Stelian Tanase marcheaza pe blogul sau ziua de nastere a lui Sergiu Celibidache cu un articol pe marginea cartii lui Klaus Lang „Celibidache si Furtwangler”, aparuta la editura Humanitas: ‘Furtwangler este considerat cel mai mare dirijor al epocii. Plin de glorie, este poftit peste tot să dirijeze, este plătit regește, dă interviuri, înregistează discuri. Se revanșează pentru perioada cind a fost interzis. Furtwangler il privește pe Celibidache doar ca un înlocuitor al său, nu ca un urmaș. Bun cît își îndeplinește rolul în care e distribuit de însuși marele Furtwangler. Dar adevăratul șef al Filarmonicii este el. Cît lucrurile stau așa relatiile dintre ei sunt foarte bune. Schimbul de scrisori arată foarte fidel evoluția relațiilor dintre ei. Locul lui Furtwangler la Filarmonica din Berlin este păstrat, este așteptat – de instrumentiști, de berlinezi, de presă – să se întoarcă. Perioada 1945-47 a fost uitată. Lipsa de tact proverbială a lui Celibidache față de acei instrumentisti depășiți, imbătriniți, care nu mai fac față și pe care ar vrea să îi schimbe, joacă de asemenea un rol în antagonizarea orchestrei și înlăturarea sa mai tîrziu. Și rivalul celor doi, Herbert von Karajan, e în aceeași situație cu Furtwangler – interzis, denazificat. Din 1947 primește permisiunea de a dirija. Raporturile se schimbă între cei trei în această a doua fază a dramei. O rivalitate puternică iși face loc. Chiar și între fidelul Celibidache și patronul lui Furtwangler. Cei trei se admiră și se detestă în același timp. Sunt rivali, pentru fiecare ținta este Filarmonica din Berlin. Lucrurile se apropie de deznodămint, Furtwangler se stinge in 1954. Celibidache pierde competiția pentru preluarea Filarmonicii din Berlin, pe care o salvase in 1945. Postul este primit de marele său rival, Herbert von Karajan. Va dirija 20 de ani orchestre de mina a doua rătăcind prin lume. Apoi va prelua in 1972 Orchestra din Munchen și-și va arăta marea sa clasă. Rămîn la părerea că Sergiu Celibidache a fost cel mai mare dirijor al epocii lui. Unii il preferă pe Karajan, un produs marchetat, branduit, produs vîndut de agențiile de impresariat. Dar marele artist, magicianul baghetei, a fost – pentru mine cel puțin – Celibidache.’
Lista de 20 de carti recomandate pentru vacanta (care vacanta?) de blogul Carturesti incepe cu /Toate viețile pe care nu le-am trăit’ de Anuradha Roy aparut in colectia ‘Raftul Denisei’ a editurii Humanitas Fiction: ‘De ce se destramă familiile? Ce rămâne în urmă și cine adună rămășițele unei vieți trăite în absența dragostei materne? O carte impresionantă despre istorie și familie, o proză frumos măiestrită, aproape lirică, și povești de viață cutremurătoare. Acțiunea se petrece pe fundalul unor evenimente istorice importante, lupta Indiei pentru independență și cel de-al Doilea Război Mondial, avându-l în centru pe Mîșkin, un horticultor a cărui viață a fost marcată abandonul mamei la vârsta de doar nouă ani. În Toate viețile pe care nu le-am trăit viețile personajelor fictive se împletesc cu cele ale unor personalități marcante din istorie, luând naștere o carte despre decizii imposibile, melancolie și speranță, pe care o vei citi cu sufletul la gură.’
Despre aceeasi carte scrie Adriana Gionea la ‘PostModern’: ‘Asemenea multor cărţi având acţiunea în Asia îndepărtată, surprinsă în zorii eliberării din jugul colonialismului, Toate vieţile pe care nu le-am trăit devine o împletitură de povești. Sunt acele povești în care emoţiile și mai ales imaginile vizuale și olfactive se revarsă abundent. Revarsărea este când ameţitoare și voluptoasă, când răvășitoare….Printre șuvoaiele de amintiri apăsătoare, în care mica istorie este ameninţată de marea istorie, Anuradha Roy strecoară speranţa. Această speranţă este oferită de personajele tolerante. Ele își menţin spiritul liber și senin, chiar și în anii încrâncenării. Datorită lor, vei considera acest roman și un omagiu adus acelor oameni care au încercat să facă din India un refugiu de umanitate.’
Eva Galambos scrie la ‘Baabel’ despre o carte pe care am citit-o prin adolescenta ‘Umbrela Sfântului Petru’ a scriitorului maghiar Kálmán Mikszáth, aparuta atunci in Biblioteca pentru Toti: ‘Pentru cei care nu l-au citit, motivul principal al romanului este miracolul salvării unei fetițe de doi ani, surioara preotului catolic dintr-o comună slovacă din Felvidék, de intemperiile naturii. Fiind sărac lipit pământului, fratele ei intră în biserică să ceară ajutorul Celui de Sus pentru creșterea fetiței, în timp ce fetița rămâne afară. Auzind furtuna, preotul iese și o găsește pe fetiță sub o umbrelă roșie. Sătenii îi spun că au văzut un bătrân cărunt, cu un nimb în jurul capului, care a așezat umbrela asupra copilului și ajung la concluzia că a fost Sfântul Petru. Deși preotul se împotrivește, sătenii consideră umbrela o relicvă sfântă, îi cer preotului să o folosească la ceremoniile religioase. Sfințenia umbrelei este demonstrată și de faptul că la o înmormântare în timp de ploaie, la care preotul a folosit umbrela, mortul (care de fapt nu murise) își revine în simțiri. Ca urmare preotul se îmbogățește de pe urma umbrelei, deoarece credicnioșii îl solicită să o folosească, bineînețeles contra cost, dar și satul profită de umbrela care începe să atragă pelerinaje. În realtate umbrela aparținuse unui evreu bătrân, Jonás Müncz, negustor ambulant care murise chiar în timpul acestei furtuni și care s-a transformat într-un sfânt creștin.’
Andreea Tanase de la ‘Semne bune’ scrie despre ‘Lac in vacanta’, cartea de debut a lui Alexandru Drăgănoaia aparuta la Editura Libris: ‘Alexandru Drăgănoaia îmi pare genul de autor care a plănuit toată viața publicarea unei cărți, și-a strâns meticulos ideile în caiete, le-a transformat în povestiri pe care apoi le-a cizelat îndelung și abia la maturitatea atât a scriitorului, cât și a volumului, i-a dat drumul în lume, ca unui copil care este, în sfârșit, pregătit să înfrunte viața pe cont propriu. Tabourile prezentate de autor dezvăluie o lume a satului românesc încă neatins de tehnologia secolului XXI, dar care a fost, totuși, alterat deja de colectivizare și alte aspecte ale luptei proletariatului către progresul mult râvnit de socialism. Însă contextul socio-politic servește doar ca fundal pentru micile și marile drame profund umane care răzbat dintre pagini.’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în ultima săptămână:
-”Poate ar fi bine să discuți cu cineva”, de Lori Gottlieb
-”Memoriile unui motan călător”, de Hiro Arikawa
–”Mai mult ca perfectul”, de Aivi Dal
–”Good vibes with Mai mult ca Perfectul”, de Aivi Dal
–”Între violență și compasiune”, de Ion Vianu
–”Flacăra”, de Leonard Cohen
–Fragment din ”Femei de Oscar”, de Melanie Benjamin
(Sursă fotografii: Humanitas.ro, Carturesti.ro, Semnebune.ro)
