Touch of Evil (1958) – Stigmatul Răului
Regia: Orson Welles
Distribuția: Charlton Heston, Orson Welles, Janet Leigh
În istoria artei filmului, ‘Touch of Evil’, filmul ‘noir’ realizat în 1958 de Orson Welles, a avut poate un rol mai important în cinematografia europeană și în special cea franceză decât în cea americană. Este o poveste cu gangsteri care se petrece în zona de frontieră dintre SUA și Mexic, un film care adună pe generic câteva nume glorioase din cel puțin trei generații de actori, un film de divertisment și care urmărește succesul comercial, realizat însă cu mijloace de maestru al cinematografiei. Ca multe alte proiecte ale lui Welles, ‘Touch of Evil’ a avut o istorie agitată. Daca legenda este adevărată, tinerii cineaști francezi Truffaut și Godard s-ar putea să fi văzut filmul de mai multe ori decât Welles însuși, care declara că l-a văzut o singură data. În anii următori producției, cei doi, care acordaseră lui ‘Touch of Evil’ premiul lui ‘Cahiers du Cinema’, aveau să regizeze primele lor filme ca regizori independenți și să înceapă ceea ce se va numi ‘Noul Val Francez’. Cu toții au văzut atunci de fapt o versiune cinematografică editată de marile studiouri care nu a fost pe placul lui Welles. Noi, spectatorii de astăzi, ne bucurăm de o versiune restaurată și re-editată în 1998 după notele regizorului păstrate de Charlton Heston, actorul principal, versiune considerată mai aproape de intențiile lui Welles.
Acțiunea se petrece într-un orășel de frontieră din Texas. Astăzi, în epoca zidurilor dintre țări ne este greu să ne imaginăm că existau cu șase decenii în urma asemenea orașe prin care trecea o graniță marcată doar de ghereta unui vameș sau grănicer. Problemele se pare însă că erau cam aceleași ca astăzi, cu violență pe străzi și cu bande de traficanți de droguri controlând viețile de zi și de noapte (cu toate viciurile specifice) ale locuitorilor. Povestea, destul de complicată de altfel, a ofițerului de politie mexican Vargas (Charlton Heston) confruntându-se cu criminalii și cu poliția coruptă în frunte cu căpitanul Quinlan (Orson Welles), punându-și în pericol familia și în special pe proaspăta sa soție americană (Janet Leigh) s-ar putea încadra cu minime modificări în genul filmelor a căror acțiune se petrece de o parte și de cealaltă a violentei frontiere dintre Statele Unite și Mexic. Se poate spune de fapt că ‘Touch of Evil’ a inaugurat sau a fost primul film remarcabil dintr-o serie care continuă până astăzi.
Calitățile cinematografice ale filmului sunt de excepție. Avem de-a face, ca în multe dintre filmele lui Welles, cu o porție copioasă de secvențe filmate ‘din plonjeu’, de la prim planuri filmate de jos în sus până la trasee de mașini pe străzile orașului care nu îmi imaginez cum au fost filmate într-o vreme în care dronele nu existau nici măcar în vise. Pentru prima dată într-un film al marilor studiouri este folosit aparatul de filmat portabil în scenele de stradă. Regizorii francezi aveau în anii următori să folosească consecvent acest gen de filmări pe străzile Parisului. Și sunetul înregistrat direct în scene care se petrec în mașini este, cred, o premieră. Toate aceste procedee servesc acțiunea care curge fluent, filmul are ritm și umor. Intepretările actoricești sunt pe măsură.
Heston și Leigh sunt desigur protagoniștii, dar Welles fură reprezentația într-un rol de compoziție în care și-a adăugat prin machiaj vreo 20 de ani și 30 de kilograme structurii sale corporale nu tocmai firave. Denis Weaver crează un rol secundar de compoziție extrem de interesant. Marlene Dietrich este magnifică în cele vreo cinci scene cheie în care apare. ‘Touch of Evil’ este unul dintre acele filme clasice care reușesc performanța de a atrage și satisface atât pe spectatorii de film noir, cât și pe amatorii de filme de artă, și asta la peste 60 de ani de la realizarea sa.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Vertigoposters.com)
