Spinning Man (2018)
Regia: Simon Kaijser
Scenariști: Matthew Aldrich, George Harrar (autorul romanului omonim „The Spinning Man”)
Actori: Guy Pearce, Pierce Brosnan, Minnie Drive
În ultima perioadă, când spațiul online este sufocat de CoVid – 19 și de isteria generală a maselor, este din ce în ce mai dificil să găsești recomandări de pelicule cinematografice care te-ar îndepărta nițel de fundalul zgomotos existent. Și iată că după o căutare aproape disperată am dat de un film mai mult decât ciudat. Pentru cei care nu mă cunosc, le ador. Ciudățenia unor tipare cinematografice este, adeseori, unica modalitate de a salva impresiile ulterioare provocate de peliculă.
Istoria din „Spinning Man” este ciudată, prin definiție. Îl are în centrul acțiunii pe profesorul de filosofie Evan Birch, angajat impecabil al unei instituții educaționale prestigioase, autor de cărți și familist exemplar. Mutat de circa 2 ani într-un nou oraș, acesta își duce activitatea profesorală fără cusur și își crește cei doi copii fermecători alături de o soție minunată. Toate bune și frumoase până în acest moment. Apoi dispare o studentă: Joyce Bonner. O brunetă minionă, frumoasă, despre care toată lumea are de spus doar lucruri bune. În acel moment, atenția comunității se mută asupra profesorului Birch. În prim plan, apare detectivul Robert Malloy, jucat de carismaticul Pierce Brosnan, care încearcă să deznoade întreg firul problemei și să ajungă la miezul adevărului.
Per ansamblu, pelicula este o cronică moralizatoare asupra faptului că în orice situație secretele devin accesibile tuturor, iată de ce, uneori, fugind de propriul său sine, eroul central se ciocnește de întrebări existențiale și de probleme care îi depășesc înțelegerea. Țin să menționez că filmul nu este ușor de înțeles, iar momentele în care ți se pare că adevărul a ieșit la iveală se poticnesc de stupefacție și șoc.
Filmat în cele mai bune tradiții ale cinematografiei americane, pelicula este o experiență inedită pentru cei care își doresc un plăcut ”stres” cinefil. Evident, turnurile de subiect și maniera în care personajele își trăiesc drama au adăugat filmului un șarm aparte, deoarece avem câteva linii de subiect care se desprind, se rup și se împletesc în diferite forme. De exemplu, personajul central este un profesor cu slăbiciuni evidente pentru studente tinere și delicate. Acest lucru este confirmat de flash-urile de memorie și imaginație care-l chinuie. Soția acestuia este o femeie frumoasă și sinceră, care traversează toate etapele negației, de la apărarea consortului și până la o agresivitate tacită. Cert este că impresia lăsată de acest cuplu nu se rezumă doar la o compasiune, ci la o constantă confuzie.
Ce mi-a plăcut în mod special la acest film? Iată o întrebare cu răspuns multiplu:
- Actorul Guy Pearce care a intrat perfect în rol și a reușit să transmită un mesaj de impact: câteodată mintea ne este cel mai mare dușman. Apropo, mi-a plăcut prestația cu care acesta a traversat învinuirile, prostrația cu care acesta își combate propriile stări. Pe alocuri, a reușit să mă înfurie cu desăvârșire.
- Minnie Driver – foarte bun joc artistic în pielea soției. Înțeleg ce provocare mare este să transpui în realitate emoțiile unei persoane care s-a pomenit într-o astfel de situație. Și nu e dificil doar ca parte emoțională, ci și ca fizic. Toate aceste provocări care o lovesc nu reușesc să-i distrugă starea de spirit.
Ce m-a dezamăgit? Poate suna subiectiv, dar de la Pierce Brosnan m-am așteptat la o prestație mai puternică. De această dată am văzut un actor îmbătrânit și obosit, senzație care nu m-a părăsit de-a lungul întregului film. Cert este că filmul pe de-a-ntregul mi-a plăcut și s-a încadrat perfect alături de alte experiențe psihologice pe gustul meu.
Nota: 8/10
https://www.youtube.com/watch?v=91MWq3h2SBM
Surse foto:
1. Cover film – http://jeanpaulwall.se/
2. Cadru 1 – yahoo.com
3.Cadru 2 – taylorholmes.com
