-Un nou rating „colectabil” pe blogul Marele Ecran in dreptul filmului Begginers (2011), care i-a adus lui Christopher Plummer premiul Oscar: „Beginners e un film orientat spre o generaţie care chiar a crezut că homosexualitatea e o boală psihică tratabilă. Despre o societate care şi-a pus subiecţii altfel pe un pat al lui Procust şi i-a mutilat fără milă. Da, un film care cântă vechea arie a corectitudinii politice şi a egalităţii sociale. Dar e şi mult mai mult decât atât. E un film despre relaţia părinte-copil, despre cum trecutul şi oamenii dragi pe care i-ai pierdut rămân tot timpul o parte din tine. „
-Semnalam aparitia unui nou site cu articole de calitate de si despre cinema: Istoria filmului.ro. Dintre articolele aparute de curand, iata unul foarte interesant despre regizorul Alexandru Tatos: „Fără a avea – pentru a aminti doar câţiva dintre congeneri – teribilismul lui Mircea Daneliuc, calofilia lui Mircea Veroiu, intelectualismul spectacular al lui Dan Piţa, apetenţa pentru documentar a lui Constantin Vaeni (fără de care Zidul / 1974 şi Imposibila iubire / 1983, titluri de referinţă ale anilor ’70-’80, valide şi acum, ar fi fost simplă maculatură) ori magnifica „impertinenţă” (mai degrabă act de curaj sinucigaş, în caz de nereuşită) a lui Gulea care ne-a oferit prin Moromeţii (1987) o capodoperă autentică a cinematografiei române, Alexandru Tatos şi-a construit opera – şi nu cariera! – în „umbra” colegilor cu convingerea desuetă (azi, ca şi atunci) că nimeni nu poate sări peste propria-i umbră, chiar dacă succesul de moment poate fi amăgitor. Mort la doar 52 de ani, Tatos a fost o prezenţă socială discretă, dar cu o coloană vertebrală mult mai puţin flexibilă decât a majorităţii confraţilor.”
–Un film interesant, despre care am auzit numai lucruri bune (si care a fost, se pare, trecut cu vederea pe nedrept la Oscaruri) este recenzat de FilmSinopsis.ro. Este vorba de „Martha Marcy May Marlene”: „Martha Marcy May Marlene e portretul unui psihic traumatizat de diferite experienţe încât deseori trecutul se amestecă cu prezentul şi visul cu realitatea. Adevărata strălucire a filmului nu este dată de o poveste foarte bine regizată(Sean Durkin) şi montată, ci de rolul incredibil de convingător făcut de Elizabeth Olsen o debutantă cu puţin peste douăzeci de ani. „
(Jovi)
–A fost o saptamana extrem de bogata si de diversa in Bucuresti, cu nu mai putin de trei festivaluri despre care s-a scris in blogosfera.
-Despre festivalul de film One World România, ediţia a cincea scrie in ‘Revista 22’ Ioana Moldovan: ‘Filmele documentare sau de ficţiune care se apropie de domeniul drepturilor omului depăşesc cu mult sfera unui produs artistic. Aceste filme educă şi fac propagandă comportamentelor umanitare, trezind conştiinţe şi inspirând diferite proiecte civile particulare sau de grup. Regizorul de film este transformat în jurnalist, iar, din această poziţie, învestit cu obligaţia de a demasca şi arăta adevărul, necosmetizat, netrucat şi necenzurat. Profesor în cadrul Utica College (New York), Theodore Orlin a recunoscut că, oricât de temeinic şi-ar pregăti cursurile pe drepturile omului, nicio prelegere a sa nu poate avea efectul unui film documentar sau de ficţiune pe aceeaşi temă.’
-De la B-EST, 2012 Alexandra Nistoreanu de la Liternet.ro a vazut ‘La source des femmes’ a lui Radu Mihaileanu si a fost incantata: ‘136 de minute. O durată care mie, una, mi se pare necruţătoare în majoritatea cazurilor. Recunosc că n-am răbdare cu filmele epice. 136 de minute. Atât i-a luat lui Radu Mihăileanu să ne facă să râdem, să plângem, să ne punem întrebări, să înţelegem şi să ne revoltăm laolaltă cu „Femeile” lui. 136 de minute au trecut fără să le simt istovitoare, deşi am stat pe podea majoritatea filmului, fiindcă am întârziat puţin şi sala era deja plină până la refuz. Ritmul imprimat de Radu Mihăileanu, cinematografia superbă şi povestea cât se poate de autentică nu te lasă să te uiţi la ceas sau să simţi cum trece timpul.’
-Mihai Fulger de la Observator Cultural a vizionat o parte din filmele de la Festivalul Filmului Britanic organizat de Muzeul Taranului Roman: ‘În programul conceput de Mihai Chirilov erau mereu prezente adaptările cinematografice după piesele „marelui Will”. Nici recentele Zile ale Filmului Britanic nu au făcut excepţie de la regulă, propunînd publicului surprinzătorul debut regizoral al lui Ralph Fiennes, care a ales să ecranizeze una dintre cele mai complexe – dar şi cele mai puţin cunoscute – opere ale lui Shakespeare, tragedia istoricăCoriolanus, rezervîndu-şi totodată rolul principal (pe care-l interpretase şi pe scenă, la Almeida Theatre din Londra). În filmul lansat la Festivalul de la Berlin anul trecut, actorul-regizor şi scenaristul John Logan au abordat textul clasic la fel cum procedaseră Baz Luhrmann şi coscenaristul său, Craig Pearce, cuRomeo şi Julieta, în 1996: au păstrat evoluţia firului epic şi progresia psihologică a dramei protagonistului, dar au mutat intriga în prezent (dovadă stau costumele şi tehnologiile utilizate de personaje), într-un „loc ce-şi spune Roma”. Pentru a merge mai departe cu comparaţia, ambele filme parodiază televiziunile de ştiri, cu metodele lor specifice de captare a atenţiei.’
-‘Marele Ecran’ relateaza despre decernarea Premiilor Uniunii Cineastilor: ‘Trofeul UCIN a fost luat de Crulic – Drumul spre dincolo (de Anca Damian). Premiul special al juriului a mers la Din dra-gos-te cu cele mai bune intenţii (de Adrian Sitaru), pelicula aducându-le un premiu şi interpre-ţi-lor Bogdan Dumitrache (rol principal, ex-aequo) şi Marian Râlea (rol secundar). Tot pentru rol principal masculin a fost premiat Vlad Ivanov, din Principii de viaţă – filmul lui Constantin Popescu, căruia juriul i-a acordat Premiul de regie. Acelaşi film i-a adus o menţiune specială lui Gabriel Huian, tînărul actor fiind unul din pariurile noastre cu viitorul’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan
