-Piratul cinefil de la Movie Zone ne ofera placerea de a citi recenzia unei capodopere. E vorba despre Butch Cassidy and the Sundance Kid, despre care scrie: ”Butch Cassidy and the Sundance Kid e un film inteligent ce demonstreaza ca suspansul sta in felul de-a gestiona actiunea in ritm cu muzica iar situatiile “de varf” pentru a crea ceva intens din punct de vedere al desfasurarii povestii. Aceste laude sunt completate de castigarea a patru Oscaruri si nu mai mult de zece premii Bafta (un record nedoborat).” Despre film am scris si eu pe Filme-carti.ro.
–Un articol care contine doar imagini pe DMovieblog, ”Filme si masini”. Nu are nevoie de prezentare, ci doar de privire indelungata. Simpatica idee a lui Jesus Prudencio.
-Pe Cinesseur, gasim corespondente aproape zilnice de la Festivalul International de la Venetia, semnate de catre Alg. Iata ce scrie despre ”ziua de vineri”: ” Ziua de vineri am încheiat-o (la toţi nasturii), en fanfare, tot la Perla, unde am avut parte de cel mai bun film din competiţie de până acum: Night Moves de Kelly Reichardt (Old Joy, Wendy & Lucy, Meek’s Cutoff). Şi titlul (aluzie la filmul omonim din 75, regizor Arthur Penn) şi atmosfera indică fără tăgadă deopotrivă sursa şi ţinta: cinemaul politic american al anilor 70, care îmbină fericit suspansul cu paranoia, prezentând, în acelaşi timp, cu minuţiozitate, motivaţiile sau faptele personajelor implicate.”
-Emmerdeur.ro ne prezinta un film cu Juliette Binoche, ”Camille Claudel 1915”: ”Dacă prima parte a filmului bate pasul pe loc – descriind mediul şi antagonizând starea mentală a lui Claudel cu feţele roase de carie, de defecte din naştere, de sunete nebuneşti ale femeilor fără nume debarasate de propriile familii -, spre final, lucrurile se încing, prin apariţia fratelui, un burghez obsedat de ţinută şi de Dumnezeu, un bolnav şi el în felul său (se crede un fel de trimis al lui Dumnezeu – vezi scena carnală à la Claire Denis, în care îşi contractă musculatura). În definitiv, Camille Claudel 1915 nu e un film biografic; există foarte puţine informaţii despre anii de „detenţie”, lucru care i-a permis lui Dumont să facă un film speculativ în stilul său propriu. Rezultatul este un film greu de digerat, dus în spate de Binoche (ca în vremurile bune), angoasant dar fără urmă de şocant.”
-Adriana de la Cinemateca lui Zavoi scrie si ea despre ”Sunt o baba comunista” (dupa articolele semnalate din blogosfera in saptamanile trecute). Pe undeva, pare si ea la fel de dezamagita ca si mine: ”Pe scurt, va spun cu sinceritate ca am trait o oarecare dezamagire epica, o pierdere a firului narativ si o regasire a unei nostalgii pe care nu am trait-o. Poate ca aceasta din urma a fost cea mai placuta senzatie pe care a reusit sa mi-o lase Sunt o baba comunista. Un astfel de film nu se dezice de umbrele sale repetitive, lungind agonia vesela prin cadre care descriu vremurile ceausiste. Si tocmai acele scene alb-negru cu oameni mecanici si cantece incurajatoare, pline de urale scot la iveala o frumusete patinata a unei povesti deloc ingenioase.”
-Noul film al lui Woody Allen a beneficiat de mai multe recenzii în blogosferă. Mi-a atras atenția recenzia lui Victor de la Poison Whiskey despre Blue Jasmine: ”Blue Jasmine” este un film foarte bine echilibrat. Allen evită pe cât posibil „excesele” – lipsind așadar mari secvențe comice și chiar confruntările emoționale sunt destul de puține și nu se insistă prea mult asupra lor. Însă, efectul de sumație ale ghinioanelor prin care trec Jasmine și sora ei Ginger, alături de „păcăleala” din ultimul act că ambele și-ar putea face o viață mai bună alături de un alt bărbat, fac ca finalul să fie atât de demoralizator. Woody, însă, nu pare prea impresionat. Pentru el, asta e firea omului – să mintă, să aleagă compromisul cel mai confortabil, sau să riște să rămâne singur și să-și piardă mințile.”
(Jovi)
-La ‘Cinefilul de serviciu’ am gasit cronica filmului Yi Dai Zong Shi (The Grandmaster) al lui Kar Wai Wong: ‘În primul rând trebuie spus că promovarea acestui film ca povestea lui Yip Man, marele maestru de arte marţiale care a fost antrenorul lui Bruce Lee, este total greşită. Poate fi scos fără probleme de la genul biografic şi să primească un nume de genul In the mood for martial arts sau mai corect Kung Fu & Gong family şi atunci aşteptările ar fi cu totul altele. Yip Man pare mai mult un personaj secundar, de legătură între povestea concentrată pe familia Gong şi cea legată de evoluţia artelor marţiale, decât principal.’
-Rontziki de la ‘Evantaiul memoriei’ a vazut si a scris despre Blue Jasmine: ‘Ultimul Woody Allen este clar altceva decât To Rome with love, Midnight in Paris şi Vicky Cristina Barcelona. Am tot citit că Woody Allen „se întoarce” în Statele Unite cu acest film, pentru care a ales San Francisco, dar, în timp ce Parisul, Roma şi Barcelona au fost „personaje” ale filmelor menţionate, San Francisco este doar un fundal care nu se distinge printr-o atmosferă specifică în Blue Jasmine. Poate pentru că tonul peliculei nu este chiar pozitiv şi nu direcţionează cine ştie cât atenţia spectatorului către oraş, cum a fost cazul filmelor anterioare, când decorul parcă determina poveştile şi, în plus, chiar şi în cele mai sumbre momente, te loveai de umorul regizorului care-ţi schimba uşor perspectiva.’
-Din ‘Observator Cultural’ aflam despre un festival de film mai putin obisnuit: ‘Ajuns la cea de-a IV-a ediţie, Divan International Film Festival, desfăşurat la Port Cultural Cetate între 26-31 august 2013, organizat de Fundaţia pentru poezie „Mircea Dinescu”, coordonat de directorul artistic Marian Ţuţui, a avut ca temă comedia balcanică. Comunicările din sala care dădea spre Dunăre au încercat să răspundă la întrebări de genul ce înseamnă comedie balcanică şi în ce constă ea. Din ele, se va închega un volum care va fi tipărit chiar anul acesta. S-a vorbit despre cinematografie, s-a gătit, s-a povestit, s-au spus bancuri, au fost amintiri la un pahar de vin. Scurtmetrajele selectate au fost proiectate într-o sală care dădea spre Dunăre, iar lungmetrajele de comedie, afară, în plin aer, la lumina felinarelor şi a licuricilor. Atmosfera a fost una degajată, de divan, cum ar spune Mircea Dinescu, şi de timp la porţile Orientului, cum ar spune Raymond Poincaré.’
-La interesctia dintre carte si film se afla postarea Angelei de la AnzhelaMovies despre ‘Repere in cinematografie si literatura: Jane Austen’ – o trecere in revista a ecranizarilor si filmelor inspirate de cartile scriitoarei engleze si de biografia acesteia. Iata ce scrie despre Becoming Jane (2007): ‘Coproductie istorica si biografica a vietii femeii Jane Austen, inainte de a deveni scriitoarea care sfideaza regulile societatii. Anne Hathaway are rolul principal, iar James McAvoy este barbatul care se pare ca a cucerit-o. Julie Walters, James Cromwell si Maggie Smith au roluri disputate in pelicula. Partial bazat pe cartea „Becoming Jane Austen” scrisa de Jon Hunter Spence care a fost si consultant istoric, filmul dezvolta o poveste coerenta despre autoare. Se trag astfel solutiile pentru scenariu din ceea ce deslusim despre aceasta din cartile si scrisorile sale, tinand cont ca inspiratia pentru „Mandrie si Prejudecata” a fost chiar un anumit moment din viata sa.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
–”Io e te” (2012)
–”Blue Jasmine” (2013)
-”Deportați în Bărăgan. Amintiri din Siberia românească” (2012)
