Prima parte, „Despre femeia modernă”, aici.
A doua parte, „Despre corpul feminin”, aici.
O altă formă mult îndrăgită de mişcare este dansul. Inutil de arătat că dansul, ritmul, fac parte din aceeaşi categorie de stimuli corporali ca şi mersul. Dar este, fireşte, un pas înainte, căci prin ritm se obţine mult mai uşor concordanţa de fază. Cu ambianţa, cu ceilalţi. Cu bărbaţii, care nu au alte mijloace să intre în atmosferă. Aici se naşte şi o altfel de tensiune, nu doar interioară ci şi de comunicare senzuală, şi asta le face pe femei să-şi închipuie că şi bărbaţii pot simţi la fel. De fapt ei nu pot, sau nu fără o serie de stimuli externi care să le activeze simţurile. Excitarea lor erotică este exclusiv senzorială, directă ori măcar imaginată. Trece adică, toată, prin creier. La femei excitarea este corporală, corpul vibrează şi rezonează în timp ce creierul asistă şi gustă plăcerea. De aceea pentru bărbaţi întregul corp al femeii este un motiv constant de interes. Poate că în asta rezidă explicaţia faptului că la om nu există perioade de rut intercalate cu perioade neutre, ca la animale, ci senzualitatea femeii se manifestă continuu, fapt care a generat de-a lungul timpului seria de interdicţii mai mult sau mai puţin severe de a fi arătată în public.
Cuvântul erotism ne vine de la Eros, drăgălașul zeu al iubirii – deși erotismul nu se ocupă de sentimentul iubirii ci de iubirea trupească, de sexualitate, și ea una dintre preocupările zeului. Erotismul se manifestă în special prin atracția dintre trupuri, atracție născută din felul specific în care ele își trăiesc condiția mai curând decât din complementaritate. Pentru că, desigur, sunt vii. Comparând trupul masculin cu cel feminin, am văzut de ce condiția lor este atât de diferită. Să încercăm să vedem cum apare atracția, dorința adică.
Tensiunile care se acumulează treptat în corpul femeii și care pe ansamblu sunt de cele mai multe ori incongruente duc la o anume surescitare, o stare de iritare fizică și nervoasă care poate atinge intensități paroxistice și care se cere calmată. Ar fi interesant de știut de ce reacția corporală induce stări contradictorii: atât interes și tensiuni favorabile cât și o rezultantă haotică, destabilizatoare, de unde și imprevizibilitatea comportamentului feminin. De fapt, răspunsul este la îndemână: în timp ce instalarea fiecărei stări este percepută în sine, cu propria ei coerență, acumularea lor, având origini și ritmuri de inserție diferite, nu are cum să fie coerentă. S-a constatat că astfel de tensiuni se concentrează la femei mai ales în zona pubiană (de aceea starea respectivă a fost numită isterie, de la υστέρα, termenul grecesc pentru uter), de unde își trimit semnalele în tot corpul. Abaterea gândurilor de la o astfel de situație (prin muncă, sport, lectură) nu rezolvă problema ci doar o amână și prin asta o agravează. Ele nu vor putea fi eliminate de la sine tocmai pentru că sunt incongruente. Există totuși un mod simplu de a o face: ordonarea lor prealabilă. Cum anume? Prin ritm, desigur, adică în același mod în care s-au instalat. Un ritm care, aplicat consecvent, aduce toate aceste stări la un numitor comun și, într-un crescendo al coordonării, le eliberează prin acea uimitoare explozie de plăcere care este orgasmul.
Așa se manifestă sexualitatea femeii și de aici provine dorința, o dorință structurală, nu doar una provocată de presimțirea satisfacției. Interesant că până pe la începutul secolului al XX-lea, pornind de la acel tip de moralitate derivată din precepte religioase, sexualitatea femeii nu era recunoscută în sine, ci doar ca o fază inevitabilă a procreerii. Din același motiv femeile însele și-o reprimau adesea, chiar în căsnicie, fapt care producea dereglări dintre care frigiditatea era una dintre cele mai comune. Psihiatrii intuiseră deja cauzele isteriei, însă datorită zisei moralități tratamentul prescris era strict mecanic, medicul executând manual masaje vaginale. Ca apoi în aceeași idee să fie inventat vibratorul, care la început funcționa cu abur și avea utilizare exclusiv clinică. Tehnologia implicată, de ultimă oră la vremea aceea, era o dovadă a importanței care se acorda respectivei afecțiuni. Însă prin folosirea electricității, vibratoarele au devenit rapid obiecte de uz curent. Pe de altă parte, soții evitând să-și supună soțiile unui tratament considerat înjositor din alte motive decât acela de a le face copii, și femeile consimțind la aceasta, ei recurgeau fie la autosatisfacere, fie la serviciul prostituatelor (care tot un fel de masturbare era). Aceste debușeuri jucau pentru ei același rol ca și vibratorul pentru femei: descărcarea unor pulsiuni sexuale care nici măcar nu erau considerate ca atare.
Între timp moralitatea a evoluat și femeile, revendicându-și afirmarea propriei sexualități, au început să aibă câștig de cauză. Au redescoperit ideea că aceasta poate fi împărtășită nu doar unei componente mecanice, și astfel intimitatea echivalent participativă dintre bărbat și femeie și-a reintrat în drepturi după o îndelungată perioadă de restriște. Am văzut ce anume îi atrage pe bărbați la femei dar încă nu știm ce le atrage pe femei la bărbați, corpul masculin nefiind nici pe departe la fel de profund structurat pe senzualitate. De fapt pe femei le atrage în mod direct doar penisul, unica parte a corpului masculin (afară de creier) care reacționează la senzualitate și instrumentul pe care bărbatul îl folosește ca să le satisfacă. Acesta se manifestă prin erecție, cea mai bună dovadă pentru femeie că este dorită. Tot restul masculinității, aspectul viril, calitățile psihice și mentale, sunt pentru ele mai ales semnale despre felul în care sexul urmează să funcționeze. Și cumva din instinct, căci nu acesta este de regulă primul obiectiv, despre cum ar putea să arate progenitura. E drept că femeile sunt preocupate și de capacitatea bărbatului de a le asigura protecție, dar asta are mai puțin de-a face cu sexualitatea. Iar despre iubire încă nu a venit timpul să vorbesc.
Să vedem așadar cum decurg etapele apropierii senzuale dintre bărbat și femeie. Considerând deja parcurse fazele selectării reciproce și a instalării ideii unui eventual consimțământ, tot ceea ce urmează este dedicat acordării celor două trupuri: mai întâi dansul, despre care deja am vorbit, și care este intrarea într-un ritm împărtășit. Ritm! Sărutul apoi, adică acordul fin, primul pas important pe calea abandonării către celălalt a propriei intimități. Dacă lucrurile evoluează cum trebuie și povestea continuă, bărbatul extinde contactul tactil prin explorarea întregului corp al femeii, cu precădere a acelor zone sensibile care concentrează cele mai puternice dintre vibrațiile care se cer coordonate. Femeia resimte asta ca pe un preludiu a ceea ce urmează să se petreacă și încetul cu încetul se abandonează tot mai deplin, moment din care nici o acțiune consimțită nu mai este considerată ca imorală. Și cum tensiunile se acumulează în zona pubiană, acolo are loc și bătălia finală, în vederea căreia natura a avut grijă să asigure condițiile necesare. Putem spune astfel că femeia, prin corpul ei, deține întregul mecanism al erotismului, bărbatul neavând în dotare decât cheia de contact. Cea prin care mecanismul poate fi pus în funcțiune. Însă un bărbat priceput tratează corpul femeii nu ca pe un mecanism, ci ca pe un instrument muzical: mai întâi îl acordează, ca să elimine posibilitatea apariției notelor false, apoi îl face să cânte. Pentru asta trebuie să fie în permanență lucid, preocupat să producă satisfacție, ceea ce conduce implicit la recunoașterea calităților sale virile. Pentru el nu există plăcere mai mare decât atingerea acestui obiectiv, căci un act sexual consumat doar în vederea ejaculării nu diferă cu nimic de masturbare.
În imagine: Cupid și Psyche, de Anthony van Dyck
