Taxi Driver (1976) – Soferul de taxi
Regia: Martin Scorsese
Actori: Robert De Niro, Cybill Shepherd, Peter Boyle, Jodie Foster, Harvey Keitel
Multi dintre noi au impresia ca traiesc intr-o lume plina de murdarie, chiar privita numai la nivel uman. Cu toate acestea, putini au curajul sa ia initiativa, sa se trezeasca din pumni si sa incerce sa schimbe propria perspectiva, sa stearga macar pe alocuri murdaria ce ii inconjoara. Si mai putini, iau atitudine de-a dreptul transanta, luand o arma in mana si incepand sa impuste pe toti cei care ne fac viata mai intunecata. Despre aceasta minoritate este vorba in film.
Un sofer de taxi nonconformist (caci cine ar avea curajul sa isi asume o slujba de noapte, fara sa refuze niciun fel de client, inclusiv din cartierele rau-famate) colinda noapte de noapte New York-ul, fara o motivatie oarecare. Pur si simplu, asta e viata lui, desi vocea din fundal marturiseste din cand in cand ca si-ar dori ca, intr-o zi, ” un potop sa vina si sa spele toata murdaria de pe strazi”-prostituate, pesti, drogati sau traficanti de droguri, criminali. Este doar un monolog interior sau este o premeditare asupra a ceea ce va urma?
Travis Bickle (jucat magistral de Robert De Niro, intr-unul dintre primele sale roluri de succes, sub mana maestrului Martin Scorsese) incearca sa se integreze totusi in societate. Intr-o societate insa prea inalta pentru imaginea sa, Betsy, frumoasa sustinatoare a unui viitor candidat la presedintie, fiind prea timida si din alta liga: il place, dar nu accepta intrarea la un cinematograf pentru adulti, locul lui favorit. Integrarea in randul societatii care nu il vrea, nu ii reuseste si, din aceasta clipa, urmeaza declinul: isi cumpara un intreg arsenal de arme in tentativa de a atrage atentia lumii asupra sa.
Dupa o incercare de a-l ucide pe candidatul la presedintie, favoritul lui Betsy, se angajeaza in eliberarea unei prostituate adolescente, interpretata de Jodie Foster, aflata la varsta in care nu stiu ce este bun si ce este rau, nici ceea ce isi doreste de la viata. Misiunea lui devine aproape sinucigasa, pentru ca nu isi gandeste actiunile, desi le premediteaza. Chiar daca devine un erou (de-a dreptul ciudat), nu inseamna ca si-a revenit. Finalul il gaseste in aceeasi meserie, destul de greu de facut in conditiile date (nu uita sa precizeze intr-un monolog ca diminetile, la revenirea din cursele nocturne, sterge mereu bancheta din spate de urmele de sperma si uneori de sange).
Luarea vietii in propriile maini este, in cele din urma, eliberarea lui Travis si redescoperirea propriei meniri. Construit intr-o maniera ce aminteste de filmele noir (doar cu cateva caracteristici: vocea din fundal, muzica jazz), este un film extrem de realist si actual: nicaieri nimic nu s-a schimbat, nicaieri vorba violenta si in argou nu a disparut, injuraturile si prostituatele apar la tot pasul si in zilele noastre. Un duo de referinta: Martin Scorsese-Robert De Niro.
2 comments