The Dead Zone (1983)
Regia: David Cronenberg
Distribuția: Christopher Walken, Brooke Adams, Tom Skerritt, Martin Sheen
Realizat în 1983, ‘The Dead Zone’ se încadrează într-una dintre cele două perioade faste ale creației (altfel destul de inegale) a regizorului David Cronenberg. Filmul are multe dintre dintre caracteristicile – mai bune sau mai rele – ale cinematografiei anilor ’80 și ale ecranizărilor după cărțile lui Stephen King. La aproape patru decenii de la realizare spectatorii de astăzi pot găsi destule motive de critică legate de exemplu de lipsa de credibilitate a unor dialoguri și situații, de cinematografie sau de stilul desuet și exagerat dramatic al actorilor. Cu toate acestea senzația pe care am avut-o la sfârșitul vizionarii a fost a unui film horror inteligent și a unei experiențe cinematografice interesante. ‘The Dead Zone’ arată ca un film al anilor ’80 care a supraviețuit bine trecerii timpulu și este – în opinia mea – una dintre ecranizările bune inspirate de cărțile lui Stephen King sau chiar scrise de acesta, o colecție de filme care numără multe sute de titluri, cu câteva realizări remarcabile dar și cu multe eșecuri răsunătoare.
Durează câteva minute pentru a ne da seama că actorul care îl interpretează pe tânărul profesor Johnny Smith, ochelarist și îndrăgostit, este Christopher Walken, și el desigur într-o versiune mult mai tânără, dar având deja în 1983 în palmares câteva filme formidabile. Smith este un erou tipic al cărților lui Stephen King, un tânăr cu un nume banal trăind o viață liniștită de profesor într-un orășel adormit, îndrăgostit și aproape de căsătoria cu o colegă, profesoară și ea la școala locală. Se întâmplă un accident care schimbă tot cursul vieții eroilor și declanșează evenimentele în film. În ‘The Dead Zone’, după o comă de cinci ani, Johnny Smith se trezește nu numai pentru a vedea că lumea din jurul său s-a schimbat dar și pentru a constata că accidentul i-a dat puteri supra-naturale care pot fi o binecuvântare sau un blestem – în cazul lui puterea de a citi trecutul celor cu care vine în contact dar și de a le prezice viitorul. Forța de impact a intrigilor lui Stephen King constă în faptul că nu încearcă să explice prea mult din fenomenele fizice sau psihologice, și atunci când explică o face mai mult la nivel de popularizare. Categorisirea cărților lui King și a filmelor care sunt inspirate de acestea ca science-fiction este în opinia mea în cele mai multe cazuri o greșeală. Ele aparțin mai degrabă genului fantastic sau horror, descind din E.T.A. Hoffmann și E.A. Poe mai mult decât din Jules Verne.
Pentru ca schema să funcționeze, credibilitatea științifică trebuie să fie înlocuită cu credibilitate artistică. În filme aceasta necesită consistența intrigii cu ideea fantastică, o concepție vizuala și o selecție a actorilor care să imerseze spectatorii în poveste fară a simți nevoia să folosească realitatea ca referință. Christopher Walken domină acest film, trăind pe ecran transformările eroului de la trauma accidentului, prin șocul trecerii timpului, cunoașterea puterilor cu care l-au înzestrat evenimentele și decizia de a-și folosi forțele pentru a interveni în viețile celor din jur. David Cronenberg a avut șansa unuia dintre scenariile cele mai consistente din filmele inspirate de cărțile lui Stephen King.
Alte filme aveau să explore mai târziu teme similare (puterile supranaturale ale eroilor dobândite în urma unor evenimente traumatice) inclusiv paradoxurile temporale deschise de influențarea viitorului. Cronenberg nu este interesat de aceste complicații. Eroul său consideră ‘darul’ previziunii mai mult ca un blestem până în momentele în care înțelege că-l poate folosi întru bine. Acea ‘zonă moartă’ menționată și în titlul filmului nu numai că furnizează ambiguitatea care face diferența dintre explicația rațională și fantastic, dar și oferă o zonă de libertate în care aspirația spre bine a eroului principal (și a spectatorilor care simpatizează cu el) poate acționa. ‘The Dead Zone’ este un exemplu al faptului că genul horror poate conviețui foarte bine și cu mesajele pozitive atunci când dozarea emoțiilor este exactă și când execuția artistică este precisă.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Walmarkt.com)
