Augustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berința, județul Maramureș – d. 10 iulie 2017, București)
Cred că era prin 95-96 când am sunat (cu ce emoții teribile!) la radio Delta (Parcă?). Exista acolo o emisiune culturală unde – scriitorii consacrați – răspundeau întrebărilor ascultătorilor îndrăgostiți de literatură. Știu limpede că una dintre întrebări se referea – strict – la sprijinul pe care fundația culturală română îl alocă (sau ar trebui să-l aloce) tinerilor condeieri. Buzura mi-a vorbit cu timbrul lui inconfundabil (o profunzime aparte, îți venea, realmente, să-l asculți în neștire) despre strădaniile fundației culturale da a promova tinerii. Mi-a cerut – în direct – chiar câteva texte – lucru care avea să-mi provoace o reverie fără seamăn.
Peste aproape două decenii abia, aveam să public (prin generozitatea lui Horia) câteva texte în revista Cultura (revista fundațiilor regale) sub îndriguirea căreia Augustin Buzura își desăvârșea directoratul… Am aflat – limpede – că le-a citit. Nu există satisfacție mai mare decât să știi – la modul absolut – că scriitorul pe care-l iubești (ca într-o rocadă privilegiată a raporturilor) te citește, la rându-i!
Literatura lui Buzura, densă, intens psihologizantă (din stirpea lovinesciană a inspirației citadine), laxă, intens-subversivă își bântuie/urmărește – de la capătul adevărurilor ei – cititorii. (Drumul Cenușii).
Augustin Buzura, apud Wikipedia, a urmat cursurile pre-universitare la Liceul “Gheorghe Șincai” (în prezent, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare). A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj (1958-1964). A renunțat la profesia de medic psihiatru și s-a dedicat literaturii. Metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se vor regăsi în romanele sale. A debutat cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe în 1963. A fost un promotor – cu vocație – al culturii și literaturii române.
Dumnezeu să-l ierte !
