Taken (2008)
Producător: Luc Besson
Regia: Pierre Morrel
Scenariul: Luc Besson & Robert Mark Kamen
Distribuţie: Liam Neeson, Maggie Grace, Famke Jannsen
Muzica: Nathaniel Mechaly
Taken este un film care nu mai are mult pentru a ajunge la statutul de film-cult şi, în plus, a avut încasări peste aşteptări, încadrându-se în trend-ul de filme nord-americane finanţate de producători din toată lumea. Deşi produs de binecunoscutul regizor francez Luc Besson, acest film nu păstrează deloc naturalismul şi arta abstractă a cinematografiei franţuzeşti, deşi în esenţă nu a fost un blockbuster.
Poate fi considerat, în acelaşi timp, și o variantă timpurie, cu o temă diferită, a lui Drive (2011).
Brian Mills (Liam Neeson), fost agent CIA, vrea să refacă legăturile cu fiica sa, Kim (Maggie Grace), după ce ani de zile fusese plecat în misiuni, motiv pentru care şi divorţase de soţia sa, Eleanor (Famke Jannsen). Filmul începe încet şi confortabil: Kim vrea să plece într-o excursie la Paris, iar tatăl ei nu e este de acord. Cu toate acestea, o conduce pe fiica sa la aeroport şi o roagă să îl sune cum ajunge. În Franţa, Kim şi prietena ei, Amanda, cunosc un tânăr cu care împart un taxi şi care le invită la o petrecere. Curând după ce ajung în apartament, ele sunt răpite, iar Brian ascultă totul prin mobilul fiicei sale. Unul dintre bărbaţi îi găseşte telefonul şi are loc una dintre acele replici memorabile, care rămân in amintire dupa ce am uitat restul filmului: Brian îi vorbeşte necunoscutului şi îi spune că: ”Dacă nu îmi laşi fata să plece, te voi urmări. Te voi găsi. Şi te voi ucide.” Spus cu vocea de leu (Cronicile din Narnia :D) a lui Liam Neeson, acest mic discurs ne-ar fi speriat pe toţi. Însă nu pe un traficant de carne vie dintr-un alt capăt de lume.
Taken nu poate fi privit doar ca un film cu multe împuşcături, bătăi şi curse cu maşini. Sunt destule, însă adevărata dramă stă în realitatea traficului de persoane. Acest lucru se petrece în fiecare zi, în toată lumea. Mii de femei dispar şi sunt obligate să se prostitueze, să se drogheze, să se vândă şi să devină doar saci de carne, spre a fi vânduţi oriunde. În timpul unei licitaţii, fraza de final are o conotaţie sumbră şi foarte tristă. Referindu-se la fetele care fuseseră răpite şi vândute, o voce robotică anunţă licitanţii: Vă puteţi prelua cumpărăturile de la capătul holului.
Vieţi, oameni, femei tinere, tratate drept nişte simple bunuri. Dacă lumea ar gândi după modelul acesta, cu ce am fi noi mai presus decât o cutie de carton sau o lanternă de buzunar?
Realismul cu care a fost înfăţişat acest subiect este demn de toată lauda, deşi probabil a împiedicat mulţi oameni din a mai pleca în vacanţă liniştiţi. Ar fi putut fi elaborat puţin mai mult, viaţa fetelor puţin mai descrisă, însă pentru un film PG-13 este suficient şi îi felicit pentru ce au reuşit să facă sub aceste restricţii.
Sountrack-ul a fost foarte bun, cuprinde în mare parte sunete electronice, însă foarte potrivite pentru fiecare scenă. Liam Neeson şi-a refăcut statutul de erou, realizând un rol potrivit, dramatic în momentele corespunzătoare şi a fost mereu arătos cu o geacă de piele. Iar Maggie Grace mi s-a părut excelentă. Pentru o actriţă nouă, a jucat cu o naturaleţe şi un şarm impecabile, a plâns surprinzător de realist şi a fost fericită exact aşa cum trebuie. Cel mai bun joc actoricesc, după Liam Neeson, din acest film.
Deşi nu perfect, Taken nu e un film-popcorn. Merită văzut în tihnă, singur(ă), pentru ca mai apoi să te poţi duce la cei pe care îi iubeşti şi să îi îmbrăţişezi.
Eu aşa am făcut. 🙂
Nota: 8/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=CvUxdQ4q-Lg’]
