MO (România, 2019)
Regia: Radu Dragomir
Cu: Dana Rogoz (Mo), Mădălina Craiu (Vera), Răzvan Vasilescu (profesorul Ursu)
Co-producție Scharf Film și Strada Film
Ideea acestui film mi-a venit după ce am văzut o știre la TV cu o studentă de la Cluj, care își filmase pe ascuns profesorul în camera de cămin, în timp ce acesta îi cerea să întrețină relații sexuale în schimbul promovării examenului, la care o picase timp de trei ani la rând, spune regizorul Radu Dragomir. Câteva replici care se pot auzi în cursul înregistrării, devenite virale pe internet în acea perioadă, se regăsesc și în film. Era 2015. Cu scenariul gata, s-a adresat unor oameni din industria cinematografică, să își dea cu părerea; i s-a spus că filmul nu ar beneficia de un subiect, fiind previzibil și deloc interesant pentru public. Asta l-a ambiționat și mai mult.
MO a fost prezentat, în avanpremieră, în cadrul Zilelor Filmului Românesc, la TIFF (2019). Va intra în cinematografe din toată țara începând cu 4 octombrie, iar noi l-am văzut chiar de ziua Danei Rogoz (Mo), pe care și-a sărbătorit-o și alături de echipă, media și prieteni, la Grand Cinema & More, pe 26 septembrie.
Așa cum au declarat, în repetate rânduri, membrii echipei și distribuitorii, dar și criticii, MO are un subiect incomod pentru societate – poate mai ales cea românească. Cu un profesor între două vârste (Răzvan Vasilescu), care emană o carismă greu de înțeles pentru mine, personal, însă probabil de impact pentru majoritate, care își invită două dintre studente acasă, în plin centru vechi, pentru o seară culturală și gastronomică, și două tinere restante, capabile de aproape orice pentru a-și trece examenul, filmul pare previzibil și mai că ai fi tentat să faci afirmații similare cu cele aparținând primelor persoane consultate de regizor, în faza de scenariu.
Și totuși, în ciuda scenariului oarecum previzibil, deși bănuiești ce urmează să se întâmple și anticipezi momentele tensionate, situația escaladează într-un fel la care, personal, nu mă așteptam. Nu mă gândeam că aproape voi striga către Vera (Mădălina Craiu) de pe ecran, și nici că voi trăi sentimente amestecate, de revoltă și greață. Nu mă gândeam nici că voi participa la cea mai lungă sesiune de Q&A din ultimele luni, sesiune în care mulți spectatori au ținut să își exprime părerea și să își împărtășească experiențele.
Despre film și despre felul în care este structurat aș prefera să nu dau mai multe detalii, de dragul păstrării câtorva elemente-surpriză. În schimb, apreciez munca depusă, cu un buget redus (potrivit declarațiilor echipei) și cu obstinație, și mai ales implicarea în campania de promovare. Apreciez jocul Danei Rogoz și al Mădălinei Craiu, ambele având roluri deloc facile de susținut și de păstrat în sfera credibilității, și, firește, personajul construit de Răzvan Vasilescu, personaj care se înscrie lejer într-o galerie universală de villains carismatici.
Nota: 7/10
Am discutat, în schimb, cu Monica Felea (Bad Unicorn), care și-a făcut timp să îmi povestească despre planurile de promovare a filmului, dar mai ales de organizare a unor proiecții urmate de discuții cu impact, în facultăți și în licee.
Cum ați ales acest film pentru distribuție?
Noi l-am văzut la TIFF, în avanpremieră. A primit feedback excelent – Mihai Chirilov a afirmat că va fi un film-șoc. Publicul clujean a reacționat intens, au fost oameni care au venit la Dana și i-au povestit experiențele personale, așa că ne-am dat seama că e genul de film care naște multe discuții și dezbateri. Un alt aspect foarte important pentru noi, ca distribuitori, este că atât Radu, regizorul, cât și Dana, au disponibilitatea de a se implica în promovarea filmului, ceea ce se întâmplă rar în România, fiindcă toată lumea din industrie aleargă de la o filmare la alta. Pentru ei, însă, este un film la care au lucrat 5-6 ani; au venit mereu cu idei și ne-au ajutat, am fost o adevărată echipă.
Care e provocarea când distribui un film românesc, față de filmele străine?
Când distribui un film străin, acesta vine deja însoțit de un pachet de promovare. Există o serie de fotografii, de interviuri – ai toate materialele de lucru. Dacă este un film românesc și îl preiei înainte de a fi lansat în alte țări, trebuie să creezi chiar tu acest pachet și să aduci la același numitor regizorul, producătorul și actorii, fiecare cu propria viziune. Rezultatul ar trebui să mulțumească pe toată lumea, dar mai ales să funcționeze în campania de promovare.
Mai există și provocarea publicului. La noi se crede că în filmul românesc te uiți la faianță și se mănâncă ciorbă. Într-o zi, am numărat și am găsit doar 3-4 ciorbe în cinematografia autohtonă de după 1990, și totuși una dintre întrebări rămâne cea referitoare la consumul de ciorbă. Pe de altă parte, există avantajul de a putea organiza o campanie de PR cu toate elementele autohtone. În cazul concret MO, toată lumea știe cine sunt Dana Rogoz sau Răzvan Vasilescu – un actor pe care toată lumea îl iubește.
Ai parte de publishing la un nivel care, pentru un film străin, nu poate fi atins, dar înseamnă și multă muncă. Organizezi o caravană, mergi prin țară, te întâlnești cu publicul. De la 1 octombrie, MO pleacă în turneu: la Cluj, a doua zi la Iași, a treia zi la Timișoara.
Vă gândiți la ideea distribuirii către publicul tânăr?
Dana a demarat deja aceste discuții, iar prima întâlnire va fi săptămâna viitoare, la ASE.
Practic, se vor întâlni cu… protagoniștii filmului 🙂
Într-adevăr, o parte din filmări au și avut loc la Cibernetică. Suntem în discuții cu mai multe universități, mai ales din București, fiindcă este mai simplu din punct de vedere logistic, dar Clujul și poate și Iașiul vor reprezenta puncte de extindere. Am discutat și cu organizația FILIA, alături de care am structurat niște puncte de pornire pentru dezbateri. Ele dispun de o statistică privind existența codului de etică în universități și aplicarea acestuia. În București, reprezentantele FILIA vor fi alături de Dana la proiecțiile respective.
Ni s-a propus să mergem și în licee, și vedem asta ca pe etapa următoare în plan.
Ce filme mai pregătiți de lansare în cinematografe anul acesta?
Pe 15 noiembrie vom lansa God Exists, Her Name Is Petrunija, iar data are legătură cu Săptămâna LUX Prize. Acesta este un premiu acordat în fiecare an de Parlamentul European pentru filme care ating subiecte considerate importante de UE. Sunt propuse 10 filme, dintre care rămân pe lista scurtă trei. Are loc un vot intern și se alege un câștigător, care este tradus în toate limbile din Uniune, pentru a-i facilita circularea.
În acest moment, filmul este în top trei, iar la începutul lunii noiembrie ele vor fi vizionate în toate țările UE, iar simultan au loc dialoguri via Skype cu realizatorii lor. După aceea, vom lansa filmul în cinematografe. La finalul lunii, se va alege câștigătorul LUX Prize.
Subiectul este tot din sfera feministă, dar este diferit de MO, situându-se, mai degrabă, în zona de egalitate a drepturilor femeilor și bărbaților. Este o comedie balcanică, marcată de un umor tipic nouă, despre o tânără macedoneană care, la ceremonia de aruncare a crucii de Bobotează în apă – obicei pe care îl avem și noi, românii – prinde crucea, ceea ce dezlănțuie haosul în rândul tinerilor de gen masculin.
Al doilea film va fi lansat în decembrie. Se numește System Crasher (Copilul problemă). A luat Premiul publicului la TIFF anul acesta, după ce a fost premiat și la Berlinale, și este propunerea Germaniei la Oscar. Este un film puternic și foarte emoționant, iar protagonista este o puștoaică de 9 ani, în egală măsură adorabilă și iritantă, care a crescut mult și urmează să joace în niște producții hollywoodiene majore. Regizoarea este la debut, însă a reușit să creeze un mare impact.
Și-a propus Bad Unicorn să distribuie doar filme cu impact emoțional major?
Când alegem un film, vrem să îi acordăm cât mai multă importanță și ne interesează mult să genereze discuții și să „facă valuri” în societate. Nu vom face lumea mai bună cu niște filme, dar, dacă la fiecare proiecție se schimbă percepțiile a 10-15 oameni, consider asta o victorie. Este unul dintre motivele pentru care le selectăm, cel de a fi capabile să genereze discuții pe care noi, în societatea românească, preferăm să evităm, fiindcă e mai comod așa.
