebuia luată, chiar în cadrul proceselor. Dar Gane a scris și despre prințese; un exemplu este cel al Elenei Racoviță, femeie frumoasă cu origini nordice și evreiești, căsătorită cu Iancu Racoviță, prinț de pe meleaguri românești, al cărui nume este purtat de soție pentru mult timp după moartea sa, la frageda vârstă de 21 de ani.
Fie că vorbim de doamne care au avut statut de sfătuitoare, fie de prințese îndărătnice, sau de jupânese ce nu au mai fost răscumpărate, Constantin Gane reușește să redea imaginea acelor vremuri cu multă precizie, stil și inserțiuni personale, pline de umor și ironie. O altfel de istorie, o călătorie plină de savoare în familiile marelor case ce au susținut Moldova și Țara Românească în secolele XVI – XIX.
