Revedere

Banuiesc ca toata lumea a luat parte la un moment dat sau altul la o ceremonie numita clasic si sobru revedere, indiferent daca a fost prilejuita de implinirea unui termen rotund (in general deceniile sunt considerate cele mai importante trepte temporale) de la finalizarea studiilor liceale sau a celor superioare. O traditie frumoasa a aducerii aminte, ar sustine unii, un obicei depasit si plin de ipocrizie, ar spune altii („Nu ne mai salutam pe strada, nu ne mai cunoastem si din zece in zece ani trebuie sa ne prefacem ca ne-a fost dor unor de altii”). Intre aceste doua extreme exista o plaja vasta de pareri, sentimente, viziuni, pozitionari, complexe (de superioritate sau de inferitoritate-insa cei care le au pe acestea sunt mai degraba tentati sa nu participe). Sunt sigur ca multe generatii se strang/s-au strans si se organizeaza/s-au organizat pe Facebook, in incercarea de a stabiliza si pune la punct Revederea de 10/20/30 de ani de la terminarea unui liceu subcolinar sau de campie asa cum sunt sute altele.

Nu poate fi negat un anumit grad de artificial- nu ne stiam toti colegii atunci (sau macar majoritatea), cum am putea sa ne aducem aminte acum, dupa doua-trei decenii? Din alta perspectiva, revine intrebarea daca a fi fost coleg cu cineva la un moment dat in viata reprezinta un argument suficient de puternic pentru a crede ca avem/sau am avut ceva in comun.

M-am amuzat comparand doua ipotetice si fictive revederi de douazeci de ani. Una care ar fi putut avea loc in 1985 si alta care are loc in 2015. Dupa cum se stie, intr-o clasa sau cancelarie sau sala de sport se face strigarea- cine mai traieste, cine a murit, cine ce a facut, cum a mesterit la viata care i-a fost data spre uzufruct.

1985

Diriginta incaruntita a fostei clase a 12-a F s-a ridicat si a deschis vechiul catalog aproape rupt. Nu-i placuse in mod deosebit clasa asta pe care o avusese la dirigentie patru ani, copii simpli din familii simple, clasa cu copiii stabilor fusese data unei alte profesoare care avea sotul membru al Comitetului Regional de Partid.

–Sa vedem cine si-a facut timp sa participe la modestul nostru eveniment, spuse ea cu o voce pitigaiata care-i enerva tot timpul pe fostii sai elevi pentru ca avea defectul de a o combina cu aere aferate de mare doamna esuata in acel liceu industrial (fost teoretic, dar schimbat de noile directive ale tovarasului Nicolae Ceausescu).

– Andrei Andreescu!

– Prezent. Sunt inginer constructor la Santierul Naval, doi copii, o Dacia 1310.

– Maria Belecleanu!

-Prezenta. Confectionera la Fabrica de Textile Esarfa Rosie, trei copii, doi gemeni baieti si o fata de 13 ani de care sunt foarte mandra, olimpica pe faza judeteana la Romana!

– Gheorghe Constantin!

–Prezent. Responsabil de Alimentara in sectorul 3 al Capitalei (murmure de admiratie in sala, soapte, intrebari susotite, diriginta a auzit doar Cand se baga banane, ne bagi si noua o pila, ai adus si tu ceva sa servim dupa, ai la tine un pachet de BT ? etc. pe care diriginta le-a retezat cu un autoritar, de parca cei din sala ar fi fost inca elevii ei: „Liniste sau va dau afara si va chem parintii la scoala”), doi copii, iar sotia este responsabila aprozarului de langa alimentara. Cu ocazia revederii noastre dragi, am adus o trei sticle de coniac albanez Skanterbleg, poci el numele fostului lider medieval din Muntii Albaniei si cinci cutii de creveti vietnamezi (alte soapte pe care Gicu, suveran, nu le baga in seama incepeau cu scartaru, zgarie-branza etc.). Multumesc.

-Bine, bine, spuse diriginta, acum nu ne intereseaza si cariera sotiei, socrilor si gradinita copiilor. Urmatorul este Angelo Draganescu. Unde este?

– Am inteles ca a ramas in Refege, sopti putin incurcat fostul sef de clasa, Ionica Ghitescu.

– Sa-i fie rusine ca a parasit republica noastra socialista in drumul ei spre edificarea societatii fara clase sociale, se incurca diriginta care nu stia cum sa iasa dintr-o situatie atat de delicata. Doar nu stia pe cine are in fata!

– Niculina Dobre! facu trecerea diriginta. Este?

– Sunt prezenta. Profesoara de socialism stiintific la Liceul Industrial 3 de utilaj petrolier, mama mandra a doi tineri pionieri. Sotul, responsabilul cu instruirea si sef de cadre la Uzina de Mecanica Fina.

– Bravo Niculina, facu diriginta multumita si dand din aratatorul mainii stangi, stiam eu ca ai sa te iti faci un rost adevarat in viata si ca vei deveni un stalp de baza, bravo... Ia sa vedem in continuare,cine mai era….da, Ion Ion!

– Prezent. Maistru lacatus la Combinatul de Masini Grele si Utilaje Spatiale. Apartament de la Combinat cu 3 (trei) camere pe Bulevardul Grivita Rosie (din sala alte murmure- cum ai facut, sa ne spui si noua la cantina, la bauta, da?)

2015

-Hello, dragi fosti elevi ai clasei a 12-a B, isi incepu fosta diriga discursul. Fusese o profesoara de gasca, nu lasase pe nimeni corigent la nesuferita ei materie (latina, limba aia moarta si in plina putrefactie).V-as ruga, daca nu va cer prea mult sa trecem in revista frumoasa componenta a clasei noastre… Ah, ce de amintiri, ce frumos era in 1995 si domnu Iliescu ce tanar si plin de viata si dorinta de a face mult bine si a dezvolta tara noastra frumoasa… Am uitat cum unii dintre voi ati fost impertinenti cu domnu’ Iliescu cand a venit in vizita in frumosul nostru orasel… Ia sa vad, si-si roti privirea prin clasa, micii aia golani au reusit sa-si faca timp pentru modesta noastra reuniune? Voiculescu, Gherghinescu, sunteti aici? Si-si roti privirea mioapa prin clasa. Cei doi nu erau prezenti.

– Sunt in Canada, doamna diriginta, spuse o femeie corpolenta din prima banca ce mirosea strident a jumatate de sticla de parfum Pacco Rabane 17, din ce am inteles io da pa Facebook s-au carat dupa ce au terminat facultatea… lucreaza prin IT.

-Ai ce? facu diriginta nedumerita.

– Adica d-aia cu calculatoarele si mofturi… adica softuri, preciza o alta femeie din banca a doua imbracata intr-un deux pieces grena destul de indraznet. Era Georgeta careia colegii ii spuneau in liceu Georgeta motoreta, greu de precizat de ce (nimeni nu-si mai aducea aminte).

– Da, la ce sa te astepti de la asemenea elevi, auzi tu, sa arunce cu papadii in sepepistii lu domnu presedinte si sa-i strige <Mai bine golani decat comunisti>. Niste neseriosi. Sa incepem, dragii mei, sa strig iarasi catalogul! Si, de data asta nu va ascult, hi, hi hi (una din glumele ei nesarate- fostii elevi, acum barbati si femei in intreaga plinatate a firii rasera de complezenta, in timp ce-si butonau nerabdatori gadget-urile, multi dintre ei nici nu auzisera elogiile aduse lui Ion Iliescu) Daca se poate, dragii mei, sa va inchideti sau debransati telefoanele, nu suport sa sune in timpul orei, multumesc. Riscati sa vi le confisc! adauga diriginta. Evident, toata lumea taie sonorul, dar continuau sa discute pe Facebook sau Messenger chiar daca se aflau la doar doi metri.

– Anton Antonescu!

–Prezent, stimata doamna diriginta. In primul rand, in deschiderea acestui scurt speech, doresc sa va multumesc pentru educatia alea care ne-a fost provided de acest renumit colegiu. In apararea mea, hi hi –si-si inalta fruntea dominand clasa si dealurile din jur- va pot pune la curent cu faptul ca sunt avocat specializat in litigii si divorturi, am doi copii si, evident, si eu sunt la al doilea divort. Isi roti privirea amenintatoare de mascul alfa catre colegele din spate. Casa, birou, casa de vacanta, Tuareg, conturi, tablouri. Multumesc. Voi lasa carti de vizita pe catedra.

– Ionut Blanciulescu! Unde esti tu hotomanule?

–Aici doamna diriginta! Sunt delighted sa fiu cu voi in aceasta spectaculoasa dimineata. Dupa multa munca am ajuns director general adjunct la celebrul distribuitor de tigle metalice si accesorii din tabla EnergoRoof Distribution. Spre deosebire de colegul meu, am trecut la activ doar un singur divort. Copil din prima castorie, inca unul din a doua.

– George Firitescu!

– Buna ziua dragi colegi, saru-mana draga doamna diriginta. Cu mare greutate am reusit sa prind ultimul avion din Londra de pe Heathrow unde lucrez ca analist specialist in tranzactii si alte operatiuni off-shores si de armament in leasing la celebra firma Standard- Richmann and Sons Entreprise. Munca imi rapeste tot timpul, asa ca viata mea personala este cam saraca: nici macar nu am avut timp sa divortez!

– Adina Ioan! Din prima banca de la geam se ridica o doamna zvelta, cu prestanta si care deborda a siguranta. Nu-si spuse speechul de la locul ei, ci inainta direct spre catedra unde diriginta avu impresia ca vrea sa-o detroneze, dar nu, se opri in spatele ei. Machiajul strident ii transformase chipul intr-unul aparent inflexibil, dur. Privirea colegilor barbati, dar si a colegelor femei deopotriva, fusese magnetizata inevitabil si de decoletul generos care oferea un bust nefiresc de ferm care contrasta puternic cu amintirea ei de acum doua decenii (Firitescu ii dadu un cot in costumul fin lui Anton Antonescu si-i sopti- ba fratele meu, esti sigur ca-i avea si atunci?). Cu greu colegii isi aduceau aminte cine fusese Adina Ioan in liceu. Existau zvonuri dar…

–Adina Ioan, CEO la Extra Green Energetic Power, abilitati in dezvoltare profesionala si personala, sustainable developper in private, vegana convinsa, doua pisici, vila, casa de vacanta, masini.

– Constantin Matei..unde-i?

-Am inteles ca-i undeva prin Spania prin agricultura sau constructii, preciza George Firitescu care parea ca le stie pe toate. Va dati seama ca n-a avut bani de avion, iar daca lua autocarul ajungea dupa chef, nu? si rase primul la gluma facuta.

– Andrei Marculescu. Este adevarat, dragul meu Andrei?

– Evident ca este o facatura, doamna diriginta si stimati colegi. Marculescu degaja un aer plin de sine, era imbracat intr-un costum scump, gatul fiindu-i strans teapan de o cravata rosie lata din matase scumpa. Isi pusese ostentativ cele trei super-smart-phonuri in fata, doua in stanga si cel de al treilea in dreapta. In timp ce vorbea se juca din reflex cu cheile de la limuzina Mercedes. Nu trebuie sa va luati dupa ce tot apare la televizor si suspina profund. Stiti bine ca tatal meu care a fost si este in continuare parlamentar, reprezentand cu stima si dezinteres judetul nostru, nu ar fi putut niciodata sa se implice in tranzactiile alea pe care acum DNA a inceput sa le ancheteze. In plus, citarea mea ca martor in procesul retrocedarii a 20.000 de hectare de padure este un abuz. Colegii il priveau cu simpatie si respect. El fusese cel care de altfel si organizase cheful la restaurantul hotelului care, se spunea in targ, ar apartine chiar unchiul sau, din intamplare, frate cu tatal sau, parlamentar la a 5-a legislatura.

Doua revederi, doua lumi, trei decenii. Dialogurile nu au nici o legatura cu realitatea istorica a Romaniei. Ele sunt Romania.