Editorial Recomandat

Gala de premiere B-IFF 2014

biffFestivalul de Film Internațional București și-a închis porțile celei de a 10-a ediții miercuri, 2 aprilie, în prezența Alteței sale Regale Principele Radu al României. Gazdele evenimentului au fost Dana Dimitriu, directoarea festivalului, și Codruța Crețulescu, coordonator al Festivalului Internaţional de Film Bucureşti începând cu 2008.

Festivitatea a început cu premiul Juriului Tânăr, juriu care, între noi fie vorba, mai are de învățat, în special în ceea ce privește abilitățile de prezentare, premiu care a fost acordat filmului The Selfish Giant / Uriașul cel egoist. Juriul a fost format din liceenii Teona Galgoțiu, Matei Gaginsky și Marc Solomon.

Ileana Bîrsan a fost următoarea invitată pe scenă pentru a acorda Premiul Criticii filmului Upstream Color (regia Shane Carruth) „pentru opțiunile narative curajoase și pentru alegerile estetice inventive. Într-o manieră aproape non-narativă, acest construct aparent abstract despre alienare și identitate chestionează natura și natura umană într-un puzzle cu piese poetice și matematice, deopotrivă.” Juriul a fost format din criticii de film Ileana Bîrsan, Cristi Luca și Cristi Mărculescu.

Premiul Publicului a încântat publicul, așa cum era și normal, acesta fiind anunțat de directorul artistic Andrei Crețulescu și oferit filmului O zi din viața lui Nick Cave / 20.000 Days on Earth (regia Iain Forsyth & Jane Pollard).

 

Dan Nutu. Fotografie de Radu Spiridon.
Dan Nutu. Fotografie de Radu Spiridon.

Gabriel Fătu este cel care a înmânat Premiul de Excelență actorului Dan Nuțu, iar Stephen Locke, membru al Juriului Internațional, a dorit să transmită un mesaj din partea juriului punctând lipsa de filme românești din cadrul competiției, aspect îngrijorător în condițiile în care România a avut un aport important în cultura cinematografică europeană.

Partenerul tradițional al festivalului, DHL Express Romania, a fost prezent la festival și a acordat două mențiuni. Pentru rolul din Murdărie / Filth (regia Jon S. Baird), britanicului James McAvoy i s-a desemnat o mențiune specială „pentru curajul de a deconstrui un personaj complex și auto-distructiv utilizând toate uneltele actoricești pretinse de acest tip de film”, iar o altă mențiune specială a mers la Johnny Marshall pentru Sound Design-ul filmului Upstream Color, în regia americanului Shane Carruth, “pentru rolul special și subtil jucat în construcția unui film care nu se adresează numai minții ci și tuturor simțurilor umane, într-un mod atât conștient cât și, uneori, subconștient.”

Cornelia Popa și Miroslav Momcilovic au înmânat premiul pentru Cea mai bună imagine, premiu oferit de Cinelabs, filmului In Bloom (regia Nana Ekvtimishvili, Simon Groß), un debut georgian filmat de Oleg Mutu, pentru „o estetică specială potrivită la perfecție unei povești extrem de autentice ce se desfășoară într-o societate sexistă și opresivă și care, prin fiecare cadru, transmite o sensibilitate puternică și onestă.”

Alteța sa Regală Principele Radu al României și Iulia Rugină au urcat pe scenă pentru a premia cea mai bună regie, premiu ce i-a revenit canadiencei Sarah Polley pentru Stories We Tell / Poveștile noastre, pentru „o excelentă călătorie între trecut și prezent, adevăr și minciuni, amintiri și previziuni legate de viitor, o călătorie ce combină mijloace narative perfect adaptate poveștii spuse de film și care transmite o avalanșă de emoții.”

Antonis Papadopoulos a înmânat Marele Premiu al Juriului producției americane Short Term 12, în regia lui Destin Cretton, premiu oferit de Abis Studio, pentru „portretul convingător făcut căminului pentru copiii cu probleme și inspirat de tinerețea scenaristului-regizor; o poveste plină de emoție și care explorează multiplele fațete ale acestor suflete cicatrizate.”

Trofeul Bucharest IFF 2014 pentru Cel mai bun film a fost înmânat de către Elena Christodoulidou și Marcel Nicolaescu, viceprimarul capitalei, cel care afirmă încrezător că lumea întreagă e o scenă iar noi suntem actorii ei. Premiul a fost acordat filmului The Selfish Giant / Uriașul cel egoist, în regia britanicei Clio Barnard. Juriul și-a motivat decizia spunând că „este un extraordinar film de debut ce continuă tradiția britanică impusă de Ken Loach și Mike Leigh și care analizează din pespectivă socială clasa muncitoare, totul pe fundalul unei povești credibile despre doi puști prăpădiți care încearcă să supraviețuiască indiferent prin ce metode.”

Festivalul s-a încheiat cu un discurs oferit de către Alteța sa Regală Principele Radu al României, care în sensibilitatea și maturitatea sa a felicitat festivalul pentru această ediție în ciuda diverselor incidente apărute pe parcursul celor 8 zile și mai ales în cadrul festivității de premiere. De asemenea, cea de-a 10 ediție a fost încununată cu un cadou oferit de Principele Mihai, o amforă care dorește să transmită longevitate festivalului, care trebuie să dea dovadă de răbdare căci aceasta este speranța zilei de mâine. Cât despre mine, aplaud filmele selectate și doresc festivalului să acorde pe viitor mai multă importanță organizării și eventual, prezenței cineaștilor aflați în competiție la gala de premiere.

Gala a fost urmată de proiecția celui mai recent film al actorului devenit regizor Guillaume Canet, Legături de sânge / Blood Ties, un film ce readuce în prim-plan America anilor 70.

Articole similare

Care este genul de carte preferat?

Jovi Ene

Conferință de presă: Cine sunt oaspeții de onoare ai Bookfest 2016

Delia Marc

Cum se nimicește un demon și cum înving religiile. Cătălin Striblea în dialog cu Catherine Nixey

Carmen Florea

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult