Surrogates (2009)
Regia: Jonathan Mostow
Distribuția: Bruce Willis, Radha Mitchell, Ving Rhames, James Cromwell
Nu m-as fi spetit sa scriu despre aceste doua filme ne-istorice, daca nu m-ar fi surprins critica atenta pe care o produc asupra societatii de astazi si a tendintelor ei perverse.
In Surrogates, avandu-l in rolul principal pe durul Bruce Willis (jucand rolul unui politist care investigheaza cateva crime ciudate), un film care se doreste S.F., dar care pleaca de la realitati ale momentelor actuale, oamenii nu-si mai traiesc viata prin intermediul propriilor corpuri, ci imprumuta roboti care indeplinesc toate functiile corpului uman, surogate ale umanitatii, insa surogate perfecte ale corpului uman la tinerete. Astfel incat visul tineretii fara batranete din basmele romanesti capata corporalitate.
O satira subtila a obsesiei actualei societati catre perfectiunea fizica – a se vedea avantul pe care l-a luat in tarile dezvoltare chirurgia estetica, domeniu in care se pompeaza si din care ies o groaza de bani. Oameni trecuti de prima si chiar de a doua tinerete, conectati prin aparate speciale la niste clone tinere, extrem de atragatoare, ale caror coordonate puteau fi modificate dupa dorintele si fantasmele beneficiarului. Aceasta moda acaparatoare risca sa inlature si transforme radical umanitatea, insa Bruce Willis, eternul bun politist, renuntand la clona perfecta, urmareste cazul unor asasinate malefice: cipul clonelor era „prajit”, insa acesta eliminare a clonei care ar fi putut fi usor inlocuita cu o alta unitate, ducea si la „prajirea creierului” utilizatorului. Deznodamantul este unul firesc, clonele fiind eliminate fara ca posesorii si proprietarii lor sa fi asasianti, ci doar obligati sa-si preia viata in propriile maine si, implicit, sa accepte ca perfectiunea corpului este o himera, ceea ce singularizeaza rasa umana este aportul adus de spirit care doar el, daca sufla peste corp, poate sa-l transforme de o maniera iremediabila.
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=tj-sC92wows’]
The Joneses (2009)
Regia: Derrick Borte
Distribuția: Demi Moore, David Duchovny, Amber Heard, Ben Hollingsworth, Gary Cole
Cel de-al doilea film, The Joneses, spune o poveste de marketing. Cum se pot atinge si stimula dorintele consumiste ale omului modern. Se alege un oras foarte bogat din America unde este infiltrata de catre o agentie de marketing o celula, o aparenta familie perfecta (David Duchovny si Demi Moore fiind sotul si sotia, cu doi copii adolescenti), dar una fictiva, caci toti cei patru membrii ai familiei erau doar angajati… sa promoveze anumite produse ale partenerilor comerciali ai firmei.
Filmul aduce in discutie snobismul claselor avute, folosit de cei patru pentru a creste vanzarile unor produse de lux: masini de lux, echipamente de golf (un sport prin excelenta dedicat oamenilor bogati), parfumuri scumpe, vinuri scumpe, plasme de 3 metri, ceasuri scumpe, tot felul de gadget-uri pentru teen-agerii americani ultimul racnet, etc. Familia perfecta, The Joneses, devine rapid cea mai en vogue familie din bogatul orasel. Organizeaza petreceri pentru a-si expune tuturor vecinilor si aparentilor prieteni bogatia, pentru a oferi zvonuri si barfe suculente (ce si-au mai luat aia? etc. Chestiuni care au un mare succes si in Romania, o tara infinit mai saraca decat SUA, dar nu aceasta conteaza, ci gradatia sociala, plasarea pe harta sociala a unei comunitati). Regulat, cei patru sunt vizitati de managerul responsabil cu monitorizarea vanzarilor care le prezinta cifrele, sunt premiati daca au cresteri spectaculoase sau, dimpotriva, criticati si amenintati cu somajul daca se culca pe o ureche.
Contagiunea celorlalte familii este totala, insa atunci cand ea ajunge sa faca victime la propriu (un vecin, Gary Cole, celebru din serialul The Midnight Caller de la inceputul anilor 1990, se sinucide, caci pentru a-si multumi insatiabila sotia si pentru a tine ritmul cu vecinii bogati in aparenta si care vand aparente, cheltuieste banii pe care ar fi trebuit sa-i dea pentru a-si plati ipoteca imensei vile), povestea devine tragica, depasind cadrul unei simple expuneri propagandistice, de marketing subtil postmodern.
Doua expuneri semnificative ale raului si tentatiei care continua sa ne dea tarcoale, doua exemplificari simpatice a ceea ce ni se poate intampla daca pierdem controlul si contactul cu umanitatea noastra directa si credinta (din punctul meu de vedere), a carei principale componente ar trebui sa fie umilitatea si constiinta desertaciunii („vanitas vanitatum et omnia vanitatum”). Sprijinindu-ne de ea, suntem puternici precum o canta Bono: „Though I walk through the valey of the shadow I will fear no evil”.
Nota: 9/10 (pentru ambele filme)
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=n2Y3GoN2PGw’]
