Octavian Soviany (n. 1954) este un cunoscut scriitor contemporan; după ce a abordat poezia (inclusiv traducerile din clasici moderni de limbă franceză) sau eseistica și critica literară, scrie în ultimii ani mai ales romane, primite cu interes; publicând în vara lui 2015 romanul Moartea lui Siegfried, Soviany redeschide discuția despre istorie și ficțiune, despre istoria personală și cea alegorică. Acesta este și contextul în care a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări.
„viaţa lui Octavian Soviany nu este suficient de interesantă pentru a face din ea un subiect de roman”
-Viața sau istoria? Care este sursa predilectă pentru ficțiunea dvs.?
Nu cred că se poate face o distincție netă între viaţă şi istorie. Istoria a fost făcută de oameni în carne şi oase, cu viaţa lor şi cu problemele lor. Iar dacă romanele pe care le-am publicat până acum sunt romane ,,istorice’,’ asta se întâmplă pentru că am fost din totdeauna pasionat de istorie. Socotesc că nu ne putem înţelege prezentul dacă nu ne cunoaştem trecutul. Dar în romanele mele vreau să cred că doar cadrul, pe care am încercat să-l reconstitui destul de minuţios, este istoric, problematica lor este una etern umană.
-În ce măsură datele reale din biografia dvs. sau a familiei / apropiaților dvs. se regăsesc în text?
În romanele mele de până acum există foarte puţine elemente autobiografice. În proza care se publică astăzi la noi, mai ales de către cei tineri, există un exces de autobiografism, care încearcă să suplinească uneori o anumită lipsă de imaginaţie. Personal consider că viaţa lui Octavian Soviany nu este suficient de interesantă pentru a face din ea un subiect de roman. Dar probabil multe din personajele mele îmi împărtăşesc angoasele şi obsesiile.
-Puteți să ne povestiți un episod sau o întâmplare semnificativă din copilărie, pe care o asociați cu personalitatea dvs de azi?
Da, încă din copilărie am fost un mic grafoman, viciu de care nu am scăpat nici la bătrâneţe. Asta probabil pentru că mi se citea foarte mult. Îmi citeau toţi: tata, mama, bunica. Dar mai ales tata. Devenisem dependent de aceste lecturi. Pe la cinci- şase ani, după ce voisem să mă fac pe rând şofer la salubritate, croitor de dame şi preot catolic, am început să spun că doresc să devin scriitor. Apoi am trecut la fapte, m-am hotărât să scriu o carte de poveşti. Am luat un caiet mare şi gros, am făcut câte un desen din două în două pagini, iar pe urmă am încercat să găsesc pentru fiecare desen o povestioară corespunzătoare. Scriam cu litere de tipar fiindcă nu cunoşteam încă literele de mână… Cât despre ce scriam… nu mai am nici cea mai mică idee…
-Cum arată cititorul real al romanelor dvs? Ce aşteptări aveţi de la acesta? Dar de la cel ideal?
Ştiu prea puţine despre cititorii mei reali. Sunt încântat însă când primesc (de obicei pe fb) cuvinte de laudă de la persoane necunoscute. Şi mai încântat am fost într-o zi când am văzut în metrou o fată care citea Viaţa lui Kostas Venetis. Cât despre cititorii ideali, mi-aş dori ca aceştia să se apropie cu empatie de cărţile mele.
„N-am locuri sau anotimpuri preferate.”
-Bloguri literare sau reviste literare (pe hârtie)? Care este alegerea sau intuiţia dvs în privinţa viitorului?
Viitorul aparţine blogurilor. Chiar şi astăzi ele sunt mai citite decât revistele literare. Acestea au tot mai puţini cititori. Excepţie fac publicaţiile cu o ofertă culturală (şi nu numai) mai diversă, cum ar fi Observator cultural.
-Care sunt cei mai importanţi scriitori (prozatori) români de azi? Dar internaţionali?
Avem în prezent câţiva prozatori interesanţi, de la veteranii Breban şi Bălăiţă la recent debutatul Cristian Fulaş. Îmi place proza rafinată a Norei Iuga, îmi plac povestirile lui Cărtărescu din Nostalgia, dar dacă ar fi să exprim o preferinţă tranşantă aş opta pentru realismul ,,dur’’ al lui Radu Aldulescu. Dintre străini: Llosa, Grass, Jelinek, Haruki Murakami, Jonathan Coe, John Kennedy Toole.
-Cum scrieţi? Care sunt momentele (din zi, din anotimp), locurile pentru scris? Aveţi superstiţii sau tabieturi – le puteţi dezvălui?
Scriu direct la calculator, uneori toată ziua. N-am locuri sau anotimpuri preferate. În timp ce scriu fumez foarte mult, beau multă cafea, niciodată alcool. Uneori mă feresc să scriu anumite cuvinte, căci am convingerea că ele, cuvintele, pot să creeze realitate.
-Ce proiecte şi aspiraţii aveţi: veţi continua cu proza, veţi prefera critica, poezia sau traducerile – cum arată laboratorul dvs?
Voi publica în curând un volum masiv de teatru. Lucrez la un nou roman, care a trecut binişor de pagina 50. Traduc din Verlaine. În legătură cu poezia nu se pot face proiecte: ea vine pur şi simplu pe neaşteptate. În critică am cam spus tot ce aveam de spus.
Mulţumim!
(Sublinierile ne aparțin.)
