Stiri

Câteva știri din lumea filmului românesc (24 – 30 noiembrie 2014)

Paddington posterȘtirile săptămânii: InterComFilm, distribuitorul filmului Paddington în România, sprijină accesul la educație al copiilor din medii defavorizate; Zilele Filmului LUX la București – Dezbatere despre diversitatea culturală europeană pe marile ecrane; Scurtmetrajul „Artă”, în regia lui Adrian Sitaru, se bucură de recunoaștere internațională; Duminica aceasta, de la 22.00, TV5MONDE difuzează O vară de neuitat, în regia lui Lucian Pintilie; Clara Vodă, interpretare strălucită în producția spaniolă Noaptea vine în India.

Fii Moș Nicolae pentru copiii care nu au acces la educație!

InterComFilm, distribuitorul filmului Paddington în România, alături de Grand Cinema & More aleg ca pe 6 decembrie să sprijine accesul la educație al copiilor din medii defavorizate. Astfel, 5 lei din prețul fiecărui bilet la Paddington, cumpărat pe 6 decembrie, va fi donat în acest scop către Organizația Salvați Copiii.

“Salvați Copiii România depune, de peste 20 de ani, eforturi pentru reintegrarea școlară a micuților ce au pornit în viață cu șanse reduse la un trai decent. Fondurile atrase în această perioadă au fost utilizate pentru asistarea a peste 20.000 de beneficiari, prin (re)integrarea școlară a copiilor nevoiți să muncească (programele A Doua Şansă și Școală după Școală) și prevenirea abandonului școlar în rândul comunităților defavorizate (Grădinițe estivale)”, declară reprezentanții Salvați Copiii.

Biletele pentru spectacolele filmului Paddington, prin care ne alăturăm eforturilor de strângere de fonduri derulate de Salvați Copiii, se pot cumpăra online de pe siteul www.grandentertainment.ro sau de la casele de bilete ale cinematografului Grand Cinema&More din Baneasa Shopping City.

Ursuleţul Paddington s-a născut în 1958, din imaginaţia autorului pentru copii Michael Bond, ale cărui opere, A Bear Called Paddington şi seria Paddington Bear, s-au vândut în peste 35 de milioane de exemplare şi au fost traduse în peste 40 de limbi.

În mod surprinzător, deşi ursuleţul a apărut la televiziune, în mai multe seriale britanice, aceasta este pentru prima dată când autorul Michael Bond îşi dă consimţământul pentru transpunerea personajului creat de el pe marele ecran.

Bazat pe celebra serie de cărţi pentru copii a autorului britanic Michael Bond, filmul spune povestea amuzantă a unui ursuleţ venit din îndepărtata junglă peruvienă tocmai la Londra, în căutarea unui cămin. Singur şi părăsit în gara din Paddington, realizează că e posibil ca viaţa în marele oraş să nu fie aşa cum şi-a imaginat. Temerile îi sunt spulberate în clipa în care face cunoştinţă cu familia Brown. Citind bileţelul pe care-l poartă atârnat de gât – pe care stă, scris de mână, „Vă rog, aveţi grijă de acest ursuleţ. Vă mulţumesc.” – ei îi oferă întâi un ceai, apoi o familie şi un acoperiş deasupra capului. Se pare că norocul îi surâde lui Paddington – până când intră în scenă un personaj macabru, a cărui singură dorinţă este aceea de a-l captura şi a-l împăia pentru muzeu.

Zilele Filmului LUX_2014Zilele Filmului LUX la București – Dezbatere despre diversitatea culturală europeană pe marile ecrane

Biroul de Informare al Parlamentului European în România a organizat vineri, 21 noiembrie 2014, la Spațiul Public European, o dezbatere despre diversitatea culturală europeană și rolul Parlamentului European în promovarea acesteia prin intermediul Premiului LUX pentru film european. La dezbatere au participat experți din domeniul cinematografiei, jurnaliști și bloggeri pasionați de film.

Evenimentul a fost moderat de Irina Margareta Nistor, critic de film și comentator radio – TV și i-a avut ca vorbitori pe Mădălina Mihalache, Șeful Biroului de Informare al Parlamentului European în România, Cristian Tudor Popescu, critic de film (UNATC), Sorin Ilieșiu, vicepreședinte al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN), Dana Duma, Secretar al Asociației Criticilor de Film din cadrul UCIN și Călin Nahaiciuc, ambasadorul LUX pentru România în anul 2014. Eurodeputatul Mircea Diaconu a transmis, de asemenea, un mesaj înregistrat participanților la dezbatere.

Inițiat în anul 2007 de Parlamentul European, Premiul LUX pentru film european urmărește stimularea dezbaterilor pe tema valorilor europene şi a problemelor sociale actuale și sprijină circulația filmelor europene. Premiul LUX contribuie, astfel, la îmbogățirea patrimoniului cinematografic și cultural al Europei.

Cele trei filme finaliste de anul acesta pentru Premiul LUX sunt proiectate în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene în cadrul evenimentului „Zilele Filmului LUX”. Parlamentul European finanțează subtitrarea acestor filme în cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene și adaptarea filmului câștigător, versiunea originală, pentru persoanele cu deficiențe de vedere și de auz.

Câștigătorul Premiului LUX, ediția 2014, va fi anunțat în data de 17 decembrie, la sesiunea plenară a Parlamentului European, la Strasbourg. Mai multe informații se găsesc pe website-ul proiectului: www.luxprize.eu.

Cele trei producții aflate în competiția pentru Premiul LUX în acest an sunt „Bande de filles” (Gașca de fete), „Ida” și „Class Enemy” (Dușmanul clasei) și vor putea fi urmărite la Cinema Studio (Bd. Magheru nr.29, sector 1), în zilele de 7 și 8 decembrie 2014, conform următorului program:

  • 7 decembrie (duminică)

Ora 18:00   Gașca de fete (producție Franța, 112 min): http://bit.ly/1xsahq4

Ora 20.30   Ida (producție Polonia, 82 min): http://bit.ly/1yVOOnF

  • 8   decembrie (luni)

Ora 20:00   Dușmanul clasei (producție Slovenia, 112 min): http://bit.ly/1AlP97j

Proiecția de filme este organizată în București de Biroul de Informare al Parlamentului European în România în parteneriat cu Uniunea Cineaștilor din România, iar intrarea este liberă.

image_ArtaScurtmetrajul „Artă”, în regia lui Adrian Sitaru, se bucură de recunoaștere internațională

În mai puțin de două luni de la premiera mondială a scurtmetrajului “Artă” în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, regizorul român a fost distins cu patru premii. Dacă luna octombrie i-a adus acestuia Prix Format Court la Festivalul Internaţional al Filmului Francofon de la Namur, săptămâna trecută marchează un alt moment important în palmaresul lui Adrian Sitaru, câștigarea a altor 3 premii. “Artă” a fost distins cu premiului Louis Le Prince pentru cel mai bun film de scurtmetraj din competiția Festivalului Internațional de Film de la Leeds, ce-l califică pentru înscrierea la OSCAR. Cel mai bun film de scurtmetraj la Sleepwalkers International Short Film Festival din Estonia și premiul pentru Cel mai bun scenariu în cadrul celei de-a 22-a ediții a Ozu Film Festival, Italia.

Elogiat de presa britanică drept “un film captivant despre manipulare, desăvârșit printr-o superbă execuție tehnică”, scurtmetrajul relatează modul prin care un regizor și un director de casting încearcă să convingă mama unei adolescente să accepte ca fiica ei să joace rolul unei minore abuzate sexual în următorul lor film. Scurtmetrajul este un film născut din discuțiile avute în timpul dezvoltării scenariului de lungmetraj “Fixeur“, care va intra în producție în luna februarie 2015.

Adrian Sitaru a încheiat recent filmările pentru cel de-al patrulea film de lungmetraj al său, intitulat “La timp”, care nu a obținut sprijin financiar din partea Centrului Național al Cinematografiei și care a fost selectat în cadrul Festival de Cinéma Européen des Arcs, secțiunea Work-in-Progress.

“Artă“ este o producție 4 Proof Film, 100% independentă. Din distribuție fac parte: Emanuel Pârvu, Ioana Abur, criticul de film Andrei Rus și tânăra Iulia Crișan. Imaginea este semnată de Adrian Silișteanu, iar montajul de Andrei Gorgan.

65027_bd_62084_fichier_Un_ete_inoubliable7Duminica aceasta, de la 22.00, TV5MONDE difuzează O vară de neuitat, în regia lui Lucian Pintilie

Lungmetrajul O vară de neuitat / Un été inoubliable, în regia lui Lucian Pintilie, va fi difuzat de canalul francofon TV5MONDE duminica aceasta, în prime time, de la ora 22.00 (ora României).

Cu o distribuție de excepție – Kristin Scott-Thomas (Marie-Thérèse von Debretsy), Claudiu Bleonț (căpitanul Dimitriu), Olga Tudorache (Doamna Vorvoreanu), George Constantin (generalul comandant Tchilibia), Marcel Iureș (generalul Ipsilanti) – O vară de neuitat / Un été inoubliable este o producție România-Franța, din 1994 și a făcut parte din Selecția Oficială Cannes, 1994.

Povestea filmului se întâmplă în România anilor 1920. Marie-Thérèse von Debretsy, o femeie extrem de frumoasă, soția căpitanului Dimitriu, din Armata Română, refuză avansurile generalului Ipsilanti. În consecință, familia ei este trimisă într-o garnizoană izolată, de cealaltă parte a Dunării, în Dobrogea. Pentru a răzbuna uciderea unor grăniceri români de către bandiţii macedoneni, căpitanul Dumitriu primeşte ordin să împuşte săteni bulgari nevinovaţi. Între soția sa și prizonieri se naște o legătură emoțională foarte puternică. Căpitanul Dimitriu refuză să îndeplinească ordinul…

Trailerul și prezentarea filmului pe site-ul TV5MONDE, aici.

Noaptea vine in IndiaClara Vodă, interpretare strălucită în producția spaniolă Noaptea vine în India

Lungmetrajul Noaptea vine în India/ Anochece en la India, de Chema Rodríguez, o coproducţie Spania- România- Suedia, va intra în cinematografele din România pe 5 decembrie.

Filmul spune povestea lui Ricardo (Juan Diego) care, în tinereţe, ducea tineri hippie în India, cu duba. El şi-a petrecut, însă, ultimii zece ani de viaţă într-un scaun cu rotile din cauza unei boli incurabile. Pentru că ultima lui dorinţă este să moară pe malul fluviului Gange, va face o ultimă călătorie în India, alături de asistenta lui din România, Dana, interpretată de Clara Vodă.

Filmul a obținut două trofee importante la Festivalul de Film Spaniol de la Málaga, pentru cel mai bun actor (Juan Diego) și pentru cel mai bun montaj (José M. G. Moyano).

“Când mă întreabă cineva despre genul filmului ”Noaptea vine în India”, nu știu ce să răspund. Ar putea fi o aventură dramatică cu accente de comedie sau o comedie dramatică în contextul unei aventuri de inițiere”, a povestit Chema Rodríguez.

Aventura lui Ricardo și personajul din film sunt povești reale. Filmul este o ecranizare a cărții ”Noaptea vine în Kathmandu” publicată de regizor în 2003 și prezintă povestea lui Lorenzo del Amo.

Lorenzo a trăit în India în anii 70, țara unde a cunoscut-o pe Adinda, femeia care a inspirat caracterul ”fantomă” al Gadhali. Alături de ea a trăit cei mai fericiți ani din viața până când aceasta l-a părăsit pentru un nord-american cu o situație materială mai bună și un aspect mai puțin hippy decât al lui Lorenzo. Întors în Europa, Lorenzo a cumpărat o dubă și a început o afacere în turism, inițial destinațiile vizau țările din Estul continentului, mai târziu extinzându-se și în Africa. Acolo, în timp ce înota în râul Niger, a avut un accident și a devenit paraplegic. De atunci, el este într-un scaun cu rotile și visează să se întoarcă în India.

Colaborarea dintre regizor și Clara Vodă a fost una extrem de reușită.

”Clara Vodă este o actriță superbă, un om incredibil de sensibil, iar din momentul în care am văzut-o în „Eu când vreau să fluier, fluier”, am știut că ea trebuie să fie Dana. La fel cum am vrut ca Juan Diego să fie Ricardo, de la bun început, Clara a fost prima și singura mea opțiune pentru Dana. Interpretarea și capacitatea ei de a transmite sentimente într-un mod natural, fără a vorbi, folosindu-și doar ochii și expresia ei… Am văzut și alte filme din filmografia ei și a fost o mare plăcere să lucrez cu ea. Interpretarea ei din „Noaptea vine în India”, unde are un rol principal, este genială. Filmul nu ar fi fost la fel fără ea”, a completat regizorul.

Noaptea vine in India_still

„Noaptea vine în India” este primul lungmetraj de ficţiune al lui Chema Rodriguez, după ce a realizat peste 50 de documentare de televiziune şi trei documentare pentru cinema.

Filmările s-au desfășurat în România (Strada Film), Turcia, Spania şi India.

„A fost palpitant să filmăm o parte din ”Noaptea vine în India” în București, astfel am avut ocazia să cunosc foarte multe persoane talentate. Îmi place foarte mult cinematografia română contemporană, admir generația tânără de cineaști români (Cătălin Mitulescu, Florin Șerban, Cristi Puiu, Cristian Mungiu etc)”, a declarat Chema.

Filmul va rula începând din 5 decembrie la Noul Cinematograf al Regizorului Român, fiind distribuit de Strada Film Internațional.

Articole similare

În mai puțin de o săptămână, în București debutează primul festival independent de film cu specific literar: Emineschool BFF

Jovi Ene

Concurs: Câștigă cartea ”Camera de sticlă”, de Simon Mawer, oferită de Editura Art! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Trip Talks #14: Ethiopian Rift Valley Valea Frumoasei, cu invitatul Aurel Tar, artist vizual

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult