3 Women (1977)
Regia: Robert Altman
Distribuția: Shelley Duvall, Sissy Spacek, Janice Rule
‘3 Women’ (1977) face parte din categoria filmelor lui Robert Altman în care visele joacă un rol important. Regizorul american menționa ‘Persona’ lui Ingmar Bergman ca fiind una dintre sursele principale de inspirație și ‘3 Women’ într-adevăr moștenește de la filmul maestrului suedez tematica relațiilor ambigue și a oglindirii identităților dintre două femei precum și structura narativă cu un eveniment violent și traumatic care împarte acțiunea în două părți foarte diferite. Și totuși, filmul lui Altman este original din multe alte puncte de vedere. În locul atmosferei claustrofobice și a decorului minimalist, aproape abstract, din ‘Persona’, avem de-a face aici cu o secțiune aproape naturalistă de realitate, înconjurată de orizonturile largi și de vegetația arsă de soare a desertului californian. Există în film și un puternic mesaj feminist, și o violență mocnită care nu suntem surprinși când izbucnește. Partea a doua a filmului include și un mister identitar, aproape ca într-un thriller. Este una dintre cheile în care poate fi interpretat filmul. Aproape fiecare critic și spectator are însă interpretările sale legate de acest film. Voi menționa câteva și poate că cei care vor să evite spoilerele ar fi bine să se oprească aici din lectură.
Pinky este o tânără din Texas, care ajunge la primul ei job într-o clinică spa de terapie geriatrică, într-un loc izolat din deșert. Millie, o salariata mai veche, este cea desemnata să o îndrume. Aceasta pare o femeie extravertită și vorbăreață, care cunoaște bine împrejurimile, inclusiv barul și pe bărbații interesanți, adică polițiștii locali și pe barmanul Edgar. Willie, soția acestuia, îi tolerează infidelitățile, așteaptă un copil și nu vorbește niciodată, preferând să se exprime prin picturi neliniștitoare care ornează pereții clădirilor și piscinele. Pinky este fascinată de Millie, dar în scurtă vreme și ea și noi, spectatorii, ne dam seama că în spatele exuberanței sale se ascunde o imensă singurătate și eșecuri repetate ale relațiilor cu bărbații și cu toată lumea din jur. Pinky devine colocatara lui Millie, dar relațiile dintre cele două femei se deteriorează, până ce intervine incidentul care o traumatizează fizic și psihic pe Pinky. Ceea ce se întâmplă de aici încolo este deschis interpretărilor. Suferă Pinky de amnezie? Perechea de oameni prea în vârstă veniți să o viziteze din Texas, pe care ea nu îi recunoaște, sunt părinții ei? Poate că Pinky pune în execuție un plan premeditat în care să puna stăpânire pe identitatea lui Millie, ca un fel de caz Ripley feminin? Sau poate că totul este doar un vis, fruct al delirului tinerei aflate în comă? Finalul este marcat de încă un eveniment traumatic, pe care nu-l vedem, doar ni se povestește despre el, dar s-a petrecut el în realitate?
Nu veți găsi răspunsuri, căci Robert Altman a lăsat rezolvarea misterului pe seama spectatorilor, și discuțiile stârnite de acest film continuă până astăzi pentru cei care l-au văzut sau îl vor vedea. Tocmai în această ambiguitate a identităților, în prezenta permanentă și din diferite perspective (ca personaje, în oglindiri) a gemenilor, în multitudinea de opțiuni posibile stă puterea și farmecul straniu al acestui film. Spre deosebire de femeile lui Bergman din ‘Persona’, cele două eroine principale din ‘3 Women’ sunt nu doar stranii, dar și bizare, fiecare în felul ei. Shelley Duvall și Sissy Spacek au avut ca termeni de comparație pe Bibi Andersson și Liv Ullman, și cred că ceea ce au realizat în acest film este pe măsură. Shelley Duvall face unul dintre cele mai bune roluri ale unei cariere în care – și din cauza fizionomiei – a fost împinsă spre roluri secundare de compoziție, în timp ce Sissy Spacek, care avea 27-28 de ani când a fost filmat ‘3 Women’ intră excelent în rolul unei fete cu vreo 10 ani mai tânără. Shelley Duvall a fost, se pare, și cea care a creat frescele din decoruri, care contribuie la atmosfera de straniu și de tensiune a poveștii, alături de muzica nearmonica și foarte potrivită compusa de Gerald Busby. Altman a vrut probabil să sublinieze caracterul oniric al poveștii, dar erau suficiente un sfert dintre minutele prea multe care prezintă grafic visurile sau delirurile lui Pinky. Este poate singurul aspect de criticat în acest film, unul dintre cele mai bune ale lui Altman, care se apropie de a fi o capodoperă.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
