Carti Memorii jurnale Recomandat

Alexandru Arșinel, de la Dolhasca pe… Calea Victoriei, de Maria Capelos

Alexandru Arșinel, de la Dolhasca pe… Calea Victoriei, de Maria Capelos

Maria Capelos intr-o discutie amicala cu Alexandru Arsinel
Editura All, Bucuresti, 2012

Pe langa beneficiul de a-l cunoaste pe Alexandru Arsinel in calitate de spectatoare la neuitatele regaluri de la gradina Boema (pentru bilete imi amintesc ca stateam ore intregi la coada) si la nenumarate alte momente artistice, am avut si marea bucurie de a-l cunoaste personal, fiindu-mi invitat intr-o emisiune la Radio Shalom Romania, alaturi de Octavian Sava. Emisiunea era prilejuita de readucerea in fata ascultatorilor a personalitatii emblematice pentru comedia cinematografica romaneasca, regizorul Andrei Calarasu si filmul sau Vacanta la mare, in care a debutat  Arsinel. Pot sa va spun ca artistul a umplut micul nostru studio cu personalitatea sa solara, cu hohote de ras cuceritoare si cu o modestie, un echilibru si un bun simt iesite din comun in comparatie cu ceea ce intalnim astazi la multe dintre  “vedetele” Romaniei.

Caracteristici care razbat cu prisosinta din paginile acestui volum, dimpreuna cu un respect enorm pentru scena, pentru spectatori, pentru maestri inaintasi, pentru colegi, pentru familie si prieteni, pentru munca si profesiune. Si mai razbate totodata si nu in ultimul rand, o netarmurita multumire si plecaciune pentru Dumnezeu, care i-a calauzit/ii calauzeste pasii corecti in viata pe care i-a si i-o presara si cu ceea ce se numeste NOROC. Noroc pe care pana la urma, si l-a facut cu mana lui (mai precis cu sufletul si mintea sa).

Acest volum plin de lumina (pentru ca artistul stie sa tina capacul pus, cu multa discretie, pe momentele mai grele si mai dureroase din viata si din cariera sa) se citeste cu multa pofta si placere si este o incantare atat in ceea ce priveste continutul, cat si maniera de redactare plina de intelepciune jurnalistica a Mariei Capelos. O organizare judicioasa a materialului, care pune in valoare omul, artistul, dar si epocile, timpurile mai rele sau mai bune strabatute. O poveste a omului si artistului Arsinel, dar si o istorie a Teatrului de Revista. Pare o usurinta dezarmanta felul in care Alexandru Arsinel a trecut prin vremuri si a castigat proba timpului, dar va spun cu mana pe inima ca e “parelnica” aceasta impresie… efortul a fost imens: talent, chemare, munca, crez, devotament, caracter, diplomatie, moralitate… si adesea pretul platit a fost amar pentru mentinerea coloanei verticale.

Dragostea pentru Teatru, pentru Cantec, pentru Revista si Credinta: “Ca intotdeauna, salile vor fi pline, pentru ca Revista e un gen care a supravietuit si care traieste de peste 100 de ani, e un gen care ne apartine fiecaruia dintre romani in parte, si nu numai romani, un gen care nu cred ca va avea un alt viitor decat cel pe care ni-l dorim cu totii, un viitor pozitiv. Pentru aceasta ii multumesc lui, Marelui Public, pe care il slujesc cu daruire.”

Acesta este CREDO-ul maestrului Alexandru Arsinel, care mai spune si “Cred cu tarie ca Revista e un gen artistic care iti ofera permanent satisfactii si care, in acelasi timp, iti ofera si un sentiment de responsabilitate. Ea a fost gandita din start, de pe vremea lui Tanase, ca sa fie <in opozitie>, ea nu are parti-pris-uri cu puterea. Revista nu trebuie sa fie ostila, dar trebuie sa sesizeze anumite tare ale societatii, in ideea ca poate-poate se schimba ceva”.

Dragii mei, Alexandru Arsinel ne da o lectie de viata cu aceste destainuri ale sale. Avem ce invata de la acest OM! Respect, Alexandru Arsinel!

Puteți cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii All.

Articole similare

Gnomeo & Juliet (2011)

Delia Marc

Limitless (2011)

Delia Marc

Unde sunt eu în toată povestea asta?, de Emir Kusturica

Jovi Ene

2 comments

Marin 7 decembrie 2012 at 12:50

Avand in vedere faptul ca o cariera de actor nu este si nu a fost tocmai apreciata dealungul timpului, nu pot sa spun decat faptul ca s-a mentinut destul de bine pentru varsta si experientele prin care a trecut.
Este un om, care oricand merita sa ii oferi palarie dupa cap pentru a-i arata respectul meritat, motiv pentru care ma bucur de existenta unei personalitati precum este el.

Reply
In Memoriam Alexandru Arșinel. Despre Revistă ca baricadă a rezistenței antitotalitare, momente vesele satirico-judiciare și nu numai - JURIDICE 3 octombrie 2022 at 17:13

[…] excesiv anumite lucruri, publicul își dădea seama că e o aluzie”, rememora Maestrul în cartea sa de memorii „Maria Capelos într-o discuție amicală cu Alexandru Arșinel. De la Dolhasca […]

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult