-De pe blogul FilmMenu, vă semnalez o recenzie a unui film clasic, Martha (Germania de Vest, 1974), semnată de Claudia Cojocariu: „Martha” vorbește despre o oarecare abstinență a existenței feminine, din mai multe puncte de vedere. În incipitul filmului, abstinența sexuală a femeii este urmată de un puternic impuls de a-și atinge tatăl. Artificialitatea momentului morții tatălui ei și, implicit, a percepției femeii, evidențiază pentru prima dată puterea spectatorială. Acesta are privilegiul de a vedea un plan detaliu al mâinii care fură poșeta Marthei. Intervine tragismul, efectul de teatralitate. Într-o lume fără tată, nimic nu e mai zdrobitor decât pierderea unui lucru de valoare, și anume poșeta. Bărbatul de culoare (una dintre marile iubiri din viața reală a regizorului) devine personaj de reflecție. Privirile sunt îndreptate către el, spectatorii se raportează la el atunci când o judecă pe Martha, plantația și unghiulația îl au în vedere, întruchipând acea conștiință lucidă care aparține de obicei spectatorului, discutată mereu în cinemaul de factură brechtiană.”
–Despre ”Hail, Caesar!”, am scris și noi. Acum am citit și mica prezentare făcută de adina pe blogul Marele Ecran: ”Mereu la intersecţia dintre un umor grosier, de circ, replici intelectualiste de mare fineţe şi profunzimi filosofice privind viaţa în capitalism, Hail, Caesar! aruncă o privire în culisele unui mare studio hollywoodian al anilor ’50. Mai exact, printre micile trucuri aproape magice pe care producătorul Eddie Mannix (Josh Brolin) le face pentru a ţine sus faţa starurilor şi a da publicului exact atâta circ de cât are nevoie pentru a fi motivat să plătească biletul de intrare în sala de cinema.”
–Continuă serialul despre Studiourile Sahia pe IstoriaFilmului.ro. Iată ce spune Andra Petrescu despre generația 1980: ”Generația ’80 a reprezentat o nouă schimbare în documentarele Sahia, prin interesul tinerilor documentariști de a critica sistemul social în care trăiesc. Contextul în care și-au făcut aceștia debutul e important pentru explicarea orientării lor vizibil anti-sistem. În primul rând, trebuie înțeles că documentariștii anilor ’50 au debutat într-un mediu profesional fără o tradiție constantă și într-un moment în care entuziasmul pentru o nouă societate încă exista – iar în deceniul nouă, mulți dintre ei încă mai profesau, căutând genuri documentare care să-i țină departe de ideologia de partid. În plus, e foarte probabil ca deschiderea dintre anii ’65–’72 să fi creat premisele existenței unei generații de regizori care să critice sistemul, la fel cum este important că debutau în interiorul unui studio funcțional, care le facilita încercările, inclusiv prin mijloacele tehnice puse la dispoziție. Dintre cei mai cunoscuți regizori ai anilor ’80 sunt Copel Moscu, Teresa Barta, Laurențiu Damian, Sabina Pop, Ovidiu Bose Paștina ș.a.”
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această perioadă:
-”Room” (2015)
