Principii de viaţă (2010) – 2

Principii de viaţă (2010)
Regia: Constantin Popescu
Distribuţia: Vlad Ivanov, Gabriel Huian, Rodica Lazăr

Fără doar şi poate, cel mai important atribut pozitiv al acestui studiu de caracter este jocul lui Vlad Ivanov, care îl portretizează pe Emilian Velicanu. Personajul este întruchiparea ideală a ceea ce se numeşte un „cadru de referinţă intern dus la extrem”, adică a unui comportament care ignoră cu desăvârşire, până la sfidare, elementele venite din exteriorul său: oameni, idei, păreri, planuri. Chiar şi numai din cauza aceasta, filmul se constituie într-un veritabil studiu de caz, aş spune chiar „obligatoriu” pentru tinerii care vor să-şi câştige pâinea din psihologie şi HR.

„Principii de viaţă” este o dramă de familie, co-scenarizată de Răzvan Rădulescu (unul din cei mai importanţi scenarişti români) şi bazată pe o idee de Radu Jude, autorul filmelor „Cea mai fericită fată din lume” (2009) şi „Toată lumea din famila noastră”(2012). Regizorul Constantin Popescu a câştigat premiul pentru cea mai bună regie la TIFF, în 2010, pentru acest film. La aceasta, adaug faptul că reputata Ada Solomon se află în fotoliul de producător, pentru a oferi o imagine solidă şi profesională unei producţii demne de toată atenţia.

Scenariul este axat pe un crescendo al tensiunii psihice pe care o resimte Velicanu, obsedat de ideea unui week-end la mare cu familia, chiar şi împotriva voinţei acestora şi într-o fugă contra-cronometru pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor şi responsabilităţilor înainte de „vacanţă”. Acest filon psihologic, uşor de înţeles pentru români şi greu de perceput pentru străinii care au văzut filmul, este bine dozat pe parcursul filmului, prin jocul actorilor, prin stilul de filmare şi prin montaj. Constantin Popescu, în lipsa unui fir narativ ofertant, mizează cu succes pe jocul actorilor. Vlad Ivanov este poate singurul actor român cu recunoaştere internaţională care ar fi putut să joace acest rol – şi spun asta nu din cauza complexităţii sale, ci tocmai din cauza riscului foarte mare de a cădea în caricatură sau în alte extreme. La rândul său, Gabriel Huian, în rolul fiului său adolescent, compune cu atenţie şi fineţe un personaj uman, blocat emoţional şi care exprimă o respingere tacită a ignorării sale. Împreună, compun peisajul unei anti-comunicări tot mai frecvente între cele două generaţii reprezentate: angajatul de 40 de ani şi ceva în middle management, care lucrează mult pentru a-şi construi o casă, a „aranja viitorul”, şi copilul său, adolescentul uitat în prezent, suferind pentru invizibilitatea sa şi protestând aşa cum poate, sau aşa cum simte.

Titlul filmului este bine ales şi subliniează şi mai mult drama unei societăţi împinse tot mai mult spre individualism, tot mai mult la un dialog al surzilor, în care fiecare îşi stabileşte propriul sistem de principii. Principiile de viaţă nu sunt rele în sine. Mai mult sau mai puţin (conştient), fiecare dintre noi le are. Problema apare când unii ne aşteptăm ca acestea să fie respectate de toată lumea. De fapt, violenţa care apare în film se întâmplă din cauza unei lipse de înţelegere, din cauza unei ignoranţe care transformă oamenii în lumi fără să existe o tangenţă între ei. „Principii de viaţă” subliniază exact pervertirea unui înţeles firesc, şi efectele, la nivelul dinamicii familiei.

Finalul este foarte românesc: nu există soluţie. Pe cât este de realist în evidenţierea unei realităţi crunte – semănând, din acest punct de vedere cu finalul lui „Toată lumea din familia noastră”, pe atât de necinematografic este. În ciuda acestui fapt, ca o excepţie, filmul, în ansamblul său, funcţionează foarte bine.

Nota: 7/10

Filmul poate fi vizionat pe Cinepub.ro: