Stranger in Paradise (2016) – Străin în Paradis
Secțiunea: Caut țară
Regia: Guido Hendrikx
Premii și festivaluri:
-
- 2017: CPH:DOX
- 2017: Docaviv IFF
- 2017: Sheffield Doc/Fest
- 2017: Message to Man IFF – Student Film Award, FIPRESCI Prize, Russian Press Prize
- 2016: IDFA – Special Jury Award for Dutch Documentary
Distribuitor: Some Shorts – Wouter Jansen
”Lumea nu e dreaptă! Eu am fost născut aici, voi acolo!”, Valentijn Dhaenens
Stranger in Paradise, documentarul regizat de olandezul Guido Hendrikx, deconstruiește ideologiile diferite care au existat în dezbaterea referitoare la imigranții recent sosiți în Europa din Pakistan, Afganistan, Siria, Mali, Somalia și Coasta de Fildeș. De asemenea, vorbește despre decalajul dintre ideea lor de „viață mai bună” în Europa și realitatea birocrației pe care noii veniți trebuie să o înfrunte pentru a da viață viselor. Și mai interesant este însă faptul că audiența este invitată să joace rolul de ”avocat al diavolului”. Filmul oferă trei perspective asupra imigrației, mai întâi una de dreapta agresivă, apoi dintr-o poziție mai umană și mai liberală, apoi, într-o sală de clasă izolată, migranților reali le este prezentat generic și impersonal modul în care cazurile lor ar putea fi încă examinate de personal calificat.
Guido Hendrikx, un regizor olandez tânăr, are deja o carieră cinematografică remarcabilă. După ce a petrecut câțiva ani la o școală secundară internațională, a renunțat prematur la studiile sale medicale (Universitatea Leiden, 2006) pentru a lucra și a studia în străinătate. Întorcându-se în Olanda, a studiat Arte și Științe Liberale (Universitatea Utrecht, 2007) și s-a concentrat pe studii de filosofie, criminologie, film și jurnalism. În 2010 a regizat primul său scurtmetraj, ”Ziua este făcută”, care a avut premiera la IDFA. În paralel s-a înscris la Academia de Film din Olanda pentru a studia regia de documentare. În calitate de student, a regizat ”Escort” (2013, Oscar Qualifier) și ”Onder Ons” (2014) și a fost co-scenarist pentru ficțiunea scurtă ”Fernweh” (2014, Ena Sendijarevic).
Stranger in Paradise, peliculă provocatoare despre criza europeană a refugiaților, nu este numai un tur de forță conceptual, dar și o critică radicală a întregii politici referitoare la refugiați. Parte documentar, parte analiză și interpretare politică, filmul examinează și confruntă politicile europene privind migranții. Într-o sală de clasă, refugiații și imigranții din Pakistan, Afganistan, Siria, Mali, Somalia și Coasta de Fildeș se găsesc în interiorul ”zidurilor fortăreței Europei”, care azi semnifică pacea, libertatea și stabilitatea, dar și perspectiva unui viitor mai bun. Alături de ”profesor”, ”cursanții” trebuie să înțeleagă faptul că nu sunt doriți aici și că ei nu vor fi, cel mai probabil, parte a acelui viitor mai bun.
Într-o clasă mică, un spațiu închis, un soi de cutie care separă, sentiment resimțit acut și de spectator, Guido Hendrikx folosește o cameră fixă, care mărește disconfortul. Spațiul închis simbolizează și închisoarea în care au venit de fapt migranții, departe de localnici, fără opțiuni de integrare și cu întreaga lor viață în mâinile Europei. Stranger in Paradise dă un sentiment de autenticitate, iar faptul că este vorba de fapte reale pare la un moment dat neverosimil. Doar privirile hăituite ale imigranților smulg privitorul din reveerie, forțându-l să își afirme poziția față de subiect. Întregul documentar este un joc în trei acte, care sondează natura relațiilor de putere dintre mecanismele birocratice rigide ale Europei și refugiații care se luptă să înțeleagă tratamentul la care sunt supuși.
În prima parte, actorul Valentijn Dhaenens folosește matematica pe tablă pentru a explica refugiaților care sunt costurile pe care trebuie să le suporte UE odată cu venirea lor. El arată că ei reprezintă o povară pentru serviciile sociale; tind să crească criminalitatea și, în calitate de musulmani, sunt o amenințare. Valentijn îi blamează pentru că își părăsesc patria, în loc să încerce soluții funcționale. Aceasta este de fapt vocea extremistului olandez Geert Wilders.
În partea a doua, Valentijn alege cealaltă extremă, primind toți solicitanții de azil în Europa. Libertatea și democrația sunt sfinte, refugiații își vor găsi locuri de muncă și locuințe, iar olandezii îi vor considera parte din familie. Acesta însă este un umanism liberal naiv, practic nerealizabil, care ar dori de fapt să facă din refugiați cumpărătorii unor bunuri și servicii.
În partea a treia, „unde respectă regulile”, Valentijn trece cu grupul printr-o serie de întrebări. Fiecare dintre ele se referă la reglementările specifice privind cine este eligibil pentru statutul de azil în Olanda. ”Vă este teamă pentru viața dvs din cauza rasei sau a grupului etnic din care faceți parte? Dacă da, plecați. Ați început procesul de azil în cadrul procedurii de la Dublin? Din păcate, nu veți primi azil în Olanda. Conflictul armat din țara voastră v-ar face victima unei violențe aleatorii? Ne pare rău, mult noroc. Sunteți din una dintre cele cinci țări de origine nesigură? Nu sunteți eligibilă.”
Navigând prin cele trei perspective politice diferite, Guido Hendrikx oferă o imagine fără compromisuri a modului în care opinia europeană este, de fapt, destul de restrictivă în această privință, fiind aproape de neconceput ca acești oameni să găsească o perspectivă comună aici. Prezentarea generică și impersonală a refugiaților se simte neplăcut pe tot parcursul filmului, însă acesta este elementul cheie care face mesajul mult mai clar. Acesta însă nu reușește să fie decodat de refugiați, ei neînțelegând nimic din realitatea europeană. Pe de altă parte, nici cei mai mulți dintre europeni nu pot înțelege luptele lor cotidiene sau dramele prin care au trecut aceștia ca să ajungă sub lupă, într-o clasă din Europa.
Dincolo de toate însă, Stranger in Paradise este un film despre manipularea empatiei; obligă cumva la identificarea cu Europa și ne împinge să reflectăm nu numai la ce reprezintă refugiații față de noi, dar și invers. Suntem concentrați virtual într-un Valentijn Dhaenens generic, privilegiat, insensibil sau excesiv de optimist. Forța puterii se manifestă violent, iar simpatia pare la distanță de ani lumină. De o parte este puterea, iar de cealaltă disperarea; reconcilierea este rareori o posibilitate.
Guido Hendrikx spunea într-un interviu că este preocupat multă vreme de un subiect înainte de a începe realizarea efectivă a documentarelor. Subiectele provocatoare sunt privilegiate, poate și datorită faptului că și regizorul învață ceva din experiența respectivă, pentru că fiecare poveste găsită, spusă și expusă schimbă ceva în cel care a descoperit-o. Regizorul a fost inițial în Lampedusa doar pentru a sta de vorbă cu migranții, însă ulterior a menționat că a fost surprins de relația de putere dintre europeni și migranți și a încercat să se detașeze, fără a emite judecăți de valoare și fără a transmite mesajul doar într-o direcție.
“Nu vă vrem aici!”
Cel mai grav este că la sfârșitul zilei acești oameni nu sunt altceva decât o statistică. O parte dintre ei vor bifa ”toate casetele potrivite” pe un chestionar impersonal, care decide dreptul lor de a rămâne în Europa sau nu. Cei mai mulți însă vor fi trimiși înapoi în locul din care s-au zbătut până la sânge să scape. Stranger in Paradise este o invitație la reflecție, la încercarea de a determina poziția fiecăruia dintre noi, dar și la asumarea acesteia.
