-E vremea retrospectivelor de final de an. Un articol cuprinzator pe Marele Ecran, realizat de toti membrii echipei (ceea ce mi-as dori si eu, desigur). Iata Personal favorites ale lui Richie: ”Locke (best one man show), Predestination (cel mai bun film implicand un paradox), Calvary (cel mai religios film al anului), Short Term 12 (cel mai indie film al anului), Guardians of the Galaxy (distractia anului), Dawn of the Planet of the Apes (OMFG-ul anului), The Babadook (cel mai infricosator film al anului), Interstellar (cel mai discutat film al anului), John Wick (surpriza anului), Chef (comedia anului).”
–Pe IstoriaFilmului.ro, Horatiu Damian scrie despre ”Filmele controversate ale cinematografiei romane”: ”Vai, săraca cinematografie română! În totalitarismul anilor 1948–1989 n-a avut încotro și a împărtășit soarta muzelor sub dictatură. Într-o societate care înăbușea orice controversă încă din faza de germinare, filmele românești nu ar fi trebuit să ridice probleme. Dar au mai fost și inconștienți. Mai numeroși în vremea lui Dej – girantul perioadei staliniste dar și inițiatorul Micii Liberalizări de la începutul anilor ’60. Pe atunci mai existau realizatori care-și puneau probleme, care doreau, idealist, un sistemul respirabil. A urmat Ceaușescu, prizonier fără speranță al atavismelor propriei copilării. Sub domnia lui filmul românesc se plafonează tot mai mult ca distracție preferată a săracilor cu duhul. Ajută mult o asemenea orientare și faptul că șefii cinematografiei comuniste, ca și subordonații din dotare, sunt total analfabeți la marketing. Filmele românești bune suferă de lipsă de promovare, lipsesc cu anii de la marile festivaluri de profil. Proliferează, în schimb, pelteaua imundă, foarte apreciată de nomenclaturiști pentru că e la nivelul lor de înțelegere.”
-Pe FilmMenu am descoperit un film pe care l-am pus deja pe lista scurta pentru aceste sarbatori. E vorba de ”Merry Christmas, Mr. Lawrence” despre care a scris Andreea Mihalcea: „Merry Christmas, Mr. Lawrenceˮ e probabil unul dintre cele mai atipice filme de tip POW (prisoner of war film) prin contrast cu tradiția comercială a acestui gen, care plonjează într-un discurs despre război înțeles ca paradigmă în care ambele forțe conflictuale au dreptate în raport cu propriul sistem de referință, pentru a scoate la iveală o reprezentare nuanțată a homoerotismului și a violenței și care denotă în primul rând rafinamentul regizoral de primă clasă al lui Nagisa Oshima. Plasat narativ în timpul celui De-al Doilea Război Mondial pe insula Java, unde un detașament de soldați britanici sunt luați ostatici de către japonezi, universul digetic „real-obiectivˮ structural concentric este „bombardatˮ periodic prin diverse iruperi ireale subiective de o natură aproape halucinatorie, până în punctul în care personaje precum liderii celor două facțiuni dezvăluie simetric (dar nu simplist) înțelegeri culturale mult mai ample și contradictorii ale codurilor războiului, unul pragmatic și calat pe supraviețiuirea individuală, cel vestic-britanic, în vreme ce în codul estic-japonez primează ordinea colectivă care trebuie menținută inclusiv cu prețul sacrificiului de sine.”
–Una dintre dorintele mele asumate pentru Sarbatorile ce vin este urmarirea unor filme documentare de succes. Despre unul dintre acestea, Searching for Sugar Man, scrie Dan pe blogul sau: ”In anii ’70 un personaj ca Rodriguez – indiferent cat de talentat era – nu avea sanse sa se afirme ca-lumea din cauza radacinilor sale latino. Dar la cateva mii de kilometri distanta de Detroit-ul natal si decrepit, in Africa de Sud ingradita de apartheid, muzica lui a devenit coloana sonora a luptei antisistem. O lume inchisa complet – nothing in, nothing out – care a crezut ca acea voce de pe viniluri a murit pe scena intr-un act sinucigas. O lume care s-a deschis la finalul anilor ’90 si care a descoperit, dupa cautarile si cercetarile unor ziaristi si pasionati, ca Rodriguez traieste, munceste si are o familie.”
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Ana” (2014)
