Vice (2018)
Regia: Adam McKay
Scenariul: Adam McKay
Distribuţia: Christian Bale, Amy Adams, Steve Carell, Sam Rockwell
Viciu/ Vice – așa cum traducem „Vice” din limba engleză – sintetizează opinia regizorului scenarist despre Dick Cheney: vicepreședinte al Statelor Unite în timpul lui George Bush Jr. și responsabil de războiul din Irak, crearea Statului Islamic, legalizarea torturii (sub eufemismul „metodă îmbunătăţită de interogare”) etc.
Stilul prefigurat de Adam McKay în „The Big Short” atinge tavanul în scena dialogului shakespearian (neașteptat din punct de vedere scenaristic, dar pus în scenă cu unele dificultăţi actoricești – poate pentru a nu ieși cu totul din rol: doi bătrânei republicani, pe cât de duioși, pe atât de malefici) și se dezlipește de convenţiile cinematografice precum talpa unui pantof uzat, în momentul în care Christian Bale privește în obiectivul de filmat. „Vice” oscilează între o reconstituire cu aer de documentar și o parodie cu sclipiri de Oscar.
Greu de bănuit că sub masca lui Dick se ascunde Batman, sau că Lynne a învăţat – cu câteva roluri în urmă – un limbaj extraterestru. Transfigurările celor doi (Bale are probabil cea mai bună interpretare masculină dintre toţi actorii nominalizaţi la Premiile Academiei în 2018) sunt depline, cuceritoare, impresionante. Remarcăm că Satana (căruia Christian Bale îi mulţumește pentru inspiraţie în discursul de acceptare a Globului de Aur) capătă chip uman: prin relaţia celor doi soţi și prin reacţia lor la dezvăluirea fiicei celei mici, intenţia regizorului de a-l descoperi lumii pe Cheney ca pe un monstru, produce un recul. Dorește Adam McKay să arunce o palidă lumină asupra vice-președintelui? … sau știe că lângă un alb-murdar, negrul pare și mai negru?
Este în intenţia autorului să ne dezvăluie manipularea, lipsa unor repere morale (ilustrată atât de bine prin întrebarea „Noi în ce credem?” și răspunsul lui Donald Rumsfeld), cinismul, setea de putere și exercitarea ei într-un mod malefic. Putem să ne întrebăm cât de mult dorește același autor să îl imbecilizeze pe Bush Jr. până în punctul în care îl vedem ca pe un biet nevinovat… sau să îl căiască pe Colin Powell. Nu există însă niciun dubiu că Adam McKay vrea să ofere publicului un film neconvenţional ca formă de expresie, dar cu un mesaj caustic (îndulcit de umor sau de o distribuţie fericită) – și reușește.
