Carti Carti de fictiune Recomandat

Toate focurile. Focul, de Julio Cortazar

”Toate focurile. Focul”, de Julio Cortazar

Editura Art, Seria de autor Julio Cortazar, București, 2015
Traducere de Luminița Voina-Răuț

Primul meu contact cu proza lui Cortazar a fost acum vreo doi ani când un prieten mi-a recomandat una dintre povestirile sale, „Funigei”, sursă de inspirație pentru celebrul film „Blow-up” a lui Antonioni, povestire de care nu mi-am dat clar seama dacă mi-a plăcut sau nu, părându-mi-se pur și simplu bizară. Totuși, în cazul volumului „Toate focurile, focul”, lucrurile îmi sunt destul de clare. Cele opt povestiri care compun această carte transmit veridicitate prin fiecare rând, în sensul în care ești lejer transpus în fiecare narațiune prin intermediul unui limbaj simplu, lipsit de artificii.

Artificiul pe care îl face Cortazar se situează la alt nivel căci el se joacă cu diverse episoade care pot apărea în viețile oamenilor într-o manieră incredibilă în sensul în care introduce în ele răsturnări majore de situație însă într-o modalitate care produce un dublu efect: pe de o parte, răsturnarea pare să vină ca ceva firesc, la care ar fi trebuit să te aștepți sau pe care ar fi trebuit s-o întrevezi date fiind circumstanțele prezente în povestire, iar pe de altă parte, răsturnarea apare ca ceva brutal și nedrept ca să fie suportat de un om.

Julio Cortazar

Volumul reunește o serie de teme specifice creației lui Cortazar de la îmbinarea între planul realității și cel imaginar, la surprinderea complexității relațiilor care se stabilesc între oameni, până la paralela între prezent și trecut. Titlul volumului este dat de una dintre povestirile în care apare cea din urmă temă, unde Cortazar pare să  adere la ideea existenței nu doar a unui fatum, ci și a repetabilității sale la intervale și în contexte extrem de diferite.

Astfel, în povestirea „Toate focurile, focul”, autorul derulează o paralelă între o scenă din timpurile gladiatorilor, unde un proconsul duce o luptă la nivel psihologic cu soția sa, Irene, luptă dublată de una reală dintre gladiatorul Marco și rivalul său, un alt gladiator uriaș care luptă cu o plasă și un trident. Motivul primei lupte: dorința ascunsă din ochii Irenei pentru gladiatorul Marco. În paralel, avem o scenă care se desfășoară în prezent, anume o discuție telefonică între o femeie pe nume Jeanne, părăsită de o alta pe nume Sonia, și bărbatul pentru care prima este lăsată, anume Roland. Deși în mod evident nu există asemănări între aceste personaje, Cortazar evidențiază că moartea sau felul în care se moare poate reprezenta elementul nivelator între oameni aflați chiar la epoci distanță:

„Irene se întoarce auzindu-l țipând, îi smulge pânza pârlită, apucând-o delicat cu degetele. „Nu vom putea ieși”, spune, „sunt îngrămădiți cu toții acolo jos, ca animalele”. Atunci Sonia țipă, vrând să se desprindă din îmbrățișarea care o arde încă din timpul somnului, și primul său urlet se confundă cu cel al lui Roland, care încearcă inutil să se ridice, sufocat de fumul negru.”

Personal, nu am avut aceeași plăcere sau răbdare citind toate cele opt povestiri, așa că, de dragul sincerității, mi-am permis să am niște preferate, anume: „Autostrada din sud”, și „Sănătatea celor bolnavi”.

Julio Cortazar

Autostrada din sud” mi s-a părut o povestire ideală de dat ca exemplu la un curs de filosofie socială, căci observarea reacțiilor unor parizieni blocați zile în șir în drumul lor spre Paris, evidențiază o serie de idei pe care această filosofie le dezvoltă, idei cum ar fi: imposibilitatea agregării preferințelor (teoria lui Arrow), inegalitatea dintre oameni, din punctul de vedere al trăsăturilor empirice (unii se propun ca lideri de grup, alții, mai bătrâni așteaptă ajutor, ș.a),  egalitatea dintre indivizi când îi vedem pe toți ca oameni, ca parte a unei unități (indivizii se ajută fără să aștepte neapărat ceva în schimb, în special de la cei mai slabi și fără provizii).

Despre „Sănătatea celor bolnavi” îți dai seama destul de repede că e o povestire de geniu pentru că în câteva pagini Cortazar reușește să arate cum poate minciuna să modifice realitatea unei întregi familii până în punctul în care chiar născocitorii ei ajung să se piardă în noul univers care le devine firesc. Alejandro moare într-un accident de mașină, iar timp de mai mult de un an, familia îi ascunde acest lucru mamei lui pentru a-i proteja sănătatea. Astfel, Alejandro este plecat în Brazilia cu munca și nu poate să vină în vizită din cauza proiectelor pe care le are, iar mai apoi din cauza unui conflict diplomatic între statul argentinian și Brazilia, dar mama primește cât de des se poate scrisori de la el, scrisori ce vin de fapt, din partea unui prieten de familie.

Autorul nu lasă, până într-un punct, acela în care nu mai pune întrebări, să se vadă dacă mama își dă sau nu seama de minciuna familiei. Totuși, nici punctul în care nu se mai interesează de Alejandro nu îți relevă neapărat că și-a dat seama, cât că te conduce cu gândul la faptul că ar putea fi pur și simplu resemnată cu faptul că fiul ei este departe și poate înstrăinat:

„În casă, toate decurgeau normal, acum când se părea că au terminat cu emoțiile și sănătatea mamei era neschimbată. Copiii stăteau pe rând în camera ei…”

Cortazar țese o minciună contagioasă, astfel că atunci când un alt membru al familiei, mătușa Clelia moare și ea, invenția se țese mai departe, ca un ghem care se rostogolește, care devine mai mic, lăsând în urmă, în cele din urmă, doar un fir lung. Ghemul dispare, la fel și mișcarea:

„Trei zile după înmormântare sosi ultima scrisoare de la Alejandro, care, ca de obicei, întreba de sănătatea mamei și a mătușii Clelia. Rosa, care o primise, o deschise și începu s-o citească fără să se gândească la nimic, și când ridică privirea, pentru că o orbiseră lacrimile, își dădu seama că-n timp ce o citea se gândea de fapt cum îi va aduce la cunoștință lui Alejandro vestea despre moartea mamei”.

Restul povestirilor… vă las să le descoperiți voi pe de-a-ntregul pentru că sunt foarte ușor de citit, surprind la fiecare întoarcere de pagină, limbajul este simplu, iar fantasticul se infiltrează aproape nesesizabil în real așa încât pare că realitatea numai așa poate să fie.

Puteți cumpăra cartea: Editura Art/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Cina blestemată, de Ismail Kadare

Jovi Ene

„Păcat că am ajuns în situația asta, a zis el”: Prime Time, de Liza Marklund

Tudor Mirică

Singurătate la 1.900 m: Băiatul sălbatic, de Paolo Cognetti

Carmen Florea

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult