Le Deuxième Souffle (1966)
Regia: Jean-Pierre Melville
Distribuția: Lino Ventura, Paul Meurisse, Raymond Pellegrin
În zilele noastre, filmele care au o durată de peste două ore sau chiar două ore și jumătate nu mai sunt deloc o raritate, ba chiar dimpotrivă, au devenit aproape regulă. Nu așa stăteau lucrurile în 1966, când Jean Pierre Melville a regizat ‘Le deuxieme souffle’, un ‘film noir’ care asimilează și sintetizează experimentele cinematografice ale Noului Val francez, de care Melville era foarte apropiat, dar care are în același timp o structura narativă clasică, pornind de la romanul documentar al lui Jose Giovanni pe care îl ecranizează (Giovanni a scris de altfel și dialogurile filmului). La peste cinci decenii de la realizarea sa, filmul are în același timp un aer stilat (poate și datorită folosirii, pentru ultima dată în cariera lui Melville a peliculei alb-negru), dar și o modernitate și o cursivitate care îl fac ușor și interesant de urmărit. Nu m-am plictisit în niciun moment și nu am avut deloc senzația că filmul (pe care l-am văzut în versiunea completă de 150 de minute) ar fi prea lung.
Jean-Pierre Melville abordează aici o temă pe care o va continua în filme ulterioare și mai ales în ‘Le Samourai’ pe care eu îl consider a fi capodopera sa cinematografică – tema codului de onoare al lumii interlope. Solidaritatea între cei aflați în partea întunecată a legii impune protejarea reciprocă a răufăcătorilor, inclusiv a rivalilor, în contactele cu oamenii legii și impune tăcere absolută chiar și în condițiile anchetelor celor mai dure. Turnătorii și cei care colaborează cu poliția sunt, conform acestei ‘morale’, cea mai joasă specie umană, și soarta care îi așteaptă este moartea. Filmul începe cu evadarea lui Gustave ‘Gu’ Minda, eroul principal al filmului, interpretat de Lino Ventura cel minunat, din închisoarea unde ispășea o condamnare pe viață. Când comisarul care îl urmărește folosește o înregistrare ilegală pentru a-l compromite, recuperarea onoarei devine pentru el mai mult decât o obsesie, mai importantă decât dragostea și chiar decât viața.
Este unul dintre rolurile solide și generoase din cariera lui Lino Ventura, un rol care i se potrivește de minune. Îi dau replica încă câțiva alți actori excelenți – Michel Constantin cunoscut din multe alte filme cu gangsteri, Paul Meurisse pe care îl cunoșteam din clasicul ‘Diabolique’ realizat cu un deceniu în urmă în rolul comisarului de poliție vorbăreț și uns cu toate alifiile, și Christine Fabrega pe care eu nu o cunoșteam până acum care-și asumă cu aplomb rolul iubitei fără speranță a eroului. Imaginea aplică cu iscusința lecțiile învățate de Melville în perioada Noul Val, aducând pe ecran Parisul și Marsilia umbrelor, barurilor și cluburilor de noapte, cu muzică de jazz în fundal în stilul filmelor americane adorate de tinerii regizori francezi ai perioadei. Peisajul arid și spectaculos al șoselelor sudului Franței este un excelent decor pentru urmăriri și jafuri spectaculoase, și în plus avem ocazia să vedem portul Marsiliei așa cum arăta înaintea renovărilor care l-au transformat în obiectiv turistic. ‘Le deuxieme souffle’ este un excelent film cu gangsteri, dar și un film psihologic, exact și credibil în creionarea personajelor, care merită să fie văzut din mult mai multe motive decât nostalgia. Aveți grijă însă să vedeți versiunea originală din 1966 și nu remake-ul din 2007, regizat de Alain Corneau cu Daniel Auteuil și Monica Bellucci în rolurile principale, care se pare că este mult mai slăbuț.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Amazon.fr)
