2016 a fost unul dintre cele mai slabi ani din punct de vedere al numărului de filme văzute. Doar 101 filme, dar cunosc și cauzele, au fost multe probleme personale și profesionale care m-au făcut mai obosit în serile în care văd de obicei filmele (e ceva normal să recunosc faptul că merg rareori la cinematograf), dar și o cauză pe care mi-am propus să mi-o asum și anume că am pus accentul, și în acest an, pe cărți.
Cât despre topul meu cu cele mai bune filme văzute în 2016, este asemănător cu cele ale anilor precendenți: puține filme apărute în 2016, multe apărute în 2015 și câteva filme faine din trecut, pe care le-am văzut acum prima dată. În plus, mulțumită unui prieten foarte bun, am acum acces la HBO Go și am început să văd câteva seriale și filme ne-americane.
As usual, un top sincer, subiectiv, fără alte criterii decât simpla plăcere de a vedea un film sau un altul. În plus, așa cum am mai mărturisit, pentru mine filmul înseamnă în primul rând poveste, și ăsta e principalul criteriu prin care am diferențiat cele 10 filme. În top 10 vor fi șase filme de nota 10 și patru de nota 9,5, iar mențiunile sunt în număr de șaisprezece (filmele notate cu 9).
Cele mai bune 10 filme văzute de mine în 2016:
1. Children of Heaven (1997). Simplitatea este câteodată cheia spre un film perfect. Pentru mine, această dramă tulburătoare despre sărăcie și inocență, despre copilărie și responsabilitate, a fost aproape de perfecțiune. O lume dezvăluită sensibil și complet, emoțiile reale, muzica aleasă inspirat, adulții nu sunt eludați, totul impresionează. Nota: 10/10.
2. Amy (2015). Am pornit la vizionarea acestui documentar cu puține cunoștințe despre Amy (care n-a fost până atunci una dintre preferatele mele) și m-a izbit total: am descoperit o mare-mare voce, deși nu sunt ascultător de balade sau de jazz, am descoperit cât de ușor ne batem joc de viață atunci când nu avem prietenii cei ”buni” în preajmă, am înțeles cât de grea e viața de vedetă în alte țări atunci când am văzut paparazzi cum o vânau și declanșau non-stop aparatele foto. O fată ce și-a dorit doar să cânte, să fie acceptată cu propriile probleme, dar care a clacat când s-a văzut înconjurată, urmărită și dorită de prea mulți. Nota: 10/10.
3. Spotlight (2015). Erau vremuri în care se făcea jurnalism de investigație adevărat. Nu au apus cu totul, dar astfel de anchete se fac din ce în ce mai puțin și mai neprofesionist. De aceea poate, actorii din echipa de la Spotlight sunt cei care ies în față, dar totul este aproape de perfecțiune, regia, scenariul, subiectul, munca din spate. Nota: 10/10.
4. Shigan (2006)-Time. Îmi recunosc plăcerea de a urmări filmele lui Kim Ki-duk, așa că este normal ca printre filmele anului să se afle și un film de-al său. Și poate așa va fi și în 2017, i-am păstrat câteva capodopere pentru fiecare an. Aici, subiectul principal este cât de mult iubești, cât de mult ești capabil să te schimbi pentru a fi mereu pe placul celui iubit. Dacă el/ea s-a plictisit de fața ta, atunci nici o operație estetică, care să te schimbe cu totul, nu este prea mult. Sau este? Nota: 10/10.
5. Mommy (2014). Un film tulburător, din care putem înțelege câte puțin din sufletul uman, un tărâm atât de prielnic schimbărilor și durerii. Tănărul din imagine este un adolescent dornic de interacțiune, prea mult timp internat la un sanatoriu special, destinat persoanelor cu boli mintale, dar în care nu se simte la locul său, pentru că nici nu trebuie. Este un băiat sensibil, schimbător, uneori violent, alteori plângăcios, dornic să fie în apropierea persoanelor iubite. Este suferind de ADHD și nu o are decât pe mama sa, și ea destul de instabilă (financiar, emoțional etc.) Un film sensibil, un regal actoricesc și regizoral-Xavier Dolan, un film care impresionează. Nota: 10/10.
6. Sleuth (2007). Nu știu de ce m-a impresionat așa de mult, dar asta a fost impresia de la momentul vizionării lui. Însă ce confruntare frumoasă între două caractere puternice. Michael Caine îl interpretează pe un bătrân înțelept malefic, ce dorește să îl toace mărunt pe tânărul frumos și aparent timorat, care s-a cuplat cu soția sa și vine să ceară divorțul (al doilea interpretat de Jude Law). Urmează un joc de-a șoarecele și pisica, într-o casă tehnologizată, la care nu știm în niciun moment care va fi adevăratul final, cine va caștiga: unul, al doilea, soția, detectivul? E clar, îmi plac jocurile minții (în filme, dar nu numai), îmi plac la nebunie. Nota: 10/10.
7. Truman (2015). Ce mult îmi place Ricardo Darín! Dacă într-un film, el apare, s-ar putea să fie printre nominalizații anului. Așa e și cazul lui Truman. Doi prieteni adevărați se reunesc după ani, pentru a face ordine în viața unuia dintre ei, atins de un cancer galopant, pe care nu mai vrea să îl trateze, ci doar să moară cu demnitate. Poate că nu este un film atât de trist, cât implicat, sincer, foarte realist și exemplificativ pentru felul în care putem înfrunta diferitele suferințe și vârste. Nota: 9,5/10.
8. Youth (2015). Cumva Youth apare în această listă, deși este clar că trebuie revăzut, reconfigurat în memorie, revizitat, reînțeles. Din momentul în care devii bătrân, totul pare a fi despre clipele de demult, despre rememorarea continuă a tinereții. Cei din Youth, fie ei bătrâni, fie ei tineri celebrează cumva momentele în care erau tineri atât în spirit, cât și din punct de vedere fizic. Mai mult, este vorba despre viață, pe care ar trebui să o trăim la intensitate maximă tot timpul, fără să ne pese când ne asumăm riscuri, fără să gândim o pace eternă cu lumea, cu cheltuielile sau cu fanteziile. Nota: 9,5/10.
9. Irrational Man (2015). Putea să lipsească unul dintre regizorii mei preferați, Woody Allen? Nu. Eu sunt îndrăgostit de el și puține filme ale sale m-au dezamăgit. Irrational Man se înscrie în același tipar al ultimilor ani (sau a întregii sale opere): dezbrăcarea în fața publicului a unor tipare umane, a celor mai ascunse gânduri ale omului. Cum altfel pot privi un profesor care se îndrăgostește de studenta sa, care simte că cea mai bună metodă de a trece peste nefericire, băutură, impotență sau burta măricică este o crimă perfectă, făcută cu scopul de a lăsa în urmă o lume mai bună? Da, da, mi-a plăcut mult, Joaquin Phoenix e impecabil ca întotdeauna, Emma Stone e la fel de frumoasă, iar filmul trebuie urmărit. Nota: 9,5/10.
10. The Dressmaker (2015). Hotărât lucru, nu mă așteptam la asemenea senzații (”tari”) și la o asemenea frumusețe de la acest film australian. Într-un orășel de câteva case din deșertul australian, fata renegată de aproape toată lumea se întoarce spre a-și cunoaște și a-și înfrunta destinul. Avem parte de un film puternic, cu situații și personaje ciudate și puțin credibile, dar care în ansamblu fac un tot unitar splendid, cu umor, cu lupta dintre bine și rău, cu bârfa inerentă micilor orașe și influența celor din funcțiile importante (primar, doctor, polițist) asupra întregii comunități. În plus, foarte bună este și Kate Winslet, iar imaginea filmului dă clasă altora cu pretenții mai mari. Nota: 9,5/10.
Au mai primit nota 9 din partea mea, deci mențiuni speciale:
- Back to the Future (1985)
- Back to the Future Part III (1990)
- The Salt of the Earth (2014)
- Bridge of Spies (2015)
- Room (2015)
- Cast Away (2000)
- La Isla Minima (2014)
- Bacalaureat (2016)
- Senna (2010)
- Children of Men (2006)
- Genius (2016)
- Cafe Society (2016)
- Fusi (2015)
- The Young Pope Season 1 (2016)
- Bound (1996)
- Estomago (2007)
Vizionare plăcută!
