Istoria trebuie să fie pentru noi un șir de icoane sfinte de unde să căpătăm totdeauna învățătură de adevăr și insuflare de virtute. (Ion Luca Caragiale)
Încă din copilărie am fost o ascultătoare fidelă a poveştilor desprinse din istorie, pe care părinţii şi bunicii mi le spuneau adesea împletind amintirile lor cu cele înscrise la loc de cinste în diverse cărţi care, de multe ori, ascundeau la rândul lor, printre cuvinte şi imagini, alte istorii, relativ mai recente dar tot atât de dragi.
Pe atunci, nu visam decât să cresc şi să învăţ să pătrund singură aceste taine, pe care să le port cu mine şi să le răspândesc în lumea mea, asemenea celor ce mi le-au istorisit odată. Iar atunci când timpul mi-a îngăduit să păşesc dincolo de hotarul coperţilor groase şi al paginilor îngălbenite de vremuri, nu mică mi-a fost bucuria când am descoperit că şi istoria românilor este plină de poveşti fascinante şi tot atât de pline de tâlcuri la fel ca oricare dintre aventurile cavalerilor Mesei Rotunde, ale neînfricaţilor Muschetari sau ale altor prinţi şi împăraţi care poate că nu au câştigat toate bătăliile, dar cu siguranţă au ieşit învingători în lupta timpului cu nemiloasa uitare.
În această ambianţă, clasamentul de mai jos reuneşte o serie de cărţi care, citite la momentul rânduit, vor retrezi cu siguranţă dorinţa de a pătrunde cu hotărâre în tainele unui trecut deopotrivă îndepărtat şi viu, străbătut de la un capăt la altul de lecţii primordiale despre ce înseamnă cu adevărat nobleţea, înţelepciunea şi curajul puse în slujba dragostei pentru propria ţară.
5. „Sărută pământul acesta”, Ileana Vulpescu
„Cum s-a născut poporul român?” se întreabă adesea orice elev care, sorbind cu nesaţ fiecare cuvânt desprins din noianul de legende, se visează deja unul dintre cavalerii sau domnitorii care au scris, la vremea lor, pagini importante din istoria ţării noastre.
Un posibil răspuns la această întrebare se poate întrezări şi în romanul Sărută pământul acesta, menit să reînvie pagini importante din vremurile în care ceea numim astăzi România se afla sub stăpânirea dacilor care, prinşi în vâltoarea războaielor cu romanii, s-au lăsat cu greu cuceriţi de aceştia. Împletind armonios realităţile istorice cu o serie de fantezii măiestrit plăsmuite pe tărâmul plin de legendă al celei ce a fost odată Dacia Felix, scriitoarea Ileana Vulpescu ne reaminteşte că nu trebuie să uităm niciodată să îi punem la loc de mare cinste pe cei care ne-au fost strămoşi.
Iar atunci când vom fi tentaţi să tresărim cu neîncredere în faţa unor fapte despre care nu ştim cât sunt de fidele adevărului consemnat în diverse documente istorice, morala poveştii ne va surprinde poate, la rândul ei, dovedindu-ne că dincolo de orice război, adevărata vitejie nu stă doar în mânuirea armelor, ci mai ales în puterea şi înţelepciunea de a nu-ţi pierde nici măcar o secundă curajul şi speranţa în faţa cuceritorilor.
4. „Singurătatea lui Vlad Ţepeş”, de Ileana Toma
Nu de puţine ori mi-a fost dat să întâlnesc oameni din alte ţări care să asocieze România cu imaginea „ţării lui Dracula”, domnitorul al cărui renume nu se datorează neapărat faptelor sale, ci mai ales noianului de legedente deplin ancorate în duhul unei lumi prinse în mrejele unor întâmplări neobişnuite şi senzaţionale.
Cu timpul, ceea ce m-a nedumerit la început, neînţelegând de ce paradigma comercială trebuie să se impună din ce în ce mai mult în faţa celei desprinse din realitate, m-a determinat să caut un răspuns despre ce a însemnat cu adevărat domnia lui Vlad Ţepeş. Rând pe rând, am descoperit că toate cele ţesute în jurul acestei figuri emblematice a istoriei noastre se regăsesc nu doar într-o producţie cinematografică fidelă în cea mai mare parte celor pe care le aflăm din cărţile de istorie, ci şi într-un roman de capă şi spadă a cărui acţiune evidenţiază ceea ce scriitoarea Ileana Toma şi-a imaginat că ar putea fi crâmpeie din Singurătatea lui Vlad Ţepeş.
Lăsându-ne mintea să se întoarcă în timp, asistăm la desfăşurarea unei importante fresce din istoria noastră, care poate s-ar fi scris altfel dacă Ţara Românească nu l-ar fi avut printre conducătorii săi pe acest Vlad, care a câştigat pe drept cuvânt lupta cu trecerea timpului nu pentru multele fapte înscrise în rândul cruzimilor, ci mai ales pentru curajul său de a se impune ca un voievod drept şi foarte greu de învins în luptele cu cei ce voiau cu orice preţ să cucerească aceste meleaguri.
3. Trilogia Cavalerilor (Ioan Dan)
Un alt erou coborât parcă din istorie pentru a-mi însenina copilăria a fost Mihai Viteazul. Iar împreună cu cei ce îmi insuflau dragostea şi respectul pentru acesta, tresăream de fiecare dată atunci când ascultam cele scrise despre luptele de la Călugăreni şi Şelimbăr sau despre intrarea voievodului Mihai în Alba Iulia, ca Domn al Unirii celei Mari.
Despre aceste fapte puse la loc de mare cinste în cartea de aur a istoriei s-au scris şi se vor scrie multe pagini, între care se numără şi cele adunate în romanele lui Ioan Dan, creator al unor cavaleri care par să se asemene pe drept cuvânt cu Muschetarii Franţei şi cu alte personaje rămase nemuritoare.
Ei poartă nume româneşti şi se arată adesea pricepuţi în mânuirea unor arme mai puţin obişnuite decât spada şi buzduganul care au făcut înconjurul lumii şi al legendelor. Dar ceea ce rămănâne cu adevărat important este faptul că se numără printre mesagerii destoinici ai unei lecţii mereu vii despre ce înseamnă dragostea pentru o ţară care acum este a noastră dar pe atunci a fost a lor, iar pentru a o apăra au fost mereu gata să lupte chiar şi cu preţul vieţii, punându-şi la încercare vitejia şi inteligenţa şi arătând lumii întregi că acolo unde apar sori, se nasc şi stele.
2. „Ultimul Constantin”, de Ileana Toma
Cine nu tresare măcar pentru o clipă atunci când citeşte sau ascultă crâmpeie din viaţa lui Constantin Brâncoveanu, o pagină scrisă deopotrivă cu slove de lumină şi lacrimi de sânge?
Parcurgând romanul Ilenei Toma, înţelegem, fără îndoială, că în culisele tuturor palatelor rafiante şi dincolo de zidurile mănăstirilor ce îşi înalţă turlele zvelte spre cer, se află un om – un soţ, un tată, un conducător de ţară ce a iubit frumosul şi înţelepciunea mai mult decât războaiele.
Iar ca plată pentru această dragoste de pace şi linişte, destinul i-a rânduit şi lui să lupte până la ultima suflare cu acele spirite care se credeau mult prea nobile, dar pe care visurile de mărire deşartă le-a înzestrat cu rangul de marionete captive în jocurile înverşunate care au drept miză dobândirea puterii prin mijloace mult ieşite din sfera demnităţii.
1. „Fraţii Jderi”, de Mihail Sadoveanu
Fie că încercăm să descifrăm şi să reînviem scrierile cronicarilor sau că ne lăsăm învăluiţi de liniştea multora dintre mănăstirile moldoveneşti, timpurile ne demonstrează că domnia lui Ştefan cel Mare rămâne fără îndoială una dintre cele mai îndelungate şi mai înfloritoare epoci din istoria noastră.
Şi cum s-ar fi scris oare aceste pagini dacă Moldova nu ar fi ieşit biruitoare în luptele de la Baia, Podul Înalt sau Codrii Cosminului, locuri încărcate de legendă, unde fiecare colţ pare să retrezească cele întâmplate odată şi pentru totdeauna?
Deloc întâmplător, în spatele tuturor acestor fapte s-a aflat un om pe care istoria l-a ridicat, fără putinţă de tăgadă, la rangul de erou şi atlet al creştinătăţii şi căruia lumea de astăzi îi cinsteşte memoria, neuitându-i nici pe cei care l-au slujit cu credinţă, purtând cu vrednicie nu doar spada, ci şi pana sau cuvântul în slujba voievodului şi a întregii ţări.
(Surse imagini: https://www.elefant.ro/, https://www.egumenita.ro/, http://www.librariabucuresti.com/, https://www.librariasophia.ro/, https://www.libris.ro/)
