-Adela Marcov scrie pe blogul său, Filme pe scurt (o rubrică asemănătoare avem și noi, ținută de Tudor Mirică), despre Denial, un film care mi-a atras atenția odată cu prezentarea sa: ”“Denial” e povestea acestui bizar proces de calomnie, in care acuzata a fost nevoita sa-si probeze nevinovatia – aparent sistemul juridic britanic nu functioneaza asa cum stim din filmele de Hollywood, “innocent until proven guilty”. Dincolo de subiectul dureros de actual, e un film sobru si bine jucat – chiar daca putem banui finalul, tensiunea e construita plauzibil, fara melodramatisme or pledoarii lacrimogene. Fapte seci si o justificare e verdictului pe mai bine de 300 de pagini. Justice at its best.”
–Cristi Mărculescu scrie despre cele mai bune scurtmetraje românești văzute în 2016. Locul 1, O noapte la Tokoroki: ”Pur și simplu delicios. Rural stilizat dar cu esențele țărănesc-adolescentine intacte, un film cu bairam și inevitabila bătaie. E ziua (majoratul) Geaninei și toată lumea s-a strâns la Disco Tokoriki. Muzica curge, alcoolurile curg, se fac schimb de priviri și se dăruiesc ventilatoare. Și excursii la Costinești. Minunat e că Tokoriki funcționează impecabil din toate departamentele: recuzită și decor, actorie și imagine și OST (OMFG, cel mai OST posibil, e cu LaBouche overdose). E un reglaj bine balansat între mișto și nasol, între stil și substanță, între uman și caricatural. E zona ne-explorată dintre umorul ăla bonomist al lui Porumboiu și extravaganțele DISCO ale lui Nicolae Constantin Tănase.”
-Ionuț Mareș scrie pe ZiarulMetropolis.ro despre unul dintre filmele lansate în România la acest început de an, Juste la fin du monde, de Xaviar Dolan. Titlul spune multe – ”Rateu elegant, cu stil”: ”Poate că explicația e că Dolan a ieșit din Canada, din acea limbă bizară, dar al naibii de frumoasă, din acel univers extrem de personal. Însă cine îl poate blama cu adevărat? Poate că ușoara manierizare (o manierizare glamour) este urmarea unei autosuficiențe – de altfel, Dolan nu a ezitat să se dueleze, în timpul Cannes-ului și după, cu criticii care s-au arătat nemulțumiți de film. „Juste la fin du monde” este un film ratat pe care îl vezi cu plăcere. Și s-ar putea să îți dorești să mai intri o dată.”
–Dan Becerescu scrie despre serialul Man in the High Castle: ”Ce-l strica? Centrarea pe un triunghi amoros hipertimid si lalait – pe alocuri ai senzatia unui soap oarecare cu o panza de razboi pe fundal, lipsa unor explicatii pertinente pentru niscaiva twist-uri si turn-uri importante in structura show-ului, si o incapacitate de a-si matrasi personajele aproape hilara – iarasi intreb: suntem intr-un spy/war cu mize mari si cu consecinte la fel sau… Se pare ca sau.”
(Jovi)
-Calin Carare relateaza la Postmodern: ‘Am vazut Assassin’s Creed: Codul Asasinului – mare atentie la cutite’: ‘Pentru fanii seriei de jocuri, filmul oferă un belșug de prim-planuri cu celebrele cuțite retractabile, scene de parcour medieval și aruncări în gol (ultima pe care o visează personajul e atât de intensă, încât rupe de-a dreptul brațul mecanic cu care e conectat la animus, adâncind confuzia între real și imaginar).’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această perioadă:
-”Arrival” (2016)
–Cele mai bune seriale văzute în 2016
–3 filme preferate văzute în 2016 de editorii Filme-cărți.ro
