-Anca Muresan de la liternet.ro scrie despre documentarul ‘Fuocoammare’: ‘Suntem pe insula italiană Lampedusa, cu o suprafaţă de 20 de kilometri pătraţi, şi aflată în sudul Siciliei. În ultimii 20 de ani, aici au debarcat 400.000 de emigranţi. Se estimează că 15.000 de oameni şi-au pierdut viaţa încercând să ajungă în Europa, venind din Africa sau Orientul Mijlociu. Pentru realizarea documentarului Fuocoammare, regizorul Gianfranco Rosi a filmat câteva luni pe această insulă. Camera înregistrează fidel două realităţi contrastante. Din frânturi de conversaţii, imagini curate, fără pretenţii estetice, şi din gesturi mărunte se construieşte portretul unei frontiere simbolice. Insula Lampedusa este o bucată de pământ pe care îşi duc traiul o mână de localnici cu vieţi banale, dar este şi tărâmul salvării pentru emigranţii care visează la o viaţă liberă şi demnă.’
-Emil Calinescu aka CinEmil scrie despre a opta tura de circuit a lui Fast and Furios: ‘Marea problema a unor astfel de filme este absenta unei povesti, a unei intrigi bune. In intreaga serie sunt cateva filme (as zice vreo 3) care patimeau fix din acest motiv. In acest caz, povestea este punctul forte al filmului. O poveste interesanta, nu foarte complicata, dar nici foarte simpla, a carei rezolvare necesita masini. Cu multi cai putere, dar, cel mai important, cu soferi iscusiti. Nu conteaza numai ce are masina sub capota, conteaza si cine-i la volan. Sau intai si intai acela.’
-Adriana Gionea de la Postmodern scrie despre un film israelian pe care nici eu nu l-am vazut, dar pe care acum il voi cauta: ‘Beyond the Mountains and Hills ar fi putut deveni un thriller exploziv, în care problemele unei ţări se infiltrează în vieţile oamenilor ce nu au puterea de a schimba mare lucru. Tabuurile din relaţiile (mai ales amoroase) dintre israelieni şi palestinieni, trădarea soţului devotat, care a luptat pentru liniştea patriei, de către soţia căreia i se scurg ochii după un elev ce îi spune îndrăzneţ că este o MILF, relaţia interzisă a fiicei adolescente şi riscanta soluţie găsită de fiul înfuriat, ce vrea să apere onoarea mamei printre colegii săi ar fi ajuns să se amestece într-un cocktail Molotov care să aprindă un scenariu complicat, spre deliciul spectatorilor ce ar fi vrut să vadă noi abordări ale unor probleme contemporane spinoase, cum ar ipocrizia din familia modernă, criza de la vârsta mijlocie suprapusă peste cea din Orientul Mijlociu, drepturile omului, rasismul şi terorismul. Dar lui Erin Korilin îi reuşeşte mai degrabă un film provocator, dar cu mesaj duios, în care bombele din spaţiul familial şi social sunt dezamorsate în surdină, cu tandreţe, în ciuda unor acte ce depăşesc limitele impuse de lege şi de ataşamentul faţă de patria înconjurată de vecini ostili.’
-Marculescu are o opinie foarte transanta despre ne-prezenta romaneasca la Cannes. Preiau un fragment, desi nu prea sunt de acord cu cele scrise de el: ‘Dar ce să vezi, s-a făcut finalmente dreptate. Poate la anu or să fie românași care să scurme cu râturile pe la Cannes prin palmares, POATE NU. Ceva ce toată industria lua for granted tocmai a fost demolat. Și asta e bine și nu doar pentru my inner hater (în fine, inner nu prea este). E bine pentru o întreagă industrie mâncătoare de bani gratis și avidă de onoruri care se vede nevoită să facă niște soul-searching. Anii (chiar deceniile, PLM) în care filme făcute pentru a fi văzute și plăcute de public au venit fix de la 3 regizori (Caranfil și Giurgiu, ocazional Porumboiu) s-au cam încheiat. Nu-i deloc o tragedie, este o schimbare și poate fi teribil de benefică. Mai ales pentru generația de după Noul Val (Bogdan Mirică și Nicoale Constantin Tănase, primii ieșiți cu lung-metraje) care au și IQ-ul și talentul să facă lung-metraje viabile artistic destinate unui public larg. De ăștia mici, care sau debutează anul ăsta (Daniel Sandu) sau încă nu au făcut lung-metraj (dla Comăneasca la Botezatu și de la Andrei Tănase și Roxana Stroe până la Sorin Tănase, avem vreo 15 regizori foarte capabili de scurtmetraje) nu poate să-mi fie decât milă pentru că noul val festivalier a alienat vreme de un deceniu orice public de cinema mai aveam pe aici pe teritoriul carpato-danubiano-pontic. Deși când or să debuteze în lung-metraj or să constate că 1. nimeni nu știe cum să promoveze filme pentru că nu le pasă de promovare și public, producătorii vor doar bani de la stat 2. le-au otrăvit fântânile cu ciorbe hoituri și faianțe Mungiu și Puiu 3. le-au pârjolit lanurile xenofobia apropos de români pe care o orchestrează sistematic binomul Jude-Solomon.’
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această perioadă:
-”The Artist” (2011)
