În această săptămână, am citit din revistele Observator cultural, Suplimentul de cultură, Cultura.
–”Observator cultural”, nr. 471 (729)/3-9 iulie 2014. Dispute multe cu privire la tematica bacalaureatului la limba română din acest an. Unii critică profesorii, alții elevii, cei din urmă statul. Deși subiectele au început să fie diferite (cel puțin față de anii în care am fost eu în liceu, în care clase întregi scriau aceleași comentarii, aproape identic, la subiectele de la literatura română), sunt câteva lucruri care rămân problematice, una fiind lipsa literaturii române contemporane din tematica bac-ului. Despre asta, printre altele, scrie Iulia Popovici: ”„Redactează o scurtă naraţiune“ de la „o întîlnire organizată de şcoală cu un scriitor contemporan“, zicea subiectul 2B de la Evaluarea Naţională. Nu „imaginează-ţi o întîlnire“ – asta în condiţiile în care peste jumătate dintre participanţii la examen proveneau din şcoli rurale sau mic-urbane, unde perspectiva de a avea de-a face cu un scriitor contemporan e de-a dreptul halucinantă. Ca să nu mai vorbim despre subreprezentarea (ca să nu zic ignorarea totală) a literaturii contemporane în gimnaziu. Chiar nu au oamenii aceşti habar despre consistenţa vieţii cotidiene, inclusiv şcolare, a acestor copii, pentru care educaţia gimnazială se presupune a le dezvolta abilităţi de comunicare? Sau poate, cumva, fără ca noi să ştim, aceste examene se adresează exclusiv elevilor din marile oraşe (cei care, de altfel, au şi cele mai multe şanse să-şi continue educaţia şi pentru care, aşadar, notele de la Capacitate chiar contează)? Sînt subiectele alcătuite de experţi pentru care propria expertiză şi propriul model formator sînt singurele care merită şi trebuie reproduse?”
O carte foarte interesantă și pe care am mai semnalat-o aici este ”Controlul cărții. Cenzura literaturii în regimul comunist din România”, de Liliana Corobca. Despre ea, scrie Dana Pîrvan-Jenaru: ”Iată cum se concretiza grija comunistă în 1949: la categoria poveşti – „Nu sînt recomandabile cele scrise în chip artificial, nelegate de realitate (Victor Eftimiu). Recomandabile numai cele din sursă sovietică. Cele cu morală individualistă burgheză (Bibl. Rose, Segur) sînt nedifuzabile şi se vor retrage treptat din circulaţie“; în categoria sentimentale – „lacrimogene circulabile, dar nerecomandabile. Dacă sînt demoralizante, se scot din circulaţie“; la categoria romane erotice – „Dacă e dragoste sănătoasă, optimistă, legată de viaţă sînt recomandabile. Cele care urmăresc aţîţarea simţurilor, maladive, sînt nedifuzabile şi se vor scoate din biblioteci“; în categoria probleme monarhice în afara României – „dacă se face apologia conţilor, marchizilor, regilor, etc. se scot treptat din circulaţie, care demaschează putregaiul lor, rămîn“.”
–”Suplimentul de cultură”, nr. 447/28 iunie – 4 iulie 2014. Ediția din 2014 a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) Iași se apropie, iar o avanpremieră ne oferă managerul acestuia, Dan Lungu, într-un interviu cu Răzvan Chiruță. Cu această ocazie, aflăm și lista primelor nume pe care FILIT le face publice pentru ediția de anul acesta: ”Scriitori straini: Herta Müller (Germania), David Lodge (Marea Britanie), Sahar Delijani (Iran, in prezent locuieste in Italia), Romain Puertolas (Franta), Monika Peetz (Germania), Care Santos (Catalunia-Spania), Edward Hirsch (SUA). Scriitori romani: Radu Aldulescu, George Balaita, Lavinia Braniste, Mircea Cartarescu, Magda Carneci, Vasile Ernu, Norman Manea, Ioana Nicolaie, Marta Petreu, Andrei Ruse, Ana Maria Sandu, Simona Sora, Bogdan Suceava, Ion Vianu, Matei Visniec, Alexandru Vlad. Traducatori: Marily Le Nir (Franta), Inger Johansson (Suedia), Lora Nenkovska (Bulgaria).”
Florin Iorga laudă ediția a doua a cărții ”Relatare despre Harap Alb”, de Stelian Țurlea (în așa fel încât parcă aș fura-o de pe măsuța cu cărțile primite, chiar dacă e destinată altui editor): ”In fine, avem o carte demna de luat in seama, aceasta a doua editie fiind binevenita. Pe langa seriozitatea pur literara, se cuvine a-i fi mentionata si seriozitatea elaborarii arhitecturii sale. Rezultatul final este o versiune postmoderna a cunoscutului basm, amuzanta si totodata sobra. Lectura lasa sentimentul unui lucru bine facut, se simte mana unui profesionist. Fara deraieri si fara pagini inutile, cu rasturnari de situatie palpitante si numeroase trimiteri politice, Harap Alb 2.0 (ii putem spune si asa) e o poveste savuroasa. Se citeste repede si cu placere, iar la urma, dupa ce ti-a starnit apetitul, te lasa cu o pofta nesatioasa de carti bune si cu vreo cateva curiozitati. Care dintre basmele romanesti s-ar mai preta la a fi rescrise si cine s-ar mai incumeta sa se inhame la un asemenea proiect?”
–”Cultura”, nr. 22 (473)/26 iunie 2014. Tot spun că trebuie să recenzez și eu cât mai rapid cartea lui Shalom Auslander, dar nu reușesc să îmi fac timp, poate în concediu. Până atunci, citesc recenziilor altora despre cartea ”Speranța: o tragedie”, cum ar fi aceea a Danei Pîrvan-Jenaru: ”Auslander ridică implicit mai multe întrebări: câţi dintre noi am adăposti azi în propria casă un supravieţuitor al holocaustului? În ce măsură o carte devine celebră datorită condiţiilor tragice în care a fost scrisă şi în ce măsură mai contează cu adevărat persoana fizică a scriitorului în faţa cifrelor de vânzări? Ideea supravieţuirii Annei Frank nu este însă inedită, ea apărând pentru prima dată la Philiph Roth, în The Ghost Writer (1979), identitatea acesteia fiind învăluită în aceeaşi aură a incertitudinii, puse în discuţie fiind, de asemenea, chestiuni ce privesc relaţia dintre viaţă şi literatură ori identitatea evreiască. Stilul însă este altul, ca şi efectele asupra cititorului.”
