Stiri

Două noutăți și ce pregătim pentru prima parte a anului – Editura Publica

1. Ce cărți pregătim în prima jumătate a anului

Ne bucurăm să anunțăm o parte din planul editorial pentru prima jumătate a anului de față. Pe lângă titluri care să ne ajute în activitatea de zi cu zi, pregătim câteva cărți bune în colecția de știință, precum și memorii bine scrise.

Iată câțiva dintre marii autori din portofoliul nostru revin cu titluri noi:

  1. Richard Branson cu noua autobiografie

  2. Dan Ariely cu cea mai recentă carte de economie comportamentală, despre cum ne raportăm la bani și cum să cheltuim cu cap

  3. Simon Sinek cu Start With Why și recenta Find Your Why

  4. Daniel Pink cu noua lui carte despre perfect timing

Revin, așadar, în portofoliul nostru, cu cele mai recente cărți, autori apreciați: Richard Branson, Dan Ariely, Simon Sinek, Daniel Pink, Walter Isaacson, Eric Ries, Chris Guillebeau, Peter Wohlleben, David Sedaris.

Apar câteva nume mari și noi – Robert Sapolsky, Papa Francisc în dialog cu Dominique Walton, Jonathan Foer, Victor Papanek. Și alte câteva cărți care au fost în topul aprecierilor cititorilor și criticilor deopotrivă.

Calendarul aparițiilor este mai jos; e posibil să intervină modificări pe alocuri, iar câteva suprize editoriale vor fi anunțate la momentul potrivit :)!

IANUARIE

CEI MAI BUNI – cartea lui Matthew Syed (Gândirea de tip cutie neagră) despre performanță și jocul mental al sportului

Popular – despre puterea atractivității într-o lume obsedată de statut

FEBRUARIE

Geniul păsărilor de Jennifer Ackerman în CO-LECȚIA DE ȘTIINȚĂ

Primele 20 de ore de Josh Kaufman

Întreabă-te de ce – bestsellerul lui Simon Sinek

Instrucțiuni de folosire a pădurii de la autorul VIAȚA SECRETĂ A COPACILOR

MARTIE

Design for the Real World – de la Victor Papanek

American Kingpin, de la Nick Bilton, o viitoare carte NARATOR care ne spune într-un mod trepidant povestea din spatele Silk Road

Why Zebras Don’t Get Ulcer de Robert Sapolsky, renumitul cercetător neuroendocrinolog și profesor la Standord

This is Going to Hurt de Adam Kay, în seria NARATOR, o carte care va produce multe râsete

APRILIE

Politique et société – un dialog cu Papa Francisc

Noua autobiografie a celebrului antreprenor Richard Branson

Side Hustle – cartea pentru cei care vor să aibă un venit în plus

Hunch de Bernadette Jiwa

MAI

Find Your Why – cea mai recentă carte a lui Simon Sinek

Dollars and Sense de Daniel Ariely

Biografia lui Leonardo da Vinci – mult așteptata carte a lui Walter Isaacson

IUNIE

Culture code de Daniel Coyle despre importanța unui grup bun pentru un viitor lider adevărat

Eating Animals – cartea lui Jonathan Safran Foer despre ce a ales să mănânce el și familia lui.

2. Carte nouă: Cei mai buni, de Matthew Syed

Cum reușim să ne atingem potențialul maxim ca indivizi, echipe și organizații? Datorită spiritului de competiție, a presiunii psihologice intense, a conduitei morale, a motivației neîncetate de a inova și a căutării iluzorii a perfecțiunii, sportul ne oferă foarte multe răspunsuri interesante.

În Cei mai buni Matthew Syed explorează jocul mental al sportului. Subiecte precum loialitatea, riscul, motivația și frica, alături de teme dificile, printre care corupția, rasismul și huliganismul, ne oferă perspective noi asupra mentalității unora dintre cei mai talentați sportivi, precum și calitățile necesare pentru a ajunge pe podium.

Syed scrie editoriale și articole de specialitate pentru The Times. După absolvirea Universității Oxford și câștigarea premiului First in Politics, Philosophy and Economics, Syed a devenit campionul Marii Britanii la tenis de masă, titlu pe care și l-a apărat aproape zece ani. A fost de trei ori campionul Commonwealth și a reprezentat de două ori Anglia la Jocurile Olimpice. Este autorul cărții Gândirea de tip cutie neagră, care ne arată că reușitele creative au la bază mai multe eșecuri.

3. Ediția aniversară Aisbergul nostru se topește

Se împlinesc 10 ani de la apariția unui bestseller clasic: Aisbergul nostru se topește! Ediția aniversară, revizuită și adăugită, păstrează sensul poveștii originale, pe alocuri fiind inserate modificări ale dialogurilor, câteva noi ilustrații, concluzii revizuite, iar la final avem o sesiune de întrebări și răspunsuri cu autorii.

În ziua de azi leadershipul adecvat este extrem de important, dar mult prea rar. Începe adeseori cu o singură persoană care nu este dispusă să întoarcă spatele sau să aștepte să se întâmple ceva, ci profită de oportunitatea de a acționa acolo unde alții văd probleme, eșecuri sau amenințări. Mesajul fabulei semnate de John Kotter și Holger Rathgeber te ajută să înțelegi ce pași sunt necesari pentru a fi persoana proactivă care salvează situații dificile.

Articole similare

Autismul – între mit şi realitate – eveniment la Ceainăria Cărturești Verona

Jovi Ene

Lansările editurii Hecate la Gaudeamus 2015

Jovi Ene

Deschiderea Orășelului „O inimă de Broscuță” în Parcul Expoziției din Copou

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult