Concursul nostru din această săptămână pune la bătaie două cărți de la Editura Karth:
Este vorba despre două exemplare din volumul ”Poeme cinematografice”, de Dominic Brezianu, carte apărută de curând, la Editura Karth.
Despre carte:
„Este evident că Dominic Brezianu alege din viaţa senzuală numai secvenţele, disparate, ce i se par revelatoare, cele care încheagă un film abia în mintea şi sensibilitatea cititorului.” (Constantin Abăluţă)
„Puterea de sugestie a poeziei lui Dominic Brezianu se concentrează nu în ceea ce exprimă textul, ci în ceea ce trece sub tăcere.” (Roxana Sorescu)
„Şi e de necontestat că în spaţiul poeziei române actuale, lirica lui Dominic Brezianu beneficiază de propriul său teritoriu.” (Octavian Soviany)
„Dominic Brezianu este o voce unică în poezia noastră contemporană.” (Gabriel Daliş)
„Cunoscător al decupajului şi montajului de tip cinematografic, poetul activează atît funcţia atingerii prin cuvinte, cît şi rolul sugestiilor prin tăceri.” (Camelia Toma)
Pentru a cîștiga una dintre cele două cărți oferite, va rugam sa răspundeţi la următoarea întrebare:
Care sunt versurile dvs. preferate din literatura română?
Condiţii de participare :
- folosiţi o adresă de e-mail validă;
- lasati un SINGUR comentariu (de pe aceeași adresă de e-mail, de pe același IP, de pe același calculatoretc.);
- se vor desemna doi câștigători ai cărții, dintre cei care respectă condițiile de participare și răspund la întrebarea formulată, prin tragere la sorti prin intermediul Random.org.
Asteptam comentariile dvs. pana duminică, 22 februarie 2015, inclusiv, iar câștigătorii vor fi anuntați pe aceasta pagina si pe adresa de e-mail pentru comunicarea datelor personale, respectiv nume si adresa postala, unde vor primi volumul ”Poeme cinematografice”, de Dominic Brezianu.
Succes!
Later edit (26 februarie 2015): Tragerea la sorti pentru cele două cărți puse ca premiu a avut loc astazi, castigatorii fiind alesi prin intermediul site-ului www.random.org. Am generat o secventa de la 1 la 32 (numarul comentariilor de la acest concurs-blog și Facebook), iar cei doi castigatori desemnați prin tragere la sorți sunt:
Câștigătorii sunt:
– Izabella –
”Sunt tânăr, Doamnă
de Mircea Dinescu
Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.
Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape în pielea mea de tigru.
Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.
Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin
chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,
această putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt curgând prin dânsa bunicile şi unchii.
Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara
deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped
săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!”
– Anca Ciochina – nu a răspuns în termen de 5 zile la mesajele repetate.
– Typhoon Ciel – ”E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt. (Nichita Stanescu – Ce bine ca esti)”
Felicitări!
19 comments
Cuptor
– – – – – – – – – – –
de George Bacovia
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ti spun;
Pe catafalc, de caldura-n oras,
Incet, cadavrele se descompun.
Cei vii se misca si ei descompusi,
Cu lutul de caldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Si azi, chiar sanul tau e mai lasat.
Toarna pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Si-ncet, cadavrele se descompun…
Mihai Eminescu
Ce te legeni?…
– Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
– De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă –
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte –
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra �
Floare-albastra! floare-albastra!…
Totusi este trist în lume!
Sunt tânăr, Doamnă
de Mircea Dinescu
Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.
Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape în pielea mea de tigru.
Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.
Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin
chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,
această putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt curgând prin dânsa bunicile şi unchii.
Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara
deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped
săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!
Lacustra – George Bacovia
De-atitea nopti aud plouind,
Aud materia plingind…
Sint singur, si mã duce un gând
Spre locuintele lacustre.
Si parca dorm pe scinduri ude,
In spate mã izbeste-un val –
Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.
Un gol istoric se intinde,
Pe-acelasi vremuri mã gasesc…
Si simt cum de atita ploaie
Pilotii grei se prabusesc.
De-atitea nopti aud plouind,
Tot tresarind, tot asteptind…
Sint singur, si mã duce-un gând
Spre locuintele lacustre.
Somnoroase păsărele – Mihai Eminescu
Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele –
Noapte bună!
Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină –
Dormi în pace!
Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce –
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!
Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie –
Noapte bună!
Unde eşti astăzi nu ştiu.
Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-aşa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ
privirile tale erau albastre şi-nalte de tot.
Zvon legendar se ridică din brazi.
Ochi atotinţelegător era iezerul sfânt.
În mine se mai vorbeşte şi astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se preling.
Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristeţe mă-ncing. (Lucian Blaga – Amintire)
Dantela veche doarme linistita
Uitata de-o bunica-n fund de lada
Mai raspandind o urma de ispita
Din molesala-i calda de zapada.
A-npodobit o frunte de mireasa
Sau a saltat pe san de fata mare,
Valsand cu ea, asemeni ei frumoasa
In sali de bal, sub raze sclipitoare
Sparg lacatul sa fur dantela veche,
Sub degete sa-i tulbur melodia
Si o inalt, ducand-o la ureche
Sa-mi infasor in vraja-i poezia
Traian Lalescu – Dantela veche
OCHIUL TAU IUBIT-MIHAI EMINESCU
Ochiul tau iubit
Plin de mangaieri,
Dulce mi-au lucit
Pana ieri.
Oare te pierdui
Pe acest pamant
Fara ca sa-mi spui
Un cuvant?
Oare te induri,
Tu, ca sa ma lasi,
Geniu de paduri
Dragalas?
Luna in zadar
Bate in feresti
Si ma-ntreaba iar
Unde esti?
Ar luci pe zid
Pana ce te culci,
Pana ti se-nchid
Ochii dulci.
Si ar tremura
Tainic in frunzis
Si te-ar saruta
Pe furis.
Dar ea zi cu zi
E in orice loc
Si te va gasi
Cu noroc.
Eu nu pot sa plec
Peste nori si vant
Si sa te petrec
De-unde sunt.
Cum nu sunt ca ea,
Ca sa ma strecor,
Drept oglinda ta
Sa cobor!
Chipul tau frumos
Sa-l privesc intreg,
Cu atat folos
Sa m-aleg.
Sa apar ca-n vis
Acelei vederi
Care mi-au suras
Pana ieri.
„Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.”
Spuneţi-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.
Împărat şi proletar -Mihai Eminescu
Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc si-as vrea…
Tu, iarta-ma, fecioara – tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt ii focul! Si codrul, ce adanc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!
Nicolae Labis – Moartea caprioarei
Epitaf
De George Bacovia
„Aici sunt eu
Un solitar,
Ce-a râs amar
Si-a plâns mereu.
U-al meu aspect
Făcea să mor
Căci tuturor
Păream suspect.”
Luceafarul
A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata,
Din rude mari împaratesti,
O prea frumoasa fata.
Si era una la parinti
Si mândra-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinti
Si luna între stele.
Pe radacini vechi, dormeam un somn noduros. Pe crengi, fratii mei îsi zvântau pletele lungi. Vântul încetase. Apoi, deodata, a început o parasire uriasa.
1
O pasare de lemn a trecut de pe copac pe tabla caselor
copacul astepta o pasare de tabla
pentru mine toate erau perfect conjugate
dar eram pasarea de lemn si de tabla care sedea pe un scaun si se uita pe fereastra
(Îmbratiseaza-ma, soarele meu ud. Toiagul ochilor s-a ratacit. Cel ce doarme le împrumuta pomilor varul inocentei noastre. În soba, cuvintele trosnesc usor.)
2
Visam peisaje acustice
dealuri sonore piramide cu muzica piane abia înfrunzite
visam ritmul diurn al pamântului
ghitare energice baterii
si toate si apesi pe-o clapa cu efect sigur si ochiul danseaza
atingi o coarda bine cunoscuta si piciorul râde si se bucura
(Trecând prin seve, o, sora mea necrutatoare. Cu flori nemiscate. Pâna când muntii mei s-au urnit. Afara, soarele îmi ocrotea comorile de balegar.)
3
Stateam la spatele meu si visam sa ma bucur ca piciorul meu
cautam cuvinte hexagonale
la limita de sârma a linistei
cautam culori lungi îmi era foame de culori lungi
visam manusi si ghete de sunete violete
si casele sunau si norii fosneau
si eu oxigenam în gând nenumarate turme de oi si le fardam
pentru marea transhumanta de primavara
apoi dupa munca aceasta istovitoare
treceam în fata mea si-mi stergeam sudoarea de pe frunte
4
Noaptea cocosii aveau creste de tipat
rasuflarea lumii îmi aburea geamul
si eu îl stergeam cu un prosop curat
du-te careva de vezi câinele asta
apoi o femeie foarte frumoasa îmi dadea lapte
poate avea foarte multe lampi nu mai stiu
vorbeam încet sa nu-i sfâsii camasa
ea îmi dadea lapte si pâine si pornea desculta pe drum
spre est spre vest spre surd spre mort
5
Apoi fluviul frenetic
si prietenii mei înotând adormiti
(Noi ne iubeam ca pomii, la umbra unor sprâncene stufoase.
Ca trecatorii, în fum. Lampile noastre erau pline de fructe. Ma
culegeam din tine. Te odihneai pe banca tacerilor mele.)
6
Seara când reintram în cubul meu
vroiam sa ma bucur
si lucrurile fumegau în contururi incerte
cerbul vecinului tropaia în bucatarie
dar cei doi batrâni cu un ou la ureche
ascultau tacerea intacta a galbenusului
si clipeau ritmic dupa tic-tacul ceasornicului
7
(Departe, vedeam cum îti arde tipatul. Din loc în loc, unde
nisipul contura obrazul unei umezeli ucise, ramâneai vizibila.
Podar al acestor treceri, noaptea lega capetele drumului.)
Apoi imensa ecloziune
si printre atâtea lucruri deosebit de grave
pe urechile mele de piatra se asezau fluturi (Gellu Naum, Heraclit)
Nicolae Labis-Am iubit
…
Am
iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură
Şi în
inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept
voci necontenite.
…
Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,
Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie
Luna vară peste toate voluptoasa ei văpaie,
Ea din noaptea amintirii o vecie-nreagă scoate
De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate.
…….
Iar colo bătrânul dacăl, cu-a lui haină roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate
Și de frig la piept și-ncheie tremurând halatul vechi,
Își înfundă gâtu-n guler și bumbacul în urechi;
Uscățiv așa cum este, zârbovit și de nimic,
Universul fără margini e în degetul lui mic,
Căci sub fruntea-i viitorul și trecutul se încheagă,
Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o dezleagă;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr.
……
(Scrisoarea I, Convorbiri literare, XIV, 11, 1 februarie 1881)
Atât de fragedă…
Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti ca visul de uşor.
Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc –
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc.
CASA PARINTEASCA, de Grigore Vieru
Ascultati-ma, surori, pe mine,
Si voi, fratii mei, ce va sfaditi:
E pacat, nu-i drept si nu e bine
Sa vinzi casa care te-a-ncalzit.
Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toti avem copii si vremea-i grea.
Insa cum sa vinzi fereastra oare,
Cea la care maica te-astepta?!
Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
O vom da si vor schimba lacata
Si vor pune si ferestre noi.
Si trecand pe langa ea vreodata,
Va privi ca la straini la noi.
Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
Vom pleca si noi canva din viata
Si parintii sus ne-or intreba
Ce mai face casa lor cea draga,
Cine are grija azi de ea.
Comments are closed.