”Tata, eu glumesc serios!”. Tudor Șerban la vorbă cu Robert Șerban
Editura Polirom, Iași, 2018
Ilustrații de Bogdan, Jan și Julian Achimescu
Postfață de Pavel Șușară
De-a lungul timpului, am citit cu plăcere celebrele ”tudorisme” răspândite de Robert Șerban pe canalele Facebook-ului, iar plăcerea este cu atât mai mare că acum le citim într-o ordine cronologică și într-o continuă evoluție, într-un volum unitar. Tudor Șerban are, normal, inocența copiilor și vorbește sincer, fără menajamente, cu cei din jur, fie că vorbim de tată, soră sau necunoscuți, ”producând” la aproape fiecare frază frumoase mostre de istețime și umor. Te amuză, te face să recitești celor din jur, te binedispune, te înseamnă să fii mai atent la ceea ce spun micuții din jurul tău.
Desigur, Robert Șerban l-a întrebat mereu dacă are voie să distribuie mostrele de vorbire pe Facebook, iar Tudor ”a înțeles cât e de important să împarți cu alții lucrurile care te binedispun și te înseninează, chiar dacă, nu de puține ori, tot el m-a chestionat – când m-am distrat de replica/replicile lui – ”ce e de râs în asta?” Dar trebuie să fim recunoscători celor doi: atunci când ai un copil foarte isteț, iar tu ai talent atât de povestitor, cât și de ascultător, nu rămâne decât să-i culegi perlele. Iar tătăl Robert a făcut-o și a ieșit acest simpatic volum, de unde eu am ales 10 ”tudorisme”, 10 perle involuntare, dar foarte amuzante:
1. La pescărie
Tudor, la raionul ”pescărie” de la Real, în fața acvariului cu pești, către soră-sa:
-Crina, de ce stau peștii ăștia în apă, sunt murdari? (pag. 11)
2. Despre înjurături
La masă, Tudor răstoarnă un pahar.
-Fir-ar să fie de treabă…
-Tata, ai înjurat!
-N-am înjurat, Tudor. Fir-ar să fie de treabă nu e o înjurătură.
-Dar ce e o înjurătură?
-Nu știu… Ceva urât, ceva cu… cuvinte urâte. Uite… Mama mă-sii, de exemplu.
-Mama mă-sii nu e înjurătură. Pizda mă-sii e înjurătură! (pag. 12)
3. Noi nu ne ”domnim”
Crina, oțărându-se către frate-su care nu-i dă pace:
-Dar mai termină odată, domnule!
Tudor o privește ușor contrariat și îi spune:
-Crina, dar poți să-mi spui Tudor, că noi ne cunoaștem… (pag. 21)
4. Atunci când ți se rupe ciorapul
La volan, în drum spre Turcinești, satul maică-mii. În spate, copiii guralivi, pe care îi așteaptă acolo bunicii și locurile minunate pe care le știu din poveștile mele, se joacă, se ciondănesc, țipă și cântă. La un moment dat se face liniște. Îl aud și îl văd (în oglinda retrovizoare) pe Tudor: descoperă o găurică în călcâiul șosetei, bagă degetul prin ea și zice, ca pentru sine:
-Mi s-a rupt ciorapu-n fund… (pag. 24)
5. Limbi… străine
În mașină. Pun un CD cu trupa sârbească Galija.
-În ce limbă cântă, tata?
-Hai să vedem dacă ghicești…
-Spune-mi cu ce literă începe.
-Cu… s.
-Străină. (pag. 37)
6. Personajul din mijloc
Tudor desenează. Apoi îmi explică poziția personajelor:
-Aici e cel mai mic, aici cel mai mare, iar aici e cel mai mijlociu. (pag. 40)
7. Despre zodii
Povestesc cu copilul despre zodii, despre cum am venit pe lume fiecare, cum ne influențează anumite lucruri. El se gândește puțin, se uită la mâna stângă, numără pe degete ceva și apoi zice:
-Tata, dacă eu sunt născut în aprilie, iar mama în septembrie și tu în octombrie, cine a avut grijă de mine până v-ați născut voi? (pag. 47)
8. Fazan
Îi propun lui fiu-meu să jucăm Fazan. Acceptă. Începe el:
-Plăcintă.
-Tă-u-ne.
-Nebun.
Îmi vine în minte unt, dar ar însemna să-l închid. Așa că:
-Uni-ta-te.
Tudor se gândește trei secunde și îmi spune:
-Te… iubesc. (pag. 70)
9. Cui nu-i place copilăria?
Maică-mea își îndeamnă (deși, slavă Domnului, nu are nevoie de niciun fel de galerie la acest capitol) nepotul:
-Hai, Tudor, mănâncă, să te faci mare.
-Nu vreau să mă fac mare, îmi place copilăria… (pag. 82-83)
10. Cum spuneam, Tudor e un copil isteț
-Tată, pot să pun o întrebare pentru copii deștepți, care sunt eu? (pag. 104)
