Geniile (Los genios), de Jaime Bayly
Editura Lebăda Neagră, Iași, 2025
Traducere de Gabriel Ionescu și Andreea Constantin
Romanul a apărut inițial în limba spaniolă, la editura Galaxia Gutenberg, în 2023, și a stârnit imediat interesul publicului din spațiul hispanofon datorită subiectului său: ruptura dintre doi dintre cei mai influenți scriitori ai secolului XX, Gabriel García Márquez și Mario Vargas Llosa. Cartea nu este, la momentul apariției, tradusă oficial în limba română, însă circulă intens în mediile culturale prin ediția originală. Importanța apariției sale ține atât de tema abordată, un episod controversat din istoria literaturii latino-americane, cât și de faptul că autorul, el însuși scriitor și jurnalist cunoscut, îndrăznește să transforme un conflict real într-o construcție ficțională cu miză literară și istorică.
Jaime Bayly (n. 1965, Lima) este o figură cunoscută în literatura și presa latino-americană. A debutat în anii ’90, iar consacrarea a venit rapid odată cu romane precum No se lo digas a nadie (1994), care a provocat dezbateri în Peru prin abordarea frontală a temelor legate de sexualitate și moralitate socială. Ulterior, scriitorul a publicat constant proză, alternând între ficțiune autobiografică, roman politic și satire inspirate din spațiul mediatic. Printre titlurile sale notabile se numără La noche es virgen (distins cu Premiul Herralde, 1997), El huracán lleva tu nombre sau Los últimos días de La Prensa. De-a lungul carierei, a îmbinat activitatea literară cu cea de prezentator de televiziune și comentator politic.
În interviuri acordate presei spaniole la apariția romanului Los genios, Bayly a declarat că a fost fascinat de „misterul” din jurul celebrului incident din aul 1976 și că a dorit să umple golurile lăsate de tăcerea celor implicați. A precizat că nu a urmărit să ofere o biografie exactă, ci o posibilă interpretare literară a unei rupturi care a marcat imaginarul cultural latino-american.
Romanul are ca punct de plecare un eveniment real: în 1976, petrecut în Ciudad de México, în fața unui cinematograf, Mario Vargas Llosa l-a lovit cu pumnul pe Gabriel García Márquez, punând capăt unei prietenii de peste un deceniu. Jaime Bayly își construiește narațiunea în jurul acestei scene, pe care o plasează atât la începutul, cât și la finalul cărții, transformând-o într-un cadru simbolic.
Între aceste două momente, autorul reface traseul relației dintre cei doi scriitori: întâlnirea lor, admirația reciprocă, colaborările intelectuale, diferențele ideologice care au început să îi îndepărteze și tensiunile personale care s-au acumulat treptat. Romanul alternează scene inspirate din realitate cu episoade ficționale care imaginează dialoguri, confruntări și frământări interioare.
Pe fundal, sunt evocate evenimentele politice ale Americii Latine din anii ’60 și ’70, inclusiv dezbaterile legate de Revoluția cubaneză și raportarea intelectualilor la regimul lui Fidel Castro. Fără a dezvălui detalii decisive, cartea urmărește modul în care prietenia dintre două figuri literare majore este erodată de orgolii, diferențe de viziune politică și posibile conflicte din sfera personală.
Gabriel García Márquez apare în roman ca un personaj carismatic, sigur pe talentul său și conștient de influența pe care o exercită. autorul îl prezintă drept un om al relațiilor, abil în gestionarea imaginii publice, atașat de ideea solidarității latino-americane și mai tolerant față de compromisurile politice.
În contrast, Mario Vargas Llosa este conturat ca un intelectual riguros, competitiv și mai puțin dispus să accepte ambiguități ideologice. Romanul insistă asupra transformării sale politice și asupra modului în care diferențele de convingeri devin un factor de separare.
„Jaime Bayly nu îi tratează ca pe niște monumente literare, ci ca pe oameni supuși slăbiciunilor: gelozie, vanitate, rivalitate. Această umanizare a „geniilor” constituie una dintre mizele centrale ale romanului.
Tema prieteniei constituie nucleul narativ al romanului, însă în jurul ei se dezvoltă o rețea complexă de direcții tematice care dau consistență construcției epice. Rivalitatea artistică devine una dintre tensiunile centrale, întrucât succesul și consacrarea unuia pot fi percepute, inevitabil, ca o amenințare pentru celălalt, mai ales într-un context literar competitiv, în care prestigiul internațional capătă o valoare simbolică majoră. În același timp, romanul explorează raportul dintre literatură și politică, evidențiind diferențele de poziționare față de Revoluția cubaneză și față de regimurile latino-americane ale epocii, diferențe care, dincolo de opțiunile ideologice, devin expresia unor viziuni distincte asupra rolului intelectualului în societate.
Un alt strat important este cel al mitului autorului: romanul problematizează imaginea aproape sacralizată a scriitorului celebru, aducând în prim-plan fragilitățile, orgoliile și vulnerabilitățile umane care se ascund dincolo de aura publică. Totodată, romanul chestionează raportul dintre adevăr și ficțiune, invitând cititorul să reflecteze asupra graniței instabile dintre fapt documentat și interpretare literară, mai ales atunci când este vorba despre un eveniment intens mediatizat.
La nivel stilistic carte se remarcă printr-o formulă care combină documentarea jurnalistică cu libertatea ficțiunii, ceea ce ne poate foarte ușor duce cu gândul la Cronica unei morți anunțate de Marquez. Proza este alertă, cu dialoguri numeroase și scene construite cinematografic. Autorul recurge la ironie și la un ton uneori parodic, fapt remarcat și de unii critici, care au apreciat documentarea atentă, dar au semnalat pe alocuri o anumită insistență retorică.
Narațiunea se pliază pe o structură circulară, începutul și sfârșitul marcate de scena lovirii cu pumnul, oferă coerență și accentuează caracterul simbolic al incidentului. Din punct de vedere tehnic, romanul se apropie de ceea ce poate fi numit autoficțiune istorică: realitatea este punctul de plecare, dar dezvoltarea ei aparține imaginației autorului.
Cartea a fost primită cu interes și a generat discuții aprinse. Mulți cititori au apreciat curajul temei și felul în care sunt aduse în prim-plan culisele unei epoci literare. În același timp, Mario Vargas Llosa ar fi respins public versiunea propusă de autor, considerând-o inexactă. Această reacție a contribuit la sporirea vizibilității romanului.
Ca temă, Geniile se înscrie în seria romanelor care ficționalizează viețile unor figuri culturale reale. Se poate compara cu romane care explorează rivalități artistice sau prietenii destrămate în contexte istorice tensionate. De asemenea, dialogul dintre realitate și invenție amintește de unele texte ale lui Javier Cercas sau de literatura care reinterpretează biografii celebre.
Într-o epocă preocupată de revizuirea miturilor culturale, romanul lui Jaime Bayly oferă o perspectivă asupra modului în care sunt construite și contestate legendele literare. Cartea invită la reflecție asupra responsabilității publice a scriitorului și asupra fragilității relațiilor umane, chiar și în cazul unor personalități consacrate.
Romanul este potrivit pentru cititorii interesați de literatura latino-americană, de istoria „Boom”-ului și de biografiile scriitorilor celebri. Poate fi atractiv și pentru cei care studiază relația dintre literatură și politică sau pentru cititorii care apreciază ficțiunea inspirată din fapte reale. Nu este o lectură strict academică, dar poate constitui un punct de plecare pentru discuții despre statutul autorului și despre mitologia culturală a secolului XX.
„Geniile” îmbină documentarea istorică și imaginația, oferind o posibilă interpretare literară a unei rupturi celebre. Dincolo de episodul spectaculos care îi servește drept cadru, cartea pune în discuție fragilitatea prieteniei, orgoliul artistic și tensiunea dintre convingerile personale și imaginea publică, astfel sparge cel de-al „patrulea perete” și ne invită să intrăm și noi pe scena acestei prietenii fantastice.
Puteți cumpăra cartea: Editura Lebăda Neagră/Libris.ro/Cărturești.ro.
(Sursa foto autor: zendalibros.com)
