Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Alegeri dificile”, de Ioana Creţoiu, apărut de curând la Editura Polirom, Colecția Ego Proză. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
Poveşti ale unor oameni obişnuiţi care înfruntă greutăţile de zi cu zi, poveşti ale unor oameni de succes, vacanţe fericite ale unei familii în care tatăl munceşte în altă localitate, viaţa într-un salon de spital… Savuroasă îmbinare de autobiografie şi ficţiune, proza Ioanei Creţoiu oferă imaginea caleidoscopică a unei lumi româneşti familiare multora dintre cititorii de astăzi. Oscilînd între tandreţe, ironie şi tristeţe, rememorările anilor copilăriei, plasate în perioada de început a regimului popular, stau alături de povestiri despre adaptarea ingenioasă la penuria de alimente şi absurdul vieţii din ceauşism, dar şi despre depopularea satelor, plecarea tinerilor la studii în străinătate şi pierderea reperelor valorice.
Fragment în avanpremieră:
Odată instalaţi pe locurile lor, se linişteau: nu pierduseră trenul, vor ajunge cu siguranţă la Constanţa, unde îi aşteaptă tatăl lor. După ce priveau cu timiditate persoanele cu care urmau să călătorească şi înghiţeau în sec văzându-le cum scot din ziar, invariabil, un mic dejun neobişnuit pentru ei: un ou tare, o bucată de brânză, o felie mare de pâine neagră, o ceapă, adormeau legănaţi în ritmul roţilor de tren. Se trezeau la intrarea în compartiment a controlorului, asudat, dar plin de importanţă, în uniformă albastră, cu şapca dată pe ceafă, cu geantă mare din piele. Acesta, deschizând uşa cu un „Prezentaţi biletele la control!“, găurea fără milă toate cartonaşele acelea cafenii, fără de care nu puteau să călătorească.
Trenul îşi continua drumul prin câmpia nesfârşită, adeseori oprindu-se în câte o gară mică. Pentru copii, peisajul era monoton. Nu erau interesaţi să privească pe fereastră, erau preocupaţi să urmărească persoanele din compartiment sau pe cele de pe coridor. După ore lungi, trenul ajungea în apropierea apelor şi atunci ştiau că trebuie să vină Podul. Mama îi scotea pe culoar şi ridica fereastra, ca să vadă mai bine. Trenul încetinea şi la intrarea pe pod trecea printr-un arc impozant, ca de cetate. Erau deasupra apelor şi trenul înainta pe podul metalic sprijinit pe picioare uriaşe, înfipte direct în fluviu. Înălţimea era ameţitoare. Razele soarelui străpungeau apele, cerul, arcele metalice, orbindu-i. „Trecem Dunărea“, le spunea mama şi ei se înfiorau de teamă. La ieşirea de pe pod, trenul trecea din nou pe sub un arc. „Vin Dorobanţii!“, auzeau glasul mamei. De data aceasta, arcul era păzit de doi soldaţi uriaşi, scrutând zarea, cu cuşma pe cap, cu o mână în şold şi cu cealaltă ţinând o puşcă cu baionetă. Mama le povestea despre un război în care Dorobanţii au fost foarte viteji şi despre un domn Saligny care a construit acel pod cu mulţi, mulţi ani în urmă. Copiii se linişteau la gândul că cei doi Dorobanţi păzeau şi acum neclintiţi podul, pentru ca ei să ajungă cu bine pe malul celălalt al Dunării.
Foiala de pe coridorul trenului şi căldura din compartiment anunţau sfârşitul călătoriei. Pe fereastră se vedea o dungă albastră, care se unea cu cerul: era marea! Era albastră, şi nu neagră, aşa cum îi era numele, dar copiii nu au îndrăznit să-şi întrebe mama care era cauza acestei nepotriviri.
Despre autor:
Ioana Creţoiu este de profesie arhitect. În 2013 a urmat cursul de creative writing „Punct…”, susţinut de scriitorul Cristian Teodorescu. De-a lungul anilor a publicat în diverse reviste (România literară, Dilema, LiterNet). Mai multe texte ale sale au fost incluse în volumul Şi eu am trăit în comunism, coordonat de Ioana Pârvulescu (Humanitas, 2015). Alegeri dificile reprezintă debutul său editorial.
