Justificarea (şi, mai ales, autojustificarea) este un adevărat motor uman cu combustie internă înnascut. În mod relevant rădăcina lui provine de la cuvântul latin jus=drept.
În Dex regăsim urmatoarea definitie: JUSTIFICÁ, justífic, vb. I. 1. Tranz. A arăta că ceva este just (1), legitim, a demonstra justețea unui lucru; a îndreptăți; a motiva. 2. Refl. A da explicații cu privire la o atitudine, o acțiune etc; a se dezvinovăți. 3. Tranz. A dovedi întrebuințarea legală a unor sume de bani, a unor materiale etc. – Din lat. justificare, fr. justifier.
Evident, pentru a găsi şi a avea nevoie de justificări trebuie depăsit gradul ultrasului sau minerului care îşi repede bâta în moaca studentului ochelarist şi/sau pletos, cu toate că în adâncul lor, sunt sigur, şi brutele absolute, torţionarii fideli din toate Gulagurile au justificari psihanalitice si psihanalizabile, au fost bătuţi de mama la 3 ani, au avut un tată dur şi alcoolic sau altele, mai complexe, imposibilitatea părinţilor de a-i ţine într-o facultate, sau pur si simplu nu le-a plăcut cartea şi, de când si-au dat seama de asta, îi urăşte pe toţi cei cărora le-a plăcut /au îndrăgit cartea.
Este absolut fabulos cum orice acţiune umană trebuie şi poate fi învăluită într-o justificare, are nevoie de un mobil nobil, de o scăpare. Chiar şi cele mai mari ideologii criminale şi, în special comunismul, au avut propriile justificări. Cele naziste mult mai puţin convingătoare decât cele comuniste, e drept. Mă întreb de ce este atât de importantă justificarea. Până la urmă, nici nu cred că este foarte corectă exprimarea “auto-justificarea” pentru că ea se învârte aproape întotdeauna asupra acţiunilor întreprinse de noi sau care au tangenţă cu noi. Se justifică mai puţin ceea ce fac alţii pentru că, în general, nu prea ne interesează alţii decât în măsura în care ceea ce fac alţii ne afectează direct. Sau putem profita cumva prin validarea actiunilor lor. În acest caz, justificările noastre ne ajuta tot pe noi înşine. Apelăm la justificări pentru că înainte de a aştepta o posibilă judecată şi absolvire finală, după marele salt înainte în abis sau către Judecata de Apoi, căutăm să ne oblojim conştiinţa apelând la justificări.
Mai este şi un instrument util care ne ajută să trecem mai bine sau mai rău, depinde de atat de multi factori externi, prin viaţă. Ne dă puterea de a trece peste momentele dificile, de a ne ierta, de a minimaliza. Noi suntem mereu buni pentru că avem mereu justificările potrivite. Ca un pistolar din Far West. Cărei acţiuni regretabile nu-i găsim justificarea? Eichmann dădea vina pe ordinele primite, justificarea perfectă a tuturor crimelor şi întregii legiuni de torţionari totalitari.
Justificarile sunt cele mai facile arme ale oamenilor slabi, ale noastre, ale tuturor.
Ne justificăm pentru a scapa de balastul propriei vinovăţii. Până şi o cântăreaţă dubioasa, de moravuri uşoare pecum Madonna simţea nevoia să-şi Justify my love într-un videoclip languros. Una din nenumaratele love pe care le-a avut. Justificarea este o ieşirea simpatică, ieşirea dintr-un impas. Si este folosită mai degrabă atunci când se comite o faptă nasoală, o infractiune decat atunci cand se face un gest frumos (din ce in ce mai rar). În politică, justificarea atinge proporţii apocaliptice pentru că în politică se poate şi trebuie justificat orice, ea fiind un mare deşert cu nisipuri mişcătoare unde albul se transformă în negru iar negrul în roşu sângeriu. Justificarea în politică trebuie tocmai să îndeplinească rolul de a ambala cât mai atrăgător contorsionarea/distrugerea logicii elementare, a lui 1+1=2.
Justificarea este proba sigură că încă nu am depăşit stadiul copilăriei. Caut să justific de ce m-am gândit la justificare şi nu găsesc nici un răspuns care sa-mi justifice căutarea daramite răspunsurile….
