”Viața secretă a marilor scriitori. Tot ce nu ți-au spus profesorii despre romancieri, poeți și dramaturgi celebri”, de Robert Schnakenberg
Ilustrații de Mario Zucca
Editura Art, București, 2017
Traducere din limba engleză și note de Mădălina Vasile
Sunt atâtea amănunte și întâmplări revigorante în aceste volume apărute la Editura Art (există și ”Viața secretă a marilor artiști), încât este necesar să le citim în doze mici, pentru a descoperi cum erau cu adevărat scriitorii și oamenii de cultură pe care i-ai citit și pe care îi apreciezi. Și apoi, să dai mai departe lumii, cunoscuților, celor pasionați de literatură, câteva dintre lucrurile inedite pe care le-ai aflat.
Cartea are o desfășurare antrenantă și interesantă: ”marii scriitori” sunt ordonați în funcție de data nașterii, apoi sunt prezentați cu o scurtă istorie a vieții și a carierei, pentru ca ulteroior să se pună accentul pe inedit, senzațional și ciudățenii, care parcă nu lipsesc din viața nimănui. Predispuși spre alcool, droguri și promiscuitate, marii scriitori descriși în acest volum au avut nevoie de refulări pentru a crea capodopere. Sau refularea a fost chiar scrisul?
Este un volum pe care îl citim cu interes, dar și cu zâmbetul pe buze… Este un volum care trebuie și merită a fi răsfoit din când în când, mai ales după ce citiți operele esențiale ale marilor scriitori. Am ales pentru blog câteva dintre întâmplările amuzante sau inedite din viețile lor:
1. Lord Byron și părul pubian
În vremurile în care fotografia nu apăruse încă, Lord Byron a găsit o metodă cel puțin neobișnuită de a-și aminti de iubitele lui: păstra mostre din părul pubian al fostelor iubite în plicuri individuale, pe care trecea numele femeii. Ei bine, în 1980, plicurile și cârlionțatul lor conținut au ajuns la păstrare în sediul editurii din Londra care a publicat opera lui Byron. După acel an, li s-a pierdut urma. (pag. 20)
2. Despre obsesiile lui Charles Dickens
Refuza să scrie dacă masa și scaunele din cameră nu erau aranjate ca la carte. Își amintea locul exact al fiecărui corp de mobilă din orice cameră și petrecea ore întregi rearanjându-le pentru ca totul să se potrivească poftelor sale. Când era oaspetele cuiva sau când se caza la un hotel scump, prima lui grijă era să rearanjeze totul în cameră încât să se potrivească cât mai mult cu ceea ce era obișnuit. Se pieptăna de sute de ori pe zi. După ce îi plecau musafirii, strângea de fiecare dată după ei și fierbea de mânie dacă observa urme de neatenție. (pag. 41)
3. Dantura lui Oscar Wilde
Cea mai odioasă chestie la Oscar Wilde era dantura lui înnegrită și urât mirositoare, un efect al tratamentului cu mercur (prescris pentru a scăpa de simptomele sifilisului). Toată viața lui de adult, atunci când ajungea implicat într-o conversație intimă, Wilde vorbea cu mâna la gură, ca nu cumva cioturile putrede care îi rămăseseră în loc de dinți să-l dezguste pe interlocutor. (pag. 108)
4. Înainte de Viagra…, pe vremea lui W.B. Yeats
W.B. Yeats avea probleme la bătrânețe cu… ”stiloul”, așa că a făcut un drum până la Viena pentru a testa fantastica ”Intervenție Steinach”, o vasectomie revoluționară lăudată ca o modalitate sigură de reîntinerire a bărbăției (și Freud a apelat la ea, fără nici un efect). Operația de doar cincisprezece minute, care a presupus ca glande de maimuță să fie implantate în scrotul lui Yeats, a decurs fără probleme. Mai târziu, Yeats avea să spună despre operație că nu numai că i-au revenit puterile creatoare, dar și ”dorința sexuală; și asta cel mai probabil mă va ține până când voi închide ochii”. Ba chiar și-a luat o nouă amantă, pe Margot Ruddock, de doar 27 de ani (el având 69). (pag. 124)
5. Cum scria Gertrude Stein
A refuzat să scrie la mașină, preferând manuscrisul de mână. Scria într-un ritm năpraznic – cam două pagini la două minute – adesea în timp ce purta conversații care nu aveau legătură cu subiectul. Pe măsură ce paginile se umpleau, zburau pe podea de unde erau culese de un dactilograf care le transcria pentru posteritate. Rareori citea ce a scris și nu lucra mai niciodată mai mult de o jumătate de oră pe zi. (pag. 138)
6. Cum scria Virginia Woolf
Spre deosebire de Gertrude Stein, menționată mai sus, pentru Virginia Woolf, totul era mai simplu: inspirată de sora ei, Vanessa, care stătea în picioare atunci când picta, Virginia Woolf, de-a lungul a mulți ani din cariera ei, a scris numai în picioare (pag. 151)
7. Imaginația sexuală a lui James Joyce
”Cele două părți ale corpului tău care fac lucruri murdare îmi sunt cele mai dragi”, îi scria Joyce într-una dintre numeroasele scrisori erotice pe care i le-a trimis iubitei sale, Nora Barnacle. ”Mi-aș dori să mă plesnești sau chiar să mă biciuiești”, spunea în alta. ”Aș adora să fiu biciuit de tine, Nora, iubire!”. Scrisorile lui Joyce abundă de detalii explicite ale momentelor de intimitate dintre ceoi doi, scene de sex de care s-au bucurat sau la care visa. Printre descrierile anatomice pe care Joyce le folosea atunci când se masturba, mai sunt trimiterile la ”țâțele mari” ale Norei și ”curul plin de bășini”. Într-adevăr, Joyce a rezervat un loc special în… inima lui pentru mirosul vânturilor femeii și pentru lenjeria purtată. Se pare că Nora avea o minte la fel de perversă ca și el – poate chiar mai rău. ”Mă transformi într-un animal”, îi scria Joyce într-o altă misivă. ”Tu însăți ai fost fetița neascultătoare și nerușinată, cea care a deschis calea”. (pag. 157-158)
8. Neplăcerile Agathei Christie
Nu suporta aglomerația, înghesuiala, vorbitul tare, gălăgia, vorbăraia, petrecerile (mai ales petrecerile-cocktail), fumul de țigară și fumatul în general, orice fel de băutură, exceptând cele puse în mâncare, marmelada, stridiile, mâncarea călduță, norii întunecați, picioarele păsărilor sau păsările în sine. Cel mai rău dintre toate: gustul și mirosul de lapte cald. (pag. 182)
9. Sartre și țigările
Fuma două pachete de țigări și mai multe pipe pe zi. Lipsa tutunului în timpul războiului i-a afectat grav obiceiul. Pentru a nu renunța la acesta, filosoful putea fi văzut adesea scormonind după chiștoace de țigări prin cafenelele pariziene și îndesându-și apoi tutunul în pipă. Dependența de nicotină era atât de puternică încât Sartre își lăsa chiar și studenții să fumeze în sala de curs. S-a lăsat de fumat abia după ce medicii l-au amenințat că-i vor amputa picioarele pentru a-i rezolva problemele de circulație. (pag. 228)
10. Dependența de droguri la William Burroughs
Drogurile sunt singura constanță din viața lui Burroughs. Pe când era adolescent, a fost dat afară din școala fițoasă din New Mexico pentru că a luat cloralhidrat, un sedativ folosit pentru a anestezia șobolani. În anii 1950, a petrecut mai multe luni străbătând în lung și-n lat America de Sud în căutarea unei plante mirifice cu efect phihedelic numită yage, despre care se presupunea că oferă puteri terapeutice. Mai mult, Burroughs a folosit avansul de 3.000 de dolari primit pentru ”Prânzul dezgolit”, ca să-și ia niște heroină. Pe lângă droguri, s-a mai răsfățat cu ciuperci halucinogene, marijuana, hașiș și morfină.
Într-o zi, și-a vândut mașina de scris ca să-și cumpere o doză de heroină, reducând cu mult numărul de pagini scrise de vreme ce se chinuia să scrie de mână. Altă dată, a mărturisit că a uitat să se spele și să-și schimbe hainele un an de zile, un stil de viață pe care probabil că prietenii și vecinii îl găseau adorabil. Între dozele de droguri, Burroughs rămânea privind în gol cu orele. ”M-aș putea uita la vârfurile pantofilor mei opt ore”, spunea cândva. (pag. 237-238)
11. J.D. Salinger și medicina alternativă
Dacă ar fi să dăm crezare fiicei lui, Margaret, Salinger își bea propria urină, aparent în scop terapeutic, nu pentru hidratare. Terapia cu urină se practică în India de mai bine de cinci mii de ani și se crede că ar avea puternice efecte curative. De asemenea, albește dinții.
Ce altceva mai făcea Salinger? S-a bronzat de capul lui într-un solar improvizat acasă, echipat cu reflectoare de metal, până când pielea i-a devenit de un maroniu închis. Altă dată, dieta lui macrobiotică l-a făcut să capete o ușoară tentă de verde. După cum mărturiseau membrii familiei, respirația îi mirosea îngrozitor. Iar faptul că făcea experimente pe el însuși nu era suficient. Ori de câte ori unul dintre copiii lui se îmbolnăvea, Salinger era cuprins de vrie, refuzând să se odihnească până nu găsea remediul homeopat perfect care să vină de hac bolii. După procedurile lui de acupunctură (nu cu ace, ci cu cepuri butocănoase de lemn), cei doi copii ajunseseră să-și ascundă bolile de tatăl lor. (pag. 252-253)
12. Meseriile scriitorilor
Arthur Conan Doyle a fost oftalmolog. Kurt Vonnegut a lucrat ca dealer de mașini pentru Saab. Jack London a fost pirat de scoici. Charles Dickens a lucrat într-o fabrică de creme de ghete. Jack Kerouac a lucrat într-o benzinărie.
Ernest Hemnigway, Dashiell Hammett, E.E. Cummings, W. Somerset Maugham, John Dos Passos și Archibald MacLeish au fost șoferi pe ambulanță în Primul Război Mondial. La fel ca Walt Disney.
13. Impresii netrucate despre Shakespeare
Voltaire a respins întreaga operă a lui Shakespeare despre care spunea că e ”o mare grămadă de bălegar”, iar pe autorul ei îl numea ”un bețin sălbatic”. Charles Dickens a încercat să citească opera bardului, dar a găsit-o ca fiind ”atât de insuportabil de plictisitoare că mi s-a făcut greață”. Pentru Tolstoi era ”rudimentară, imorală, vulgară și lipsită de emoții”.
