Andrei Panţu a debutat în 2019 cu un volum de proză scurtă, „Tonomatul”, apărut în colecţia 821.135.1 Scriitori români contemporani, coordonată la Editura Humanitas de Andreea Răsuceanu. Volumul s-a bucurat de aprecierea publicului încă de la lansare și a venit cu un suflu nou pe piața editorială românească prin tematică și scriitura clară, care, paradoxal, abordează de cele mai multe ori zone și subiecte bizare, deseori greu sau imposibil de explicat. Andrei a răspuns câtorva întrebări legate de scris, scriitori și povestirile din ”Tonomatul”, care sper să constituie un motiv în plus să citiți cartea, asta dacă nu ați citit-o deja.
-Când ai început să scrii și ce te-a motivat să continui?
Am început să scriu încă de când eram la şcoală, m-a încurajat tatăl meu. Mi-a plăcut ideea asta de a crea ceva pentru alṭi oameni, mi se părea că actul ăsta creativ îṭi dă o satisfacṭie de neînṭeles, greu de comparat cu orice altceva.
-Volumul ”Tonomatul” este format din povești separate și diferite ca tematică. Ce te-a determinat să alegi proza scurtă?
Am ales de multe ori proza scurtă mai degrabă din motive practice. Unui scriitor de weekend, care e ocupat în timpul săptămânii ba cu studiile, ba cu jobul, îi va fi foarte greu să lucreze la un roman; pe când o povestire poate fi scrisă şi în câteva zile, uneori chiar în câteva ore.
Nu e imposibil să scrii un roman lucrând la el doar serile şi în weekend, dar îmi imaginez că e destul de greu.
-Cum îți alegi subiectele textelor? Există rădăcini în viața personală sau este totul ficțiune?
Există uneori şi rădăcini în viaṭa personală, dar cea mai mare parte a prozelor mele este pură ficṭiune. Chiar şi amănuntele banale, care par autobiografice pentru cei mai mulṭi cititori, sunt adesea inventate, şi relatate astfel încât să pară plauzibile; însă există desigur în texte şi o oarecare doză de autobiografie, ca la orice alt autor.
-Știu că ai participat și la o serie de cursuri creative. Recomanzi participarea la astfel de sesiuni celor care sunt la început de drum în ceea ce privește scrisul?
O recomand cu încredere, cu menṭiunea, însă, că nişte cursuri de scriere creativă nu îi transformă automat pe participanṭi în scriitori. Contează foarte mult şi talentul fiecăruia, munca, efortul individual, voinṭa şi plăcerea de a scrie. De regulă chiar şi cei care le predau sunt de acord că dintr-un curs de scriere creativă ies la fel de mulṭi scriitori câṭi au intrat.
În plus, cred că atelierele şi cursurile de scriere creativă îndeplinesc măcar parṭial rolul pe care îl aveau cenaclurile din anii ’80, ’90, 2000 — cenacluri pe care, din păcate, nu le mai avem; atelierele astea îṭi dau ocazia să primeşti feedback şi de la prozatori consacraṭi, dar şi de la alṭi scriitori aflaṭi la început de drum.
-Dacă ar fi să numești trei caracteristici/ingrediente ale unei proze (scurte) bune, care ar fi acestea?
Întrebarea îmi aminteşte de citatul lui Somerset Maugham, deşi e adevărat că se referea la roman: „Există doar trei reguli pentru a scrie un roman. Din păcate, nimeni nu știe care sunt acestea.”
Nu-i uşor să găsesc doar trei caracteristici. Din punctul meu de vedere, o proză scurtă bună trebuie să fie originală — ori ca abordare, ori ca idee; să aibă tensiune bine gradată; şi să aibă un început promiṭător, incitant, însă şi un final pe măsura aşteptărilor.
-Există material pe care îl reciclezi, din ce ai scris? Sau cu fiecare text pornești de la baze și idei noi?
Reciclez destul de puṭin. De regulă pornesc de la baze şi idei noi. Sigur, unele idei se mai repetă într-un fel sau altul, însă încerc de fiecare dată pe cât posibil o altă formulă, altă abordare.
-De unde apetența pentru fantastic? Există scriitori preferați care te-au influențat în această direcție?
Când eram în şcoala generală, am descoperit prin casă „Antologia nuvelei fantastice” (editura Univers), pe care am citit-o cu mare plăcere. Am apreciat încă de atunci nuvelele din antologie, în special cele ale lui Washington Irving, Poe, Charles Dickens, Algernon Blackwood, Toppila, Maupassant, E.T.A Hoffmann, Ewers, Borges, Silvina Ocampo, Cortázar, Papini, Buzzati, Gogol, Alarcon; şi pe cele ale autorilor români: Eminescu, Galaction, Eliade, Vasile Voiculescu. M-a interesat inclusiv studiul introductiv despre proza fantastică, cel al lui Roger Caillois.
Apoi am găsit şi alte antologii similare – „Trenul de noapte” (Editura ASTRA) şi „Masca. Proză fantastică românească” (editura Minerva). M-a fascinat zona asta a bizarului, ambiguităṭii şi inexplicabilului, poate şi pentru că îl pune pe cititor pe gânduri.
Pe lângă autorii pe care i-am enumerat mai sus, m-au influenṭat şi Kafka, Ray Bradbury, Boris Vian, Harms, Urmuz, Lydia Davis şi Gonçalo Tavares.
-Mi-au plăcut în mod deosebit în prozele tale atenția cu care ți-ai construit ambientul și decalajul, pe care ai reușit să-l redai și umpli foarte bine, dintre timpul minții și realitate, și asta nu neapărat în prozele fantastice. Sunt elemente la care lucrezi mai mult sau fac parte chiar din primul draft al textului?
Mulṭumesc! Sunt elemente care fac parte din primul draft, sunt şi unele pe care le adaug la rescriere. De obicei acestea fac parte din prima versiune, fiindcă o gândesc de la început într-un anumit fel, astfel că încerc să pun din prima piesele care cred că s-ar potrivi împreună, ca într-un puzzle.
-Care este povestea titlului volumului: ”Tonomatul”?
„Tonomatul”, una dintre povestiri, dă titlul volumului. Andreea Răsuceanu, coordonatoarea colecṭiei „Humanitas 821.135.1 – Scriitori români contemporani”, a venit cu propunerea de titlu pe vremea în care cartea era încă în lucru, iar eu am fost de acord. Cred că e un titlu bun, reprezentativ pentru întregul volum care — aşa cum au remarcat mulṭi cititori — include texte destul de variate ca tematică şi abordare, chiar dacă acestea fac totuşi corp comun.
-Ne poți oferi câteva recomandări de scriitori români și străini contemporani care te-au impresionat de la prima lectură?
Sunt foarte mulṭi scriitori români contemporani care merită atenṭie, nu mi-e uşor să fac o listă pentru că, în mod inevitabil, aş omite pe cineva. Au debutat însă în ultimii ani mai mulṭi prozatori care scriu foarte bine, şi au publicat şi la edituri prestigioase. I-aş recomanda în primul rând pe ei. Şi, desigur, recomand şi alte cărṭi din colecṭia „Scriitori români contemporani” a editurii Humanitas, coordonată de Andreea Răsuceanu.
Dintre străinii contemporani, m-aş gândi în primul rând la Richard Ford. Sunt trei scriitoare pe care le apreciez foarte mult: Carmen Maria Machado, Mariana Enriquez şi Samanta Schweblin; apoi ar mai fi Guillermo Arriaga, Bernhard Schlink, David Vann.
-Cum crezi că va evolua piața de carte din România după evenimentele din ultimele luni? Știu că spuneai acum ceva timp că te gândești la publicarea unui roman. Planul merge înainte sau va mai dura până la publicare?
Mă gândesc în continuare la publicarea unui roman, chiar dacă am scris foarte puṭin în ultimele luni. După apariṭia cărṭii am simṭit un blocaj, şi nu am mai avut chef să scriu; mi se pare cumva firesc, fiindcă am lucrat la carte timp mulṭi ani, am scris deja multe texte, şi am inclus doar o parte dintre ele în volum; însă nu îmi fac griji, vreau să extind una dintre prozele din „Tonomatul” pentru a da un roman — dar va fi unul foarte diferit de povestirea de la care plec.
Nu cred că piaṭa de carte din România va arăta prea bine pe termen scurt şi mediu, situaṭia nu era grozavă nici înainte de pandemie. În orice caz, eu o să scriu de plăcere, şi o să încerc să mă gândesc mai puṭin la publicare. Cred că va fi o carte pe care o s-o scriu cu mai multă bucurie ca oricând, şi sunt sigur că asta o să se vadă şi în rezultatul final.
-Mulțumesc!
Mulṭumesc şi eu pentru întrebări,
Andrei Panṭu
(Sublinierile ne aparțin. Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, fotografie pusă la dispoziție de autor.)
