„Iertați-mă că amintesc de toate astea, dar nu pot să ascund nimic” (Gellu Naum în Iubitorul Oficial, capitol din Iubitafizica)
Stropii începură să cadă din nou cu un zgomot sfidător parcă, pe străzile Bucureștiului. Mă îndreptam grăbită spre o lansare de carte ce mă intriga din două motive: autorul volumului de poezii este realizator programe la Radio Guerrilla, Iulian Tănase, iar titlul volumului este Iubitafizica. Prin ploaie și vânt, cu credința „că o să fie mult mai rău înainte să fie bine” (The Thin Red Line, 1998), am ajuns în sfârșit, dar și mult prea devreme, la Clubul Ţăranului Român, unde invitații Avant’n’Gard şi Simona Radu & Co se pregăteau de zor pentru public, împreună cu Iulian Tănase – gazda evenimentului.
Aflată la ediţia a 3-a (ediţia a 2-a tipărită şi o ediţie digitală), Iubitafizica a fost reeditată de Editura Herg Benet cu o prezentare grafică de colecţie – 9 colaje surrealiste. Iar dacă tot veni vorba de grafică, ideile autorului pot fi regăsite și sub formă de imagini sau cuvinte direct pe tricourile realizate de soția acestuia. O idee reconfortantă pentru autor și apreciată de admiratori.
Povestea acestei “Iubitafizice” începe undeva în timpul armatei, când Iulian Tănase, în vizită la bibliotecă, dă peste o carte numită Patafizică – știință a soluțiilor imaginare care acordă simbolic liniamentelor proprietățile obiectelor descrise prin virtualitatea lor – conform lui Alfred Jarry, cel care a inventat acest termen. În descrierea lui, Gesturile şi opiniunile doctorului Faustroll, Jarry examinează “disciplina cea mai pură dintre toate disciplinele, regina incontestabilă a tuturor ştiinţelor”, de natură parodică şi ludică. Așadar, ne confruntăm cu o știință ce dorește examinarea realului și deconstrucția lui pentru o reconstruire la modul absurd.
În acel moment, e posibil ca autorul să fi avut o revelație, deoarece cuvântul iubitafizica (cuvânt ce trebuie privit ca un întreg, fără a se încerca o analiză morfologică), a căpătat o conotație puternică, urmând parcă drumul creator primordial (La început era Cuvântul). Imediat a apărut intuiția că o lume întreagă poate fi creată, pornind doar de la acest cuvânt. Și, se pare că autorul a fost într-adevăr inspirat, deoarece în doi ani a reușit să creeze o lume, cu personaje diferite, dintre cele mai interesante și de o realitate incredibilă, chiar dacă stilul este nonconformist și cuvintele sunt folosite aproape de fiecare dată cu sens propriu. Vorbim totuși de o lume inventată. Și cred că această putere de invenție e ceea ce caracterizează contemporaneitatea. O dorință de evadare din real prin intermediul magiei, de expunere a realității cu nuanțe magice.
Autorul a reușit să dea naștere unei cărți arhitecturale, a unei forme de ludic în cadrul artei (idee care mă duce cu gândul la Jocul cu mărgele de sticlă al lui Hermann Hesse), iar realitatea adâncită printre rândurile poeziilor mă determină să apreciez cartea ca pe o expunere a lumii ce ne înconjoară într-o manieră postmodernă, într-un stil curat, direct, obiectiv.
Ne întâlnim în acest periplu prin lumea Iubitafizica cu fete „făuritoare de săruturi” (poezia Autonomia sărutului – „îmi umplea gura cu săruturi făcute chiar de mâna ei/avea o rețetă ceva că prea îi ieșeau așa cum trebuie”), cu o înșiruire de iubiri posibile sub nume de fete, în număr de 19 – de la Adora la Zenobia. Ersta exprimă ura pentru „barba, ca și mustața, care reprezintă constanta tragică a chipului bărbătesc” și ne întărește ideea că diabolicul zace în fiecare dintre noi, fiind nevoie doar de ocazia potrivită pentru a ieși la suprafață; Maria este fata rușinoasă, care „îneacă în tăcerea ei cele mai puternice cuvinte; Emma trăiește mai mult în imaginație, „înainte sau după”; Lucrecia (împrumutată de la Mario Vargas Llosa) este o femeie plină de erotism – poveste relatată din perspectiva femeii însăși – „eu voi fi cu tine, regină și ofrandă, femeia ta, de nouăsprezece ori la rând, aceeași”.
Iar povestea continuă, urmând calea celor 19 femei, cu versuri, proză, elogieri ale autorilor care „au contribuit substanțial la apariția științei iubirilor imaginare”, printre care Julio Cortazar sau Gustave Flaubert, un ghid de utilizare, tot ce e necesar unui cititor pentru a străbate o călătorie în lumea fantasticului. Departe de stilul clasic, Iulian Tănase combină în Iubitafizica referințe izvorâte dintr-o cultură literară vastă cu ingeniozitate, dar și un profund spirit de observație a caracterului uman și a acestui sentiment de iubire care, drept vorbind, dă naștere unor lumi fantastice, diferite de fiecare dată. Chiar dacă nu sunt o fană a acestui stil poetic – necizelat, brut –, admir căutarea și aflarea frumosului în cotidian (în brutalitatea și uneori lipsa de fond a imaginilor ce ne înconjoară); iubesc persoanele care pot extrage o imagine extraordinară din monotonia zilelor, zile ce te determină să te întrebi la ce s-ar întâmpla “dacă măcar o dată oamenii s-ar săruta din întâmplare…”(Mario de Andrade)
Relansarea cărții s-a produs cu stil și farmec, în acompanierea Avant’n’Gard, care a reușit o expunere necosmetizată și improvizată a decalogului Iubitafizicii, și Simona Radu & Sebastian Blaj (Lizard in Paris), cu o continuare a interogației volumului de poezii, pe ritm de muzică: “Dacă nici tu nu știi/În brațe să mă ții/Atunci cine?”
„Iubitafizica este știința iubirilor imaginare”, atestă primul enunț din volumul de poezii, iar „singura diferență dintre o iubită imaginară și una neimaginară este timpul”. Să lăsăm atunci timpul să decidă longevitatea Iubitafizicii.
