-Cristi Mărculescu scrie pe blogul său despre una dintre premierele săptămânii trecute, Crimson Peak, despre care spune că este ”jenant și nimic mai mult”: ”Crimson Peak i-a gâdilat profund la sensibilități pe ăia dornici de povești de dragoste elegante rafinate și damnate. Genul de oameni care cer un film frumos, ca să plâng pe facebook. Asta nu m-ar irita, sunt și ei oameni (în fine, aproape oameni) și merită să se bucure și ei de ceva ilustru de mediocru. Ce mă umple de ură este că voma asta de Crimson Peak este un film de Guillermo del Toro, un regizor extrem de capabil vizual, care-a dat și din box-office (Hellboy & Pacific Rim) și din arthouse (El laberinto del fauno și El espinazo del diablo) filme cu ceva vizualmente superb și cu ceva emoții bine amplasate prin scenariu și personaje. La Crimson Peak ratarea e atât de mare încât mi-am amintit de o altă dezamăgire de-a dreptul nucleară, Alice in Wonderland.”
-Dan Becerescu face câteva predicții pentru box-office-ul de final de săptămână, cu referire la campania puternică de marketing făcută de producătorii filmului românesc ”Lumea e a mea”: ”Cat de eficient? In marea majoritate foarte – toate tag-urile si hashtag-urile si whateve’ tag-urile, toata constructia de vedete si toata agitatia online e perfect in acord cu publicul pe care filmul il tinteste. Aparitiile la tv nu strica, dar nu acolo e cheia. Si pe alocuri nu prea… Mult timp filmul s-a promovat, e drept ca la un nivel redus, drept un indie cu aer de festival, eu am simtit switch-ul la momentul noului afis despre care am si scris aici. E un push de marketing puternic, dar parca venit doar pe ultimii 50 de metri. In plus parte din executii – vezi mesajul lui Nicole Cherry – lasa de dorit din punct de vedere calitativ.”
-Zoltan Varga scrie pe IstoriaFilmului.ro despre relația dintre animație și sunet: ”Filmul animat este o lume atât de bogată și complexă încât nu prea este posibilă o sistematizare a ei, fără să fie lăsat ceva pe dinafară. Deoarece foarte puține lucruri pot rămâne pe dinafară dintre posibilele materiale și instrumente ale filmului animat: pentru că esența (tehnică) filmului animat este înregistrarea în faze a schimbărilor minore ale unor componente statice, ceea ce creează iluzia mișcării. Astfel pot producătorii să animeze atât desene bidimensionale, cât și obiecte în spațiu, ba mai mult, inclusiv personajele umane pot fi transformate în figuri de animație. Deci pe de o parte ni se dă materialul de modelat; pe de altă parte trebuie să luăm în calcul modul în care acest material va fi folosit: pentru a reda, oglindi și a prezenta lumea pe care o cunoaștem și noi – sau să se îndepărteze cât mai mult de ea, să creeze un univers de sine stătător din instrumente, adică să abstractizeze.”
(Jovi)
-Mihai Brezeanu scrie la liternet.ro despre ‘The Lobster’ debutul în limba engleză al regizorului grec Yorgos Lanthimos, proiectat in Bucuresti in cadrul selectiei filmelor festivalului de la Cannes: ‘Excepţionalul scenariu al duo-ului elen Lanthimos – Efthymis Filippou pune faţă în faţă două dictaturi a căror existenţa înregimentează, imbecilizează şi nefericeşte vieţile a mai multor oameni decât ne-am putea imagina în cele mai rele vise ce privesc societăţile lipsite de războaie sau ale conflicte sângeroase. Dar pentru că spiritul epocii impune ca pericolul, pentru ca să fie recunoscut ca atare, să aibă în dotare arme, soldaţi puşi pe căsăpit şi / sau pe respectat reguli tembele şi o a tot cuprinzătoare senzaţie de Big Brother watching, filmul operează cu două tabere antagonice, bine-înfipte într-un conflict plin de oricât sânge, lipsit de orice emoţie.’
-‘Lumea e a mea’ se numeste filmul lui Nicolae Constantin Tănase despre care scrie la ‘La buticul cu filme si carti’ Adina Chitu: ‘Filmul arată foarte bine, are o imagine faină, câteva momente să le zic poetice ce îl fac să semene cu alte filme indie din afară. Mai în glumă, mai în serios, actrița Iulia Ciochină (antagonista) spunea la un post de radio că filmul ar semăna un pic cu Spring Breakers, asemănare care punctul meu de vedere nu e neapărat la nivel de conținut cât ca apariție a acestui film în peisajul românesc. Revelația filmului este această tânără Ana Maria Guran care te acaparează cu figura ei versatilă și teribil de potrivită cu osatura personajului. În aparență Larisa este piți-pubera de provincie cu tupeu. În esență ea este o adolescentă sensibilă, are grijă de bunica ei bolnavă, se îndrăgostește facil de primul cocalar care îi dă atenție și are două prietene pe care le prețuiește. Filmul reflectă destul de bine o realitate cu care poate nu luăm atât de des contact. Dar dacă te urci într-un autobuz care merge în Rahova, spre exemplu, ai să regăsești fix același soi de comportamente și de ținute pe care ți le prezintă filmul. În autobuz n-ai să vezi poezia și simțirea pe care o ascund unii dintre adolescenți sub carapacea lor dură de coolness și theworldismineness.’
-Tizul meu de la Dmovieblog a vazut multumita lui Netflix ‘Miss Fisher’s Murder Mysteries’: ‘Melbourne, 1920, atmosfera de epoca prinsa fain – interioare dichisite, exterioare cat sa iti respire ochiul, costume si frizuri de acolo. Nu zic eye candy, dar pentru un produs facut Down Under, eu n-am avut experiente prea bune cu fictiunea lor, surprinzator. Ploturile detective sunt mai degraba modeste, dar, si e un mare dar aici, nu pe asta pune accent serialul. Ci pe onorabila Miss Fisher, o femeie venita de la Londra, care rastoarna toate prejudecatile locului.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”The Last Witch Hunter” (2015)
