„Nowhere Special” (2020) – Un loc ca oricare altul
Regia: Uberto Pasolini
Distribuție: James Norton, Daniel Lamont
Nici nu știu efectiv cu ce să încep. Cred că trebuie să spun că sunt o persoană emotivă, un spectator care nu se sfiește să plângă atunci când vede drame pe micile și marile ecrane. Nu mi se pare o dovadă de slăbiciune, ci mai degrabă o posibilitate de a empatiza, de a da dovadă de omenie într-o lume guvernată de egoism. Poate din acest motiv am marele noroc de a da peste filme care pur și simplu bulversează.
„Nowhere Special” este cu siguranță un film memorabil. Creația regizorului Uberto Pasolini (regizorul peliculelor „Still Life” și „Machan”), cu James Norton (a jucat în producții precum „Little Women” sau „Mr. Jones”) și Daniel Lamont în rolurile centrale, spune istoria lui John și a fiului său Michael, în vârstă de trei ani. Vă gândiți că e poate vorba de o nouă interpretare a clasicului „Pursuit of happyness”? Mici tangențe secvențiale veți găsi, precum ar fi linia de subiect care reflectă abandonul maternal și cel al consolidării relației tată – fiu. Diferența majoră este că John are cancer și i-au mai rămas doar câteva luni de viață, pe când fiul său are doar trei ani și întreaga existență înainte.
Întregul film este un periplu emoțional, cu urcușuri și coborâșuri, un soi de montagne russe în care se perindă figuri dezinteresate sau extrem de emoționale (este vorba de posibilii adoptatori pe care John îi caută) și căderile nervoase ale unui părinte care își vede moartea cu ochii, iar unica sa grijă rămâne a fi acel pui de om cu ochii larg deschiși, mirat de tot ceea ce vede și simte.
„Nowhere special” nu este un film despre joc artistic impresionant, este mai degrabă o peliculă despre mimare, despre a reda prin emoții cuvinte nerostite. Pauzele reflexive ale personajului central, accentele simbolice, momentele de retrospecție ale unui trecut despre care nu se vorbește, dar care încă persistă – iată câteva dintre elementele care transformă acest film într-un motiv de a simți un nod în gât și de a plânge.
Filmul are la bază o istorie reală, despre care însă regizorul nu ne spune altceva decât o scurtă mențiune la final. Sinceră să fiu, cred că este un film al multor drame, un film în care veți găsi istoria unui bărbat solitar, dar demn de a-și crește fiul, istoria unei femei care nu poate avea copii, dar care și-i dorește mai presus de orice, istoria unor adoptatori obsesiv compulsivi, care văd în figura unui copil încă un proiect de succes. Acest amalgam, acest puzzle emoțional te însoțește de-a lungul întregului film și te apasă. Un alt punct forte al filmului este atmosfera redată impecabil, maniera în care regizorul construiește anturajele și personajele secundare, înzestrându-le pe fiecare în parte cu un bagaj, cu o traumă pe care și-o trăiește. John este și un mesager al morții, un om venit să perinde lumea la ai săi 34 în căutarea unor părinți perfecți pentru fiul său.
„Nowhere Special” este un film despre contrastul dintre viață și moarte, dintre frică și curaj, dintre început și sfârșit. Este un film cu și despre oameni simpli aruncați în vâltoarea unui destin crâncen.
În cinematografele din România din 10 septembrie, distribuit de Independența Film.
Nota: 10/10
(Sursă fotografii: youtube.com, cineuropa.org)
