Andreea Novac este artist independent, coregraf şi performer. A studiat Psihologia la Universitatea Bucureşti şi apoi Coregrafia la Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică „IL Caragiale” București. Trece prin numeroase stagii de formare profesională și artistică, participă la rezidențe naționale și internaționale, creează spectacole de dans și performance, coregrafie pentru teatru şi film, lucrează interdisciplinar, susţine ateliere de dans contemporan. A fost coordonator de comunicare și consilier artistic în cadrul Centrului Național al Dansului București, este membru fondator al Asociației Developing Art și colaborează cu artiști și structuri independente sau instituții pentru a susține și dezvolta proiecte în domeniul dansului contemporan și artelor performative.
Andreea Novac este și directorul artistic al Festivalului Caleido, festival multicultural de arte performative care și-a propus să descopere și să promoveze diversitatea culturală și etnică. Cea de-a patra ediție a Caleido, anunțată inițial în luna noiembrie a anului trecut și amânată în contextul pandemiei, revine între 21-25 mai cu 20 producții independente de teatru, dans și performance care destupă minți și vorbesc despre subiecte actuale, șapte dintre acestea fiind producții Caleido, din care patru vor fi văzute în premieră. În calitatea sa de director artistic, ne-a vorbit despre festival, despre artiștii independenți, despre pandemie și adaptarea artiștilor la această perioadă grea. Îi mulțumim!
– Cine este Andreea Novac 😊 ?
În varianta prescurtată a biografiei mele scrie că sunt coregraf și performer independent, că sunt pasionată de creaţie coregrafică, educaţie artistică, discurs teoretic şi performativ. Mai scrie că îmi place să fac spectacole, că sunt un fel de tocilară a dansului, că țin frecvent ateliere și cursuri, că lucrez și în teatru, film și în proiecte interdisciplinare, că sunt membru fondator al unei asociații culturale și că am și ceva cunoștințe de psihologie și comunicare. Ce nu scrie este că îmi place să citesc mult și că mă calmez scriind, că fac din a învăța un scop în sine, că sunt veselă și empatică, că dau senzația unui om calm (este doar o senzație, nu sunt), că mă consider un om norocos, că aș vrea să am o florărie, că mă tem de stagnare, că nu-mi pot imagina ce s-ar fi ales de mine dacă la 20 și un pic de ani nu aș fi luat impulsiv decizia de a renunța la psihologie și de a mă apuca de dans, cel care avea să devină și profesie și plăcere. Nu citiți cele de mai sus romanțat.
– Care este povestea Festivalului Caleido și cum s-a apropiat Andreea Novac de acest festival?
Am cunoscut Festivalul Caleido la cea de-a treia ediție, în 2019, când a produs spectacolul Magic kills people in all kinds of performative hazards pe care îl semnez împreună cu Istvan Teglas. Mi-a plăcut și mi-a priit întâlnirea aceasta. În ipostaza de producător, Caleido a fost suficient de prezent încât să nu uit că este acolo și suficient de discret încât să am spațiu de desfășurare. Și foarte important, a avut încredere în mine. Probabil că și el a văzut ceva, căci în 2020 mi-a propus să colaborăm susținut și mi-a dat și o titulatură complicată. M-a numit director artistic. Una peste alta, și experiența de artist și cea director în Caleido au fost și continuă să fie o gură de aer proaspăt.
– Cum ai defini Caleido, ce reprezintă acest festival pe piața din România?
Nu cred în definiții, mi se pare că omoară fenomenele vii. Iar Caleido așa este: viu, cool, uneori obraznic, alteori incomod, amuzant, deștept. Ce cred că îl așează pe harta culturală din București și din țară este misiunea și viziunea pe care și le asumă: de a stimula dialogul intercultural și interetnic, de a susține diversitatea culturală și etnică, minoritățile culturale și etnice. De a da voce unor artiști și formă unor lucruri necesar a fi spuse și văzute.
– Ce înseamnă „spectacole independente în spații independente”? Mai sunt astfel de spații viabile sau, dimpotrivă, doar acestea sunt viabile?
Înseamnă că selecția și programarea sunt făcute exclusiv cu/din spectacole independente pe care, în condiții normale, le-ați vedea doar în spații independente. În condiții normale, adică nu în pandemie. Încercăm în felul acesta să ne aducem contribuția la dezvoltarea unui sector în care credem, un sector articulat și dinamic, ancorat în prezent. Spațiile independente sunt și vor rămâne viabile. Dar sunt foarte greu de susținut. Mai departe, ele sunt necesare pentru că propun alte modalități de a produce și prezenta spectacole, pentru că pot și știu cum să dezvolte proiecte cu impact, pentru că oferă modele alternative la ceea ce există deja (și funcționează sau nu prea). Spațiile acestea sunt modelele “așa da” pe care fiecare artist care s-a izbit de “așa nu” încearcă să le implementeze. Și, în cele mai multe cazuri, sunt timpul, nervii, viscerele și (nu exagerez) viața artiștilor care le fondează. Nu aș merge până acolo încât să spun că doar așa trebuie să funcționeze lucrurile. Cred că există loc pentru diferențe și diversitate, inclusiv în interiorul sectorului independent.
– Anul acesta, suntem la a patra ediție Caleido. Ce ne poți spune despre ediția din acest an, ce aduce aceasta nou în peisajul festivalurilor independente din România?
Anul acesta programul conține o parte consistentă de spectacole de dans și performance (coregrafic și teatral). Într-o anumită măsură acesta a fost rolul meu în festival: de a-l deschide către alte zone performative. Pe lângă cele 20 de spectacole pe care le difuzăm, vom avea și cinci ateliere practice la care publicul poate participa direct (ne-am dori să le organizăm față în față, sperăm să și putem) și o serie de podcasturi în care vorbim despre mizele artistice și sociale pe care spectacolele le pun în mișcare.
– Care sunt principalele teme ale festivalului din acest an?
Stereotip, feminism, comunitate, istorie recentă sunt cele patru teme principale. Nu le-am stabilit înainte, ele au reieșit din ceea ce artiștii au ales să propună în festival, din preocupările lor directe. Le găsesc foarte actuale, tocmai de aceea și vorbesc despre ediția din acest an ca despre una care pune o oglindă spartă în fața societății. Spartă, pentru că imaginea nu este nicidecum unitară, ea se construiește din bucăți/discursuri artistice disparate și extrem de diferite, care însă converg într-un același sens.
– Care sunt spectacolele care vor fi văzute în acest an în premieră?
Anul acesta prezentăm patru spectacole în premieră. Într-o ordine absolut aleatorie, ele sunt: Domnișoara Iulia (regia: Andrei și Andreea Grosu), un spectacol pe textul lui August Strindberg, de o cutremurătoare actualitate, Libretto Impostura (regia: Matei Lucaci-Grünberg) o comedie tristă cu accente absurde, care prezintă impostura în diferite grade, situații și nuanțe, Bildungswoman (regia: Elena Morar) un performance teatral care ridică o serie de întrebări importante despre devenirea identității feminine și APR [Adorație Performance-ului Radical] (cu/de: Irina Milan, Paul Dunca/Paula Dunker, Waana Neagu, Raj Alexandru/Ramya, Alex Bălă și Octavian), un performance coregrafic tribut corpurilor neconforme din scena de ballroom, văzute ca mișcare politică de rezistență.
– Am citit prezentarea spectacolelor invitate prin open call și mi s-au părut foarte interesante, cel puțin prin tematică. Ce ne poți spune despre acestea?
În vara lui 2020 am lansat un apel pentru spectacole invitate, încercând în acest fel să ajungem la artiști pe care nu îi cunoșteam încă și să deschidem festivalul și către alte orașe din țară. Am selectat două spectacole în urma open call-ului: Pe ei! (regia: Ionuț Caras) un spectacol absolut cutremurător despre mărturiile celor care au supraviețuit Experimentului Pitești și Uitasem (scenariul și regia: Gabriel Sandu) care pleacă de la povestea reală a unui băiat din Galați izolat de mama sa într-un garaj și crescut să creadă că este reîncarnarea lui Iisus Hristos.
– Cum s-a adaptat Caleido la pandemie? Sperați la un acces liber al spectatorilor în luna mai?
A fost dificil de organizat festivalul în pandemie, de fapt l-am organizat și reorganizat de câteva ori. Am modificat lucrurile stabilite din două în două săptămâni, am încercat să intuim riscuri și să răspundem flexibil schimbărilor. O echilibristică continuă, cu un teren instabil sub picioare. Ne-am pregătit inițial pentru noiembrie în varianta față în față, apoi l-am reconfigurat pentru online, apoi l-am amânat cu totul pentru mai 2021. Acum vom prezenta spectacolele online (înregistrate sau live stream) și vom încerca să organizăm atelierele față în față. Apoi au fost artiștii de care iarăși ne-am îngrijit cât am putut de bine, dar și pentru ei a fost extrem de greu să repete când online, când în sală, să întrerupă repetițiile, să le reia. Nu în ultimul rând a fost publicul, cu care deși ne-am dorit foarte mult să ne întâlnim, am preferat varianta sigură. Acces liber al publicului există, spectacolele pe care le prezentăm sunt gratuite. Dar nu mă aștept să putem reveni în săli (poate doar cu 30% capacitate) și oricum pentru noi ar fi prea târziu, căci deja festivalul este pregătit pentru difuzare online. Dacă am avea acces din nou, din mai, în sala de spectacol, pentru noi ar însemna să reorganizăm totul, a patra oară în jumatate de an.
– Cum s-a adaptat Andreea Novac la pandemie? A reușit să treacă peste inconveniente și să creeze în continuare?
Eu nu am traversat perioada aceasta ușor. Nici acum nu sunt mai bine, aș zice că este din ce în ce mai greu. Nu m-am odihnit, nu am făcut lucruri care să mă încarce, am muncit cumplit de mult anul trecut, la final am ajuns în epuizare fizică și psihică. Anul acesta nu se arată foarte plin, deci experimentez un alt tip de epuizare. Cumva reușesc tot timpul să îmi fac de lucru, dar sunt departe de ritmul cu care sunt obișnuită. Nu am creat nimic, nu mă simt creativă deloc, sunt bombardată de o grămadă de întrebări personale și profesionale. Mă simt la o răscruce, încerc să nu reacționez impulsiv (cum mi-e felul) ci să las lucrurile să se așeze și să gândesc în perspectivă. Intuiesc, privind în jur, ce urme a lăsat anul acesta în noi toți și aș vrea ca, cel puțin o perioadă, să îmi folosesc arta și skill-urile pentru altceva sau în alt sens, nu neapărat pentru a face și prezenta spectacole, ci pentru a crea contexte pentru întâlniri calitative cu publicul, pentru experiențe umane, care să ne facă bine, să ne ajute, să ne vindece.
– La final, te rugăm să te adresezi potențialilor spectatori Caleido: de ce ar trebui să ajungă la acest festival?
Ar trebui să vadă spectacolele din festival pentru că selecția este atât de variată încât vor avea de unde alege, pentru că spectacolele sunt și emoționante și amuzante și inteligente și acide și problematice și pline de energie, culoare, vibrație. Pentru că artiștii independenți merită să fie văzuți, pentru că arta este o nevoie, nu un moft.
