Texte inedite de Julio Cortazar, „argentinianul care a stiut sa se faca iubit de toata lumea” (Gabriel Garcia Marquez)
Volumul Pagini neasteptate, ce reuneste texte inedite de Julio Cortazar, publicat anul trecut in Argentina, cu ocazia comemorarii a douazeci si cinci de ani de la moartea scriitorului, si tradus dupa un an in cadrul colectiei „Biblioteca Polirom”, soseste astazi din tipografie.
Pagini neasteptate (traducere din limba spaniola si note de Tudora Sandru-Mehedinti / dupa o editie ingrijita de Aurora Bernardez si Carles Alvarez Garriga) cuprinde trei mari grupaje de texte: „Poeme”, „Proze” si „Interviuri in oglinda”. Acestea includ proze necunoscute si diferite versiuni ale celor publicate deja, conferinte, fragmente critice, texte jurnalistice, poeme, portrete de personalitati si cronici de calatorie.
Reunind texte de o mare varietate, volumul Pagini neasteptate dezvaluie nenumaratele fete ale lui Julio Cortazar, de la povestitorul sclipitor, mucalit si pasionat la criticul de literatura si arta cu un fin spirit de observatie, de la jurnalistul dedicat la poetul sensibil.
Povestea cartii:
In 2006, in ajunul Craciunului, aproape de miezul noptii, dupa trei zile deloc triste pe care le am petrecut vorbind fara ragaz – mai ales ea – despre viata in general si despre viata familiei Cortazar in special, Aurora Bernardez, vaduva lui, pe care el a lasat o executor testamentar si legatar universal, mi-a spus in apartamentul ei parizian din arondismentul 15 ca avea ceva, niste hirtii peste care m-ar interesa poate sa arunc o privire. Am coborit amindoi la etajul intii al acelei case lungi si inguste, pe care Vargas Llosa a comparat o la prima sa vizita cu silueta scriitorului, cu patru decenii in urma si pentru totdeauna in memoria cititorilor; ea s-a dus la o comoda (dintr-o fotografie de pe un raft, Alejandra Pizarnik zimbea cu o malitie foarte in ton cu scena la care avea sa asiste), a deschis anevoie un sertar care nu se lasa deschis, fiind arhiplin, a scos un teanc de foi de diverse marimi si culori si a zis: „Ai citit vreodata asta? Dar… asta? Si asta?” A pus pe masa mare de lemn unde a fost scris Sotron o gramada de manuscrise si foi dactilografiate originale, niciodata publicate in volum, probabil inedite cu desavirsire, de buna seama inedite cu desavirsire. „Dar textul acesta s-a pastrat…?!” „Asta nu-i tot”, ma oprea la tot pasul. A repetat de cinci ori trucul cu sertarul care dadea pe dinafara. „Articolul acesta il ai, poemul acesta iti lipseste.” M-am temut ca nu cumva comoda sa aiba fund dublu; am vazut, ca intr un toast al lui Macedonio Fernandez citat de Cortazar, ca imi lipseau atitea pagini, incit daca imi mai lipsea inca una nu aveau sa mai incapa. in zori, tot apartamentul era tapetat cu texte nicicind publicate in volum. Cum era posibil ca aceasta comoara sa nu fie ordonata, clasificata, inventariata, microfilmata? In ziua sosirii mele petrecuseram un rastimp destul de lung amuzindu ne pe seama simpaticului soricel care ii fura piine in fiecare noapte! Mi a trecut atunci prin cap: si daca era un rozator mincator de hirtie, un soarece de biblioteca? „Cum de vi s-a nazarit sa tineti toate astea aici?”, am protestat. „Ei bine, a incuviintat pe data – dupa un discurs temerar, presarat cu ridicari de ton, pe care-l slobozisem cu atita entuziasm ca pina si pe mine m-a convins pina la urma –, poate ca ai dreptate; poate ca a sosit momentul sa incepem sa punem toate astea in ordine cu adevarat.”
(Carles Alvarez Garriga, ingrijitorul editiei)
